În perioada 23-28 august, 12 mentori vor susține 18 ore de cursuri intensive de comerț electronic și marketing online în fața a 50 de participanți. O parte dintre temele abordate în cadrul evenimentului sunt: optimizarea conversiilor, cursuri practice de usability, campanii AdWords și SEO, informații despre Marketing Online și Social Media, logistică sau Customer Experience.
”Am început Școala de Vară GPeC acum șapte ani din dorința de a ajuta antreprenorii online și pe toți cei care activează în domeniul eCommerce. Piața locală este într-o continuă expansiune, iar nivelul celor ce vor să își deschidă un magazin online sau lucrează deja în domeniu trebuie să fie unul ridicat. De-a lungul edițiilor de până acum, am rafinat cursurile și subiectele pe care le abordăm, păstrând tot timpul o abordare cât mai pragmatică și axată pe exemple concrete.
Obiectivul nostru este de a le oferi participanților cunoștințele și uneltele necesare pentru ca aceștia să își poată îmbunătăți activitatea și să vină către clienții lor cu servicii cât mai bune”
Până în prezent, peste 300 de cursanți au participat la cursurile organizate de GPeC pe perioada verii. Programul de mentorat se adresează atât celor pasionați de comerțul online, antreprenorilor ce și-au deschis deja propriul magazin online, cât și furnizorilor de servicii și soluții eCommerce, procesatorilor de plăți, companiilor de curierat și agențiilor specializate.
Mentorii ediției
Mentorii acestei sesiuni de vară sunt: Valentin Radu (Fondator Omniconvent), Horia Neagu (Digital Marketing Consultant), Lucia Ciucă (Managing Director Quantum Data Science), Liviu Taloi (Senior eCommerce Consultant), Anabela Luca (CEO adLemonade), Sergiu Neguț (Business Angel și Associate Dean în cadrul Maastricht School of Management), Roxana Magopeț (Marketing & PR Manager FAN Courier), Dan Vîrtopeanu (Managing Partner BreezeMobile), Marian Hurducaș (Manager & Founder Necktie Agency), Ioana Barbu (Managing Partner Bright Agency), alături de Raluca Radu (Country Manager Answear.ro) și Andrei Radu (Fondator GPeC).
“Pentru mine, Școala de Vară GPeC a fost o surpriză foarte plăcută: sesiunile de training sunt concentrate și urmate de activități practice, ce îi transformă pe oameni din simpli participanți într-o adevărată echipă! Cât despre oameni… atât cursanții, cât și trainerii sunt acolo pentru că vor să cunoască, sunt curioși, entuziaști și motivați. Iar acest lucru contează enorm când vrei să creezi un mediu potrivit pentru învățare”
Cei ce își doresc să participe în cadrul Școlii de Vară GPeC se pot înscrie până la data de 1 august 2017 pe site-ul gpec.ro, beneficiind de prețuri promoționale Early-Bird. Evenimentul se organizează la Family Hotel Arnica din Bran, județul Brașov în perioada 23-28 august.