Free cookie consent management tool by TermsFeed

În 11 şi 12 mai, echipa Gimini Apps a fost prezentă împreună cu Betfair Romania Development la Techsylvania, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate tehnologiei din Europa de Est, desfăşurat la Cluj-Napoca, pentru a vedea cum s-au simţit participanţii, aceștia putându-și exprima starea prin utilizarea aplicaţiei Gimini Moodtracker.

Betfair Romania Development şi Gimini Apps, participând în calitate de parteneri, au reuşit, pe lângă aflarea stărilor celor prezenţi la eveniment, şi crearea unui spaţiu de well-being unde participanţii şi-au putut reîncărca forţele cu voie bună. Cei care au dorit, au putut să exprime cum s-au simţit şi de ce, utilizând aplicaţia Gimini Moodtracker, o modalitate interactivă de a lua pulsul trăirilor şi opiniilor celor prezenţi la eveniment.

Află starea de spirit a participanților de la eveniment

Pentru ca tot procesul să fie cât mai interactiv, participanţii au putut să-şi introducă stările utilizând un ecran tactil de mari dimensiuni sau descărcându-şi gratuit aplicaţia şi utilizând-o pe telefon oricând doreau să îşi înregistreze starea. În urma celor două zile, principalele concluzii au fost că participanţii s-au simţit ferciți și foarte fericiți în cele două zile și că media pe fiecare zi a fost “Fericit”.

Cel mai bine s-au simțit luni, de la 9 la 10 dimineața, și marți de la 12 la 13, media stărilor pentru cele două intervale orare încadrându-se în categoria ”Very happy”.

“Moodtrackerul este o modalitate ingenioasă de a combina tehnologia cu stările emoționale pozitive. În cadrul Betfair Romania Development am susținut întotdeauna inițiativele de acest gen și am crezut că profesioniștii în tehnologie au întotdeauna nevoie de un echilibru personal. A fost o colaborare extraordinară cu echipa de proiect Gimini Apps și împreună am reușit să aducem un concept inovativ în cadrul unei conferințe de mare anvergură. Profesionalismul în tehnologie, orientarea spre excelență și agilitatea sunt atribute majore în care Betfair Romania Development crede, de aceea am ales colaborarea cu echipa Gimini.”

– a menționat Oana Cadar, Relations Manager la Betfair Romania Development, Cluj-Napoca.

Ideea utilizării aplicaţiei pentru a afla nivelul de satisfacţie și fericire al celor prezenţi la evenimente a venit în urma observării nevoii existenţei unor instrumente interactive, care să necesite depunerea unui efort minim de către participanţi şi care să permită organizatorilor interpretarea rapidă a datelor, astfel încât aceştia să îmbunătăţească permanent experienţa participanţilor la evenimentele lor.

Utilizând aplicaţia pe telefon în scop personal, ai şi posibilitatea să afli ce te face să te simţi bine, ce activităţi, oameni sau idei te influenţează şi în ce fel. Astfel, utilizatorul poate observa anumite tipare în activităţile pe care le desfăşoară sau cu privire la stările pe care le trăieşte, poate înţelege ce îl face să se simtă fericit şi astfel să practice mai mult acel lucru pentru a-şi hrăni starea de bine.

Descarcă Gimini Moodtracker

Aplicaţia Gimini Moodtracker a fost dezvoltată de o echipă din Cluj-Napoca şi este disponibilă atât pentru Android, cât şi pentru iOS. Aceasta este concepută astfel încât poate fi folosită individual, pentru scopuri personale, dar şi în alte contexte precum la evenimente, pentru a obţine feedback din partea participanţilor.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.