Free cookie consent management tool by TermsFeed

Dacă ești un mare fan al filmelor psihologice și al poveștilor thriller care îți dau de gândit, îți pun mintea la contribuție și îți solicită toate simțurile, am pregătit pentru tine un top 20 filme psihologice Netflix pentru a fi mult mai ușor să găsești ceea ce îți place. Știm cu toții cât de mult durează să găsești filmul potrivit, așa că am creat această listă bazându-mă pe propria experiență, deoarece sunt destul de selectiv când vine vorba de a-mi petrece timpul în compania unui film.

Recunosc, sunt un mare fan al genului de filme psihologice, deoarece îmi place ca un film să aibă mai multe substraturi, întâmplări inaccesibile care să-și găsească explicația pe parcursul filmului și care, de fapt, să poată fi interpretate în mai multe moduri. De asemenea, atunci când este vorba și despre situații tensionate, o intrigă bine construită și, evident, personaje credibile și cu o psihologie puternică, filmul nu poate fi decât o reușită.

Așadar, iată top 20 filme psihologice Netflix pe care ți le recomand cu toată încrederea și a căror vizionare cu siguranță o să-ți dea de gândit – asta, bineînțeles, dacă le acorzi atenția necesară și nu dai scroll pe rețelele de socializare în timp ce ele rulează în fundal.

1. Pact cu diavolul (1997)

Acesta este un film psihologic vechi, cu o tentă oarecum thriller și horror, dar extraordinar de bun. Trebuie să recunosc că am evitat mult timp să mă uit la el, însă când i-am dat play, m-a prins încă din primele minute. Este vorba despre un avocat de succes, care a câștigat toate cazurile la care a lucrat și care primește jobul de vis la o firmă de avocatură din New York. Însă această firmă este condusă de un bărbat ciudat, influent, lipsit de scrupule și nemilos. Pe măsură ce tânărul Kevin Lomax (Keanu Reeves) și soția sa (Charlize Theron) intră în jocurile lui John Milton (Al Pacino), viața lor o ia pe căi neașteptate.

Top 20 filme psihologice Netflix
Pact cu diavolul – The Devil’s Advocate (1997)

2. Culoarul morții (1999)

Un alt film psihologic care, pur și simplu, îți dă de gândit și îți rupe sufletul în două. După romanul omonim scris de Stephen King, ecranizat într-un film clasic, cu Tom Hanks în rolul principal. Culoarul morții – cei care vor merge până la capătul lui nu se vor mai întoarce, deoarece acela este locul unde îi așteaptă scaunul electric. Pedeapsa capitală. În corpul E al Penitenciarului Cold Mountain, unde sunt adăpostiți, pe perioadă determinată, condamnații la moarte, lucrează Pauld Edgecombe, șef de secție. De când a ajuns aici, Paul a văzut multe. Poate prea multe pentru sufletul unui om… Dar n-am mai întâlnit pe nimeni asemenea lui John Coffey, un munte de om cu minte de copil, condamnat pentru o crimă de o violență șocantă. În acest loc al ispășirii, în acest loc al cruzimii, Edgecombe e pe cale să descopere adevărul despre Coffey: unul teribil, care îi va da peste cap toate credințele despre viață și va strămuta limita solidă care se pune între bine și rău.

Top 20 filme psihologice Netflix
Culoarul morții – The Green Mile (1999)

3. Blind Revenge (2009)

Sir Paul (Tom Conti), un scriitor distins, care a orbit în urma unui accident teribil, caută un asistent care să îl ajute să își scrie memoriile. El o angajează pe amabila Jane Ryder (Daryl Hannah) pentru a-i fi călăuză în acest proces, în timp ce-și reamintește scene din trecut și lucrează la ceea ce intenționează a fi ultima sa carte. Jane pare a fi de-a dreptul ideală: atrăgătoare, inteligentă, netulburată de anumite excentricități ale lui Sir Paul. Dar, treptat, ne dăm seama că Jane are cu totul și cu totul alte planuri. Împrejurimile familiare ale lui Sir Paul suferă modificări – un scaun este mutat în altă parte, un dulap nu mai este unde trebuia să fie. În casă se întâmplă lucruri ciudate, iar Paul devine din ce în ce mai dependent de noua sa asistentă. Iar Jane are de gând să joace tot mai dur. Un film psihologic bun, care te ține în tensiune până la sfârșit.

Top 20 filme psihologice Netflix
Blind Revenge (2009)

4. Înainte să adorm (2014)

O ecranizare de excepție a cărții omonime scrisă de autorul S.J. Watson, în care o femeie, supraviețuitoare a unui atac, se trezește în fiecare zi fără să-și amintească nimic din ce a trăit în ziua precedentă. Mai mult decât o formă de amnezie temporară, Christine Lucas (interpretată de Nicole Kidman) este incapabilă să-și mai facă amintiri. Cu toate acestea, sfătuită de terapeutul ei, Christine începe să-și țină un jurnal. Pe măsură ce zilele trec, începe să aibă flashback-uri care o fac să pună la îndoială dragostea omului cu care își împarte viața – încetul cu încetul, se va dovedi că întreaga viață a lui Christine a fost o minciună.

Top 20 filme psihologice Netflix
Înainte să adorm – Before I Go to Sleep (2014)

5. Fata din tren (2016)

Un film psihologic de succes, după romanul omonim al Paulei Hawkins. Pentru Rachel, fiecare zi este la fel. Alcoolică, ratată, fără un serviciu stabil și fără un loc al ei. Ia trenul și face naveta între apartamentul unei prietene și serviciu. Totuși, într-o zi lucrurile iau o întorsătură bizară. Rachel este obișnuită să urmărească ritualul de dimineață al unui cuplu care locuiește într-o casă situată lângă calea ferată. I-a botezat „Jess și Jason”. Viața lor pare perfectă – este, întocmai, exact viața pe care își imaginează că ar vrea s-o aibă. Până într-o zi când vede ceva ce o șochează și-i stârnește teamă, dar și curiozitate. Iar Rachel se trezește angrenată în viața celor pe care, cândva, îi privea doar de la distanță. Rachel, ea este fata din tren. Dar nu doar atât…

Top 20 filme psihologice Netflix
Fata din tren – The Girl on the Train (2016)

6. Animale de noapte (2016)

Viața unei femei bogate, deținătoare a unei galerii de arte, se schimbă radical în momentul în care descoperă manuscrisul fostului ei soț, care lucra la un roman. Filmul capătă esența unui thriller de o violență ieșită din comun – asemenea romanului scris de Edward Sheffield (interpretat de Jake Gyllenhaal) –, iar Susan Morrow (Amy Adams) îl interpretează drept o răzbunare simbolică: în roman, Edward scrie despre o femeie pe nume Susan care primește un manuscris de la fostul ei soț, un bărbat pe care l-a părăsit cu 20 de ani în urmă, cerându-i părerea. Din acel moment, pilonii care susțin lumea lui Susan încep să se clatine, iar aceasta începe să se îndoiască propria-i siguranță.

Top 20 filme psihologice Netflix
Animale de noapte – Nocturnal Animals (2016)

7. The Invisible Guest (2016)

Aș spune că este mai mult un thriller de succes, dar cu siguranță poate fi încadrat și în categoria de filme psihologice. Urmărește povestea lui Adrián Doria (Mario Casas) care este acuzat de crimă. Pentru a se apăra legal, hotărăște să o angajeze pe Virginia Goodman (Ana Wagener), o avocată de succes inteligentă și rațională, care vrea să știe tot adevărul, indiferent dacă Doria este vinovat sau nu. După ce lucrează împreună o noapte întreagă pentru a pune la punct strategia de apărare, Doria oferindu-i Virginiei toate detaliile de care are nevoie pentru a avea un punct de vedere solid, situația se schimbă într-un mod total neașteptat. Iar vânătorul devine vânat.

Top 20 filme psihologice Netflix
The Invisible Guest (2016)

8. Jocul lui Gerald (2017)

Drept ultimă soluție pentru a-și salva căsnicia deja atârnândă de un fir de ață, Gerald și Jessie Burlingame pornesc într-o escapadă intimă, retrăgându-se într-o căsuță izolată de pe malul unui lac, în speranța de a reaprinde flacăra (deja) stinsă dintre ei. Totul este aranjat: frigiderul e bine aprovizionat, plus că în jur nu există nimeni care i-ar putea deranja, deoarece Gerald intenționează să-și pună în practică jocurile perverse, folosind o pereche de cătușe și… multă imaginație. În schimb, o situație neprevăzută o lasă pe Jessie încătușată și imobilizată de pat, incapabilă să poată face ceva. Acum, este vorba despre un cu totul alt joc – unul care implică o minte limpede, rațiune și, mai presus de toate, voința puternică de a supraviețui și de a înfrunta întunericul dens și neprimitor.

Top 20 filme psihologice Netflix
Jocul lui Gerald – Gerald’s Game (2017)

9. Rupt de realitate (2019)

Acest film psihologic face parte din acea categorie de filme ale căror intrigă și desfășurare a acțiunii nu o poți înțelege decât la final. Regizat de Brad Anderson, filmul îl are în rolul principal pe Sam Worthington, care îl interpretează pe Ray, un bărbat care, împreună cu soția sa, își duce de urgență copilul rănit la spital. La scurt timp, mama și copilul dispar, iar suspiciunile lui Ray se îndreaptă către personalul medical. Cu toate acestea, când încearcă să dea de urma lor, pare că nimeni nu le-a văzut vreodată și că, de fapt, fiica și soția sa nu au fost niciodată acolo. Pe măsură ce Ray încearcă să descopere adevărul, începe să pună la îndoială integritatea propriei sale minți, ajungând în pragul nebuniei.

Top 20 filme psihologice Netflix
Rupt de realitate – Fractured (2019)

10. În iarba înaltă (2019)

După ce aud strigătul de ajutor al unui băiețel, doi frați, Becky și Cal, se aventurează într-un câmp des din zona rurală a Kansasului, însă curând descoperă că s-ar putea să nu mai existe cale de ieșire din acest labirint vegetal. Nu-și vor da seama niciodată că, de fapt, au pășit într-o buclă atemporală, sinistră și bizară, unde însăși esența lumii și fizica acesteia sunt date peste cap. O ecranizare inspirată dintr-o nuvelă scrisă de Stephen King, maestrul genului horror, pe care trebuie să o vezi de mai multe ori pentru a o putea înțelege cum trebuie.

Top 20 filme psihologice Netflix
În iarba înaltă – In the Tall Grass (2019)

11. Platforma (2019)

Într-o închisoare, mâncarea deținuților este servită pe o platformă care coboară. Ceea ce înseamnă că deținuții de la primul etaj au mâncare după pofta inimii, în timp ce deținuții aflați la ultimele etaje mor de foame și disperă din această cauză. În astfel de condiții, privați de hrană și de liniște, unii dintre ei apelează chiar și la canibalism, iar o revoltă generală este evidentă. Până când un grup curajos se hotărăște să se urce pe platformă, în timp ce coboară, pentru a pune la cale un plan în care să se răzvrătească împotriva „celor de sus”. Un film psihologic genial, cu o tentă thriller, care vorbește despre voracitatea, răutatea și lăcomia oamenilor care au uitat ce înseamnă să ajuți, sub dictonul „fiecare pentru sine”.

Top 20 filme psihologice Netflix
Platforma – The Platform (2019)

12. Căderea lui Grace (2020)

Grace Waters (interpretată de Crystal Fox), o femeie de seamă a comunității sale din Virginia, rămâne pe picioarele ei chiar și-atunci când fostul ei soț se căsătorește cu amanta sa, iar fiul ei se mută de acasă. Convinsă de cea mai bună prietenă a ei, Sarah (interpretată de Phylicia Rashad), încearcă să se pună pe primul loc, iar un străin chipeș (Mehcad Brooks) intră în viața ei, iar cei doi, aparent, se îndrăgostesc. Cei doi se căsătoresc, însă noul ei soț face ravagii în viața lui Grace, păsându-i în special de bani. Într-o zi, Grace îl ucide, și este închisă. În așteptarea procesului, singura speranță a lui Grace este avocata Jasmine Bryant (Bresha Webb), doar că ea nu a mai lucrat niciodată la vreun caz. Va reuși oare Jasmine să afle adevărul? Într-un film psihologic plin de secrete, hipnotizant, „Căderea lui Grace” cu siguranță se află printre cele mai bune filme de acest gen.

Top 20 filme psihologice Netflix
Căderea lui Grace – A Fall from Grace (2020)

13. Rebecca (2020)

Acest film psihologic, cu tentă de thriller gotic, urmărește povestea unei domnișoare de companie care este angajată de o doamnă din lumea bună, doamna Danvers. Aceasta se îndrăgostește de Maxim de Winter, un bărbat care și-a pierdut soția, iar cei doi se căsătoresc. Însă când ajung la Manderley, moșia soțului său, Maxim de Winter se schimbă cu totul și pare de nerecunoscut. Naivă, fără experiență, izolată și fără niciun prieten, aceasta tânăra își dă seama că a făcut o prostie. Iar când la fiecare colț al casei apare fantoma primei sale soții, Rebecca, a cărui amintire este manifestată patologic de către doamna Danvers, lucrurile iau o întorsătură de-a dreptul bizară. Un film genial, inspirat din romanul omonim scris de Daphne du Maurier.

Top 20 filme psihologice Netflix
Rebecca (2020)

14. Nu e casa noastră (2020)

Acest film psihologic urmărește povestea lui Bol și Rial, doi refugiați care fug, împreună cu fiica lor, din Nyagak, Sudanul de Sud, un stat devastat de război. Când vor să treacă apele într-o barcă supraaglomerată, alături de alți refugiați, aceștia își pierd fiica. Cei doi supraviețuiesc, iar trei luni mai târziu li se acordă azil în Marea Britanie, fiind repartizați într-o casă sărăcăcioasă, cu pereți scorojiți și mobilier sumbru, la periferia Londrei. Au parte de restricții, rasism și ură din partea vecinilor, însă trebuie să îndure totul, astfel riscă să fie deportați. Filmul este genial, reiterează extraordinar de bine impactul pe care pierderea îl are asupra oamenilor – și nu este vorba doar despre pierderea unui membru al familiei, ci și despre înstrăinarea față de identitățile culturale, tradiționale și sociale.

Top 20 filme psihologice Netflix
Nu e casa noastră – His House (2020)

15. Mă gândesc să-i pun capăt (2020)

Probabil unul dintre filmele mele preferate dintotdeauna, „Mă gândesc să-i pun capăt” urmărește povestea unei tinere care se gândește să încheie relația cu prietenul ei, Jake (Jesse Plemons), începută cu aproximativ șase săptămâni în urmă. Asta în timp ce se află într-o excursie la ferma părinților acestuia. Este un film psihologic plin de simboluri, profund, și cu un substrat liric aparte – în timpul călătoriei, Jake îi cere iubitei sale, Lucy (Jessie Buckley) să recite unul dintre poemele scrise de ea, pentru a trece timpul, iar aceasta recită un poem morbid, parcă premonitoriu, despre „întoarcerea acasă”. Cred că aceasta este scena care are să dea tonul întregului film. După ce l-am văzut, am simțit nevoia să caut diferite explicații scrise de alte persoane – după ce le-am citit, simt că încă n-am reușit să înțeleg, pe deplin, filmul.

Top 20 filme psihologice Netflix
Mă gândesc să-i pun capăt – I’m Thinking of Ending Things (2020)

16. Apelul (2020)

Acest film psihologic coreean urmărește povestea lui Kim Seo-yeon, în vârstă de 28 de ani, care își pierde telefonul mobil în timp ce călătorește pentru a-și vizita mama. Ajunsă la o casă dărăpănată în care a stat în copilărie, ea găsește un telefon fără fir, vechi de zeci de ani, și prin intermediul acestuia primește apeluri de la o tânără care susține că este torturată de către mama ei. După ce investighează mai atent casa, Seo-yeon își dă seama că tânăra de la telefon este Oh Young-sook și ea locuiește (da, la timpul prezent) în aceeași casă, dar într-un timp aflat cu 20 de ani în urmă, adică în 1999 (Kim Seo-yeon trăiește în 2019). În scurt timp, cele două încep să comunice între ele și fac schimb de informații despre viețile lor – Young-sook este orfană și locuiește cu mama ei adoptivă, care este șaman, în timp ce Seo-yeon și-a pierdut tatăl într-un incendiu pentru care o învinovățește pe mama ei, Eun-ae. Profitând de fragmentarea temporală dintre viețile lor, cele două încearcă să rezolve „problemele” cu care, de-a lungul timpului, s-au confruntat. Însă nu-i atât de ușor să intervii asupra firescului lucrurilor…

Top 20 filme psihologice Netflix
Apelul – Call (2020)

17. Aici e acasă (2020)

Acest film psihologic spaniol este, pur și simplu, incredibil. De fapt, mi-am dat seama că spaniolii sunt extraordinar de buni când vine vorba de astfel de filme. În „Aici e acasă”, Javier Muñoz (Javier Gutiérrez), un comerciant în publicitate, șomer, este nevoit să-și părăsească vechea locuință și să se mute într-una mult mai mică, situată într-o zonă săracă din Barcelona. În schimb, nu poate renunța cu ușurință la fosta sa casă, așa că începe să comploteze împotriva noilor chiriași, o familie aparent perfectă care întruchipează viața pe care și-o dorește Javier. Dând dovadă de o psihologie remarcabilă, Javier, încetul cu încetul, se infiltrează în viața noilor chiriași, până ajunge să își uite propria identitate.

Top 20 filme psihologice Netflix
Aici e acasă – The Occupant (2020)

18. În ghearele câinilor (2021)

Anul 1925, în zona rurală din Motana. Frații Burbank – Phil, bădăran și hâtru, și George, un bărbat cu maniere, blând și elegant – conduc, de zeci de ani, ferma prosperă a familiei. Datorându-și carisma și competențele de neclintit regretatului său mentor „Bronco” Henry, Phil are o plăcere deosebită în a-și intimida fratele mai sensibil, neștiind deloc că schimbarea este pe cale să se schimbe. În timp ce o întâlnire neașteptată cu proprietara de la Red Mill, Rose, și cu sensibilul ei fiu adolescent, Peter, duce la o legătură neașteptat de profundă între Rose și George, răutăcios și plin de ranchiună, Phil alege să-și mute atenția de la grijile sale de fermier asupra băiatului liniștit, pe care îl consideră maleabil, deci o țintă ușoară. Hărțuirea și abuzul deschid calea unui comportament distructiv, dominat de depresie și alcoolism. În schimb, uneori, secretele se află chiar în fața noastră. Poate un ego nociv și patologic să distrugă, într-adevăr, un om? Filmul a fost nominalizat la numeroase premii Oscar și chiar se află printre favorite.

Top 20 filme psihologice Netflix
În ghearele câinilor – The Power of the Dog (2021)

19. Femeia de la fereastră (2021)

O ecranizare de excepție a romanului omonim scris de A. J. Finn, „Femeia de la fereastră” urmărește povestea lui Anna Fox, care n-a mai ieșit din casă de mai bine de zece luni. Zece luni în care, lipsită de vreun contact social, a bântuit ca o fantomă prin camerele locuinței sale demodate din New York, pierdută prin amintiri și gânduri, prea înspăimântată pentru a putea da piept cu lumea – și, de asemenea, suferindă de agorafobie (frica de spații deschise). Singura punte de legătură a Annei cu lumea reală o reprezintă fereastra camerei sale, unde, zi de zi, stă și își urmărește vecinii. Când familia Russell se mută peste drum, Anna începe să manifeste un interes patologic pentru aceștia: o familie perfectă cu trei membri, ca un ecou al vieții pe care și ea, cândva, adus-o. Dar într-o seară, un țipăt teribil străpunge tăcerea nopții, iar Anna este martora a ceva ce nimeni nu ar fi trebuit să vadă. Acum, ea trebuie să facă tot ce poate pentru a descoperi ceea ce s-a întâmplat. Însă nimeni nu o crede. Iar Anna va ajunge, încetul cu încetul, să nu aibă încredere nici măcar în ea însăși.

Top 20 filme psihologice Netflix
Femeia de la fereastră – The Woman in the Window (2021)

20. Fiica ascunsă (2021)

Acest film este o dramă psihologică cum rar ți-e dat să vezi. Evident, după un roman omonim scris de autoarea italiană Elena Ferrante, cu laureata la Oscar (și nominalizată în 2022 pentru rolul din acest film) Olivia Colman și Dakota Johnson, filmul urmărește povestea unei profesoare de patruzeci și opt de ani, Leda, care merge într-o vacanță. Acolo, o întâlnește pe Nina, mămică tânără, și pe familia acesteia, care îi stârnesc Ledei nu doar sentimente bizare și de frică, ci și un interes aproape patologic. În speță, este un film care evidențiază greutatea de a-ți crește copiii și, într-o oarecare măsură, depresia postnatală cu care se confruntă unele femei. Oricum, este un film absolut genial, care conturează o realitate violentă.

Top 20 filme psihologice Netflix
Fiica ascunsă – The Lost Daughter (2021)

Acestea sunt 20 de filme psihologice Netflix pe care vi le recomandăm cu încredere, mai ales dacă sunteți pasionați ai acestui gen de filme. De asemenea, dacă aveți recomandări de filme psihologice, le așteptăm cu nerăbdare în secțiunea de comentarii. Vizionare plăcută!

Share.
Avatar of Lucian Constantin

Absolvent al Facultatii de Stiinte ale Naturii, specializat in fizica si informatica. Pasionat de mic de tehnologie, cosmologie si tot ceea ce cuprinde necunoscutul si evolutia umanitatii.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.