Free cookie consent management tool by TermsFeed

Xiaomi a organizat un eveniment special în New Delhi unde a anunțat cel mai nou smartphone care va ajunge în portofoliul companiei. Noul dispozitiv este primul dezvoltat de Xiaomi care face parte din programul Android One susținut de Google.

Xiaomi Mi A1 are specificații tehnice identice cu modelul Xiaomi Mi 5X iar diferența majoră este dată de pachetul software folosit. Dispozitivul este primul lansat de Xiaomi care rulează sistemul de operare Android 7.1.2 Nougat, fără personalizări sau modificări aduse la interfața sau funcționalități.

Dispozitivul nu este unul de top ci oferă utilizatorului specificații tehnice de nivel mediu într-un design atrăgător cunoscut companiei.

Specificații mid-range atrăgătoare

Specificațiile tehnice includ un procesor Qualcomm Snapdragon 625, dezvoltat folosind procesul de fabricație pe 14nm, are opt nuclee ARM Cortex A53 care rulează la o frecvență maximă de 2.00GHz, 4GB capacitate a memoriei RAM alături de 64GB spațiu intern de stocare. Ecranul folosit are diagonala de 5,5 inci și afișează o rezoluție FullHD de 1080×1920 pixeli.

Telefonul folosește un sistem dual pentru camera foto principală, sistem asemănător cu cel folosit de modelul de top Xiaomi Mi 6 cu bliț LED dual. Sistemul foto principal folosește două camere foto cu senzori de 12MP – un senzor de 26mm cu apertura f/2.2 și un senzor de 50mm cu apertura f/2.6. Acestea au funcții de autofocus, zoom digital 2X, HDR, mod panorama dar și detecție facială. Camera foto secundară folosește un senzor de 5MP și are capabilități de captură video la rezoluție FullHD 1080p.

Pe spate, după sistemul foto principal, este amplasat senzorul pentru citirea amprentelor digitale iar în partea de jos poate fi observat bine cunoscutul logo Android One. Acest logo confirmă faptul că dispozitivul este certificat în program special Android One.

Alte detalii tehnice mai includ o baterie cu capacitatea de 3.080mAh, port USB de tip C, procesor grafic Adreno 506, conexiune Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac dual-band, Bluetooth 4.2, GPS/A-GPS, GLONASS, BDS, port infraroșu și Radio FM.

Preț și disponibilitate

Xiaomi Mi A1 este primul smartphone dezvoltat de companie care nu va folosi interfața proprie MIUI 9 ci va miza pe interfața pură a sistemului de operare Android. Xiaomi a ales, totuși, să folosescă propria aplicație pentru camera foto.

Conform informațiilor disponibile, noul telefon a fi disponibil în mai multe opțiuni de culoare: negru, auriu sau roz. Prețul acestuia va fi undeva în jurul a 200 de euro și se pare că va ajunge pe căi oficiale și la noi în țară începând cu data de 12 septembrie.

Share.

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.