Ben S. Bernanke, Douglas W. Diamond și Philip H. Dybvig sunt câștigătorii Premiului Nobel 2022 pentru Științe Economice, „pentru cercetările efectuate în domeniul bancar și al crizelor financiare”. Conform Comitetului Nobel, descoperirile lor au îmbunătățit modul în care pot fi abordate crizele financiare, îmbunătățind în mod semnificativ modul în care putem înțelege ce rol joacă băncile în economie, în special în timpul crizelor financiare. O constatare importantă a cercetărilor lor este motivul pentru care evitarea colapsului bancar este vitală. Cercetările din domeniul bancar modern clarifică de ce avem bănci, cum să le facem mai puțin vulnerabile în situații de criză și cum colapsul acestora exacerbează crizele financiare. Bazele cercetărilor din acest domeniu au fost puse de Ben Bernanke, Douglas Diamond și Philip Dyvgiv la începutul anilor 1980, iar analizele lor au avut o mare importanță practică în reglementarea piețelor și în gestionarea crizelor financiare.
Pentru ca economia să funcționeze, economiile trebuie să fie canalizate către investiții. Cu toate acestea, există un conflict în acest sens: cei care economisesc doresc să aibă acces instantaneu la banii lor în cazul unor cheltuieli neașteptate, în timp ce întreprinderile și proprietarii trebuie să știe că nu vor fi obligați să își ramburseze împrumuturile înainte de termen. Conform teoriei lor, Diamond și Dybvig arată cum băncile oferă o soluție optimă la această problemă, deoarece acționează ca intermediari care acceptă depozite de la mai mulți economiști, permițând astfel deponenților să aibă acces la banii lor atunci când doresc, oferind, în același timp, împrumuturi pe termen lung. Cu toate acestea, analiza lor a mai arătat, de asemenea, modul specific în care aceste două activități, combinându-se, face băncile vulnerabile la zvonurile privind colapsul în esență iminent al acestora.
Dacă un număr mare de economiști merg, simultan, la bancă pentru a-și retrage banii, zvonul poate deveni o realitate imediată care „se autoîmplinește” – au loc retrageri majore de la bănci și, implicit, acestea se prăbușesc. Această dinamică „periculoasă” poate fi prevenită prin faptul că guvernul ar putea asigura depozitele și prin faptul că acesta ar putea acționa ca un creditor de ultimă instanță pentru bănci. Diamond a demonstrat modul în care băncile îndeplinesc o altă funcție importantă pentru societate – în calitate de intermediari între economiști și debitori, ele sunt mult mai potrivite pentru a evalua solvabilitatea debitorilor și pentru a se asigura de faptul că împrumuturile sunt utilizate pentru investiții sănătoase, bune. Ben Bernanke a analizat foarte atent Marea Depresiune din anii 1930, cea mai gravă criză economică din istoria modernă. De altfel, el a arătat că „fuga băncilor” a fost un factor decisiv pentru ca această criză să devină nu doar atât de profundă, ci și extrem de prelungită. Când băncile s-au prăbușit, s-au pierdut multe informații valoroase despre debitori, care nu au putut fi reconstituite în timp util. Astfel, a fost grav diminuată capacitatea societății de a-și canaliza economiile spre investiții productive.
Premiul Nobel pentru Științe Economice (în mod oficial, Premiul Sveriges Riksbank) se acordă în fiecare an în domeniul economiei, fiind administrat de Fundația Nobel. Deși, bineînțeles, nu este unul dintre cele cinci premii Nobel care au fost instituite prin testamentul lui Alfred Nobel în anul 1895, este denumit, în mod obișnuit, Premiul Nobel pentru Economie. Câștigătorii sunt aleși într-un mod similar cu ceilalți laureați, premiul fiind decernat în cadrul ceremoniei ce are în loc în luna decembrie a fiecărui an. Premiul a fost înființat în anul 1968 printr-o donație „pe vecie” din partea Băncii Centrale a Suediei (Sveriges Riksbank), pentru a comemora ce-a de-a 300-a aniversare a băncii. A fost acordat pentru prima dată în 1969 economistului olandez Jan Tinbergen și economistului norvegian Ragnar Frisch „pentru că au dezvoltat și aplicat modele dinamice în vederea analizării proceselor economice”.
În anul 2021, Premiul Nobel pentru Științe Economice a fost împărțit de către trei laureați, Card David, Joshua Angrist și Guido Imbens. Card a câștigat jumătate din premiu, iar ceilalți doi au împărțit, în mod egal, cealaltă jumătate. Card a fost laureat pentru contribuțiile empirice aduse în economia muncii, în timp ce Angrist și Imbens au împărțit cealaltă jumătate pentru faptul că au adus contribuții în dezvoltarea metodologiei de analiză a relațiilor de cauzalitate. După cum am spus, procesul de nominalizare, criteriile de selecție și prezentarea Premiului Nobel pentru Științe Economice se desfășoară într-o manieră similară cu cea a celorlalte cinci Premii Nobel. De-a lungul anilor, două femei au fost laureate la acest premiu: Elinor Ostrom, care l-a câștigat în anul 2009, și Esther Duflo, care l-a câștigat în 2019.
Unii critici susțin că prestigiul acestui premiu derivă, în mare parte, din asocierea sa cu Premiile Nobel, o asociere care, adesea, a fost sursă de controverse. Printre aceștia se numără și avocatul suedez specializat în drepturile omului, Peter Nobel, strănepot al lui Ludvig Nobel, care acuză instituția de acordare a premiilor de utilizare abuzivă a numelui familiei sale și afirmă că niciun membru al familiei Nobel nu a avut vreodată intenția de a înființa un premiu în economie; mai mult decât atât, el a explicat că „Nobel îi disprețuia pe cei cărora le păsa mai mult de profituri decât de bunăstarea societății” și că asocierea cu premiile Nobel este „o mișcare de PR lansată de economiști pentru a-și îmbunătăți reputația”. Potrivit lui Samuel Brittan, parte din echipa de la Financial Times, atât fostul ministru suedez de finanțe (Kjell-Olof Feldt), cât și un ministru al comerțului, Gunnay Myrdal, au dorit ca premiul să fie abolit.
În discursul său de la banchetul de decernare a Premiului Nobel, din 1974, Friederich Hayek a declarat că, în cazul în care ar fi fost consultat cu privire la instituirea unui Premiu Nobel pentru Științe Economice, „ar fi hotărât, fără niciun dubiu, să nu aibă loc acest lucru”, în primul rând „pentru că Premiul Nobel conferă unui individ o autoritate pe care, de altfel, în economie niciun om nu ar trebui să o posede… Acest lucru nu contează în științele naturale; aici, influența care este exercitate de un individ este, în principal, o influență asupra colegilor săi experți; iar aceștia îl vor reduce repede «la tăcere» dacă își depășește competențele. Însă influența economistului, care contează în principal, este o influență «asupra profanilor»: politicieni, funcționari publici, jurnaliști și publicul larg, în general”.
Milton Friedman a primit premiul din 1976 în mare parte pentru activitatea sa constantă în ceea ce privește domeniul monetarismului. Acordarea premiului lui Friedman a provocat proteste la nivel internațional, acesta fiind acuzat de susținerea dictaturii militare din Chile, în primul rând din cauza relației economiștilor de la Universitatea din Chicago cu Pinochet și a unei călătorii controversate de șase zile pe care a făcut-o în Chile, în martie 1975. Friedman însuși a răspuns că nu a fost niciodată un consilier al dictaturii, ci doar a ținut câteva prelegeri, seminarii în care a vorbit despre inflație și s-a întâlnit cu oficiali, inclusiv cu Augusto Pinochet, în Chile. În mod asemănător, patru laureați ai Premiului Nobel – Linus Pauling, David Baltimore, George Wald și Salvador Luria – au scris, în octombrie 1976, scrisori către The New York Times în care au ales să protesteze față de acordarea premiului lui Friedman.
Premiul acordat lui John Forbes Nash, în 1994, a stârnit controverse în cadrul comitetului care se ocupă de selecție, din cauza istoricului de boli mintale a lui Nash și a presupusei mișcări de antisemitism. Controversa a adus la o schimbare, în cursul anului 1994, a regulilor care vizează componența comitetului: membrii comitetului de premieri sunt, acum, limitați la trei în ceea ce privește activitatea. Premiul acordat în 2005 lui Robert Aumann a fost criticat la nivelul presei europene, „pentru presupusa sa utilizare a teoriei jocurilor în vederea justificării poziției luate împotriva desființării așezărilor israeliene din teritoriile ocupate”. În anul 1998, Amartya Sen a fost laureat al premiului, și din cauza criticilor aduse la adresa administrației autoritare care se afla la conducerea guvernului indian de atunci, la adresa Partidului Bharatiya Janata și la adresa premierului Narendra Modi, susținătorii acestuia din urmă au făcut multiple campanii virale pe rețelele de socializare conform cărora laureații premiului pentru economie nu ar trebui vreodată să fie considerați „laureați ai Premiului Nobel”.
Ceremoniile de decernare a Premiilor Nobel din acest an s-au desfășurat în perioada 3-10, luna octombrie, în cadrul cărora au fost oferite șase Premii Nobel, câștigătorii fiind următorii:
- Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină – Svante Pääbo;
- Premiul Nobel pentru Fizică – Alain Aspect, John F. Clauser și Anton Zeilinger;
- Premiul Nobel pentru Chimie – Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal și K. Barry Sharpless;
- Premiul Nobel pentru Literatură – Annie Ernaux;
- Premiul Nobel pentru Pace – Ales Bialiatski și organizațiile Memorial și Center for Civil Liberties;
- Premiul Nobel pentru Științe Economice – Ben Bernanke, Douglas Diamond și Philip H. Dybvig.
