Nokia 8 apare pe site-ul unui retailer din China și se pare că viitorul smartphone al companiei va fi un model de top cu specificații tehnice foarte bune. Zvonurile recente din presă sugerau faptul că HMD Global, compania care deține licența pentru dezvoltarea și comercializarea telefoanelor sub brand-ul Nokia, va lansa în această lună un nou smartphone cu specificații tehnice de top.
JD.com, un retailer din China, a listat noul smartphone Nokia 8 în cadrul magazinului online. Imaginea produsului nu este una originală și se pare că este una preluată dintr-un videoclip care prezintă un concept de telefon Nokia
Zvonurile sunt multe și nu sunt întotdeauna ușor de verificat. Probabil acestea au apărut și din dorința utilizatorilor de a vedea pe piață un produs de top lansat de Nokia. Nokia 6 a fost telefonul care a readus compania pe piața dispozitivelor inteligente iar luna Februarie pare una numai bună pentru lansat noi dispozitive având în vedere că se apropie un mare eveniment dedicat acestora și anume Mobile World Congress 2017.
Posibilele specificații tehnice ale viitorului smartphone Nokia 8 are un ecran AMOLED cu diagonala de 5,7 inci și o rezoluție QHD alături de o cameră foto principală cu un senzor de 24MP cu stabilizare optică a imaginii, cameră foto secundară de 12MP dar și un procesor performant alături de o caacitate de stocare impresionantă. Telefonul era listat alături de un preț de aproximativ CNY 2,300 (în jur de 460 de dolari).
Mai jos puteți urmări clipul video din care au fost extrase imagini cu presupusul Nokia 8.