Cea de-a doua ediție a competiției de programare pentru fete – Technovation este în plină desfășurare, iar fetele cu vârste cuprinse între 10- 18 ani se pot înscrie până pe data de 7 Martie!
Programul Technovation Challenge este adus în România de către ADFABER, Ambasador Național al proiectului, ce își propune să reunească profesori de TIC pasionaţi de educaţie nonformală și mentori din companii care să le ghideze pe fete în dezvoltarea unei aplicaţii dar şi să le ofere o viziune pragmatică asupra aplicaţiei pe care o dezvoltă. Împreună cu echipa de mentori, acestea realizează aplicaţii de mobil de tip “startup” ce se adresează problemelor locale şi globale.
Competiție de programare dedicată fetelor
Şi cum de la an la an mai multe fete acceptă acesta provocare, ştim cu siguranţă că mai sunt probleme de rezolvat şi că există fete pasionate din fiecare colţ al lumii, dornice să le găsească o rezolvare!
Proiectul lansat încă din anul 2010 a oferit un proces de învăţare ghidat precum şi exerciţii de mentorat unui număr de peste 10.000 de fete din 78 de ţări, astfel că fetele înscrise în program au oportunitatea să dobândească abilităţile unor viitoare antreprenoare şi lideri în domeniul IT.
Deşi aplicaţia Technovation este locală, adresându-se unei probleme din comunitate, implicarea în proiect poate fi un pas spre recunoaştere internaţională, deoarece cele mai bune echipe pot să participe la Pitch-ul internațional din San Francisco.
Anul trecut, peste 450 de fete s-au înscris în competiție, dintre care 29 de echipe au participat în cadrul unui Pitch Regional în București, iar 3 echipe s-au clasat finaliste. În total, s-au realizat peste 30 de proiecte pe domenii precum Educatie, Mediu, Sanatate, Saracie, Egalitate si Pace. Totodată, echipele finaliste în România ne-au putut reprezenta țara în semifinala internațională.
La nivel global, Technovation Challenge iși propune să ofere fetelor din toată lumea oportunitatea de a-și dezvolta skill-urile necesare pentru a deveni antreprenori Tech şi lideri ai comunității din care fac parte. Astfel, dacă ai între 10 și 18 ani și ești pasionată de tehnologie și programare, te invităm să faci parte din experiența Technovation!
Vizitează adfaber.org/technovation pentru detalii suplimentare despre proiect.