Free cookie consent management tool by TermsFeed

Noul telefon Nokia 230 de la Microsoft este mai ieftin cu 15$ față de cel mai ieftin model Lumia dar arată mult mai bine.

Nokia 230 are două camere foto, ambele cu bliț LED, decente pentru selfie-uri entry-level. Camerele foto au un senzor de 2MP alături de un bliț, acesta va fi comercializat la un preț de aproximativ 55$.

În noile modele din seria 30+, Microsoft a renunțat la culorile stridente, noul model va fi disponibil doar în alb sau negru alături de capace ale bateriei din aluminium de culoare gri sau negru.

Ca și specificații, cel mai recent dispozitiv are un ecran cu diagonala de 2,8 inci, 16MB memorie RAM și o baterie cu capacitatea de 1200mAh ce oferă un timp de stand-by de până la 27 de zile. Alte detalii mai includ un MP3 player, radio FM și disponibilitatea unui slot pentru un card ce poate suporta până la 32GB spațiu de stocare.

Nokia 230 este un telefon ce poate naviga pe internet prin intermediul Opera Mini și poate rula aplicații ca WhatsApp sau Facebook dar și jocuri din Opera Store. Noul telefon dar și o variantă dual-SIM a acestuia va ajunge pe piețele din India, Asia și Orientul Mijlociu în luna Decembrie, pe alte piețe va ajunge anul viitor.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.