Free cookie consent management tool by TermsFeed

King a lansat Diamond Diaries Saga, un nou joc bazat pe legile fizicii (physics-based linker), care poartă utilizatorii prin aventuri de-a lungul pământului, călătorind prin numeroase orașe precum Paris sau New York și folosindu-se de elemente vizuale uimitoare. Cele două echipe de testare și echipa de analiști din cadrul hub-ului King România au contribuit la realizarea jocului prin testarea experienței de utilizare și a problemelor de programare, iar în continuare vor oferi suport pe partea de testare.

Jocul o are în centrul acțiunii pe Lucy, o maestră bijutier, care a fost îndemnată să pornească într-o aventură și să descopere o colecție de bijuterii ascunse în întreaga lume. Acesta aduce o serie de elemente și caracteristici noi precum misiuni, cufere misterioase și capacitatea de a muta razele de putere, o vrajă specială care poate distruge toate talismanele din calea sa.

Diamond Diaries Saga dispune de o serie de moduri de joc distractive:

  • Bring the Diamonds to the Necklace: pentru a trece nivelul, jucătorii trebuie să aducă un număr specific de diamante în zona în care este situat colierul. Pentru ca diamanetele să ajungă acolo, trebuie eliminate toate talismanele care se află în cale și nu permit trecerea acestora.
  • Open the Dolls: jucătorul trebuie să deschidă cutiile cu păpuși conectând talismanele de aceeași culoare.
  • Open the Jewel Box: jucătorul trebuie să conecteze cutia de bijuterii cu talismanele de aceeași culoare. Fiecare cutie are un număr afișat de câte talismane sunt necesare pentru a finaliza legătura și odată ce aceasta atinge cifra 0 se va deschide pentru a dezvălui un diamant.
  • Open the Bottles: jucătorul trebuie să conecteze sticlele de parfum colorate cu talismanele de aceeași culoare. Când o sticlă este eliminată, conținutul va fi eliberat, iar apa se va ridica în interiorul nivelului, determinând talismanele să plutească.
Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.