În momentul scrierii acestui articol, au trecut doar câteva zeci de ore de când Vladimir Putin a anunțat desfășurarea unei operațiuni militare speciale în Donbas, o regiune situată în estul Ucrainei. Imediat după, desfășurările de forțe s-au manifestat atât în Kiev, Odesa, dar și în alte orașe de pe teritoriul Ucrainei.
Unii sunt foarte dornici de război. În multe privințe, războiul ne-a definit istoria. Cea mai veche dovadă privind existența unor violențe de masă datează de acum aproximativ 14.000 de ani și a fost descoperită în Jebel Sahaba, în valea Nilului. Se estimează, de fapt, că 90-95% din societățile cunoscute au fost implicate în războaie cu o regularitate destul de clară; cele care au reușit să le evite sunt cele relativ izolate, care și-au păstrat un stil de viață nomad, de jaf sau de vânători-culegători.
Până acum câteva săptămâni, am fi putut spune că suntem destul de norocoși să trăim într-o perioadă relativ pașnică a istoriei, deși, chiar și așa, tot nu am dus lipsă de niște războaie cât de mici. Rata anuală a mortalității în războaie în întreaga lume se înscrie de câteva zeci de ani pe o pantă descendentă, iar unii consideră că aceasta ar arăta că, de fapt, am intrat într-o nouă eră a păcii, a rațiunii și prieteniei internaționale.
Totuși, ca să fim cinstiți, probabil că este puțin cam devreme să susținem așa ceva – după cum se poate observa, din păcate. În cele din urmă, curba se află în coborâre după cel mai mare vârf din istorie, atins în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De altfel, probabil omenirea își trage doar sufletul înainte s-o ia de la capăt.
Pe lângă faptul că războaiele sunt un rău în sine, haosul, îngustarea perspectivelor și aiurelile machiste ale acestora sporesc capacitatea înnăscută a omenirii de a o da în bară din greu în multe alte moduri. Războiul este o criză de nervi colectivă; altfel spus, o greșeală promovată de către „cei cu putere”.
Dovadă a faptului că, de-a lungul timpului, omenirea s-a antrenat în cele mai lipsite de noimă războaie din istorie, mânată de instinctul primitiv de a pune stăpânire pe ceva ce oricum nu îi aparținea de drept, multe războaie s-au pornit, uneori, chiar din nimic.
Iată șase dintre cele mai lipsite de noimă războaie din istorie, care nu aduc deloc mândrie timpurilor apuse.
Cuprins
Războiul găleții
Circa 2.000 de persoane au murit în războiul din anul 132, care s-a dat între orașele-stat italiene Modena și Bologna. Războiul a început atunci când niște soldați din Modena au furat găleata unei fântâni din Bologna. Modena a învins și, imediat, drept premiu, a furat o altă găleată.
Războiul găleții a fost doar un alt episod al permanentei lupte care a durat mai bine de 300 de ani dintre guelfi (Bologna) și ghibelini (Modena).
Războiul dintre Anglia și Zanzibar
Cunoscut drept cel mai scurt război din istorie, acesta a durat mai puțin de trei sferturi de oră. Un sultan din Zanzibar pe care autoritățile britanice nu-l agreau s-a hotărât să ocupe tronul și, ca să-și asigure defensiva, s-a baricadat în palat. Britanicii au deschis focul asupra palatului și au tras timp de 38 de minute. Scăpat cu viață, dar învins, sultanul a renunțat la tron și a fugit în lume.
Războiul dintre Anglia și Zanzibar s-a dat în anul 1896, pe 27 august, a început la ora 09:02 și s-a terminat la 09:40.
Războiul fotbalului
În 1969, tensiunile dintre Salvador și Honduras au degenerat într-un adevărat război – declanșat în mare măsură de incidentele violente din timpul unor meciuri de calificare pentru Cupa Mondială. Desfășurându-se între zilele de 14 iulie 1969 și 18 iulie 1969, războiul s-a încheiat după ce Salvador a câștigat la fotbal.
Războiul pentru urechea lui Jenkins
Un război între Marea Britanie și Spania, care a durat mai mult de zece ani și s-a soldat cu zeci de mii de morți, a început în anul 1731 pentru că niște corsari spanioli i-au tăiat urechea unui căpitan de vas.
Până să i se pună punct, confruntarea a degenerat și s-a transformat în Războiul Ascensiunii Austriece (1740-1748), care a fost o desfășurare de forțe ce a implicat aproape toate statele din Europa.
Rebeliunea oalei de noapte
Robert Curthose, fiul cel mai mare al lui Wilhelm Cuceritorul, a fost împins la rebeliune deschisă împotriva propriului său tată pentru că acesta nu i-a pedepsit pe cei doi fii mai mici, după ce aceștia au răsturnat în capul lui Robert o oală de noapte plină.
În orice caz, Curthose era antipatizat de mulți nobili din Normandia, în special din cauza aroganței și a lenei de care dădea dovadă. În 1077, frații mai mici ai lui Curthose, după cum am spus, au vărsat o oală de noapte în capul acestuia. După ce Wilhelm Cuceritorul, Rege al Angliei, a refuzat să-i pedepsească pe aceștia, Curthose a ridicat arma împotriva acestuia.
Războiul tronului de aur
Războiul tronului de aur (1900, martie-septembrie) a fost o confruntare între Imperiul Britanic și populația așanti (regiunea Ghana, astăzi) din Africa de Vest. Acesta a început după ce guvernatorul englez a făcut o criză din cauza „scaunului mult prea simplu” care i-a fost oferit pentru a se așeza, atunci când a mers într-o vizită de recunoaștere la aceștia.
În schimb, guvernatorul a cerut să stea pe Tronul de aur (The Golden Stool) – un tron sacru pe care nimeni nu avea voie să se așeze, în afară de guvernatorul măreț al populației lor. Britanicii au câștigat războiul. Cu toate acestea, guvernatorul n-a ajuns niciodată să stea pe tron.
Probabil acestea sunt doar câteva dovezi ale faptului că, poate contrar așteptărilor, omenirea nu devine mai înțeleaptă odată cu trecerea timpului. În cei șaptezeci de mii de ani de când strămoșii noștri au plecat de pe teritoriile Africii și s-au răspândit pe întreaga planetă, oamenii au ajuns foarte, foarte departe.
Însă, în cele din urmă, drumul n-a fost ușor. Iar uneori se pare că, așa cum puteți vedea, am dat-o magistral în bară. Cine spunea că istoria se repetă, n-a greșit deloc.
