Date fiind circumstanțele politice actuale care își au epicentrul încă din 2014, atunci când trupele rusești au intrat brusc în Ucraina și au anexat ilegal Crimeea, iar NATO a fost nepregătită pentru o astfel de situație, nu este nimic surprinzător în faptul că astăzi, când trupele rusești se concentrează din nou la granița cu Ucraina, alianța militară internațională își propune să evite repetarea unei astfel istorii.
Deși cele două părți încă negociază intens, cu scopul declarat de a evita conflictul care ar escalada prin atragerea celor mai puternice forțe militare și politice din lume, este impropriu să speculăm că un astfel de conflict este departe de a putea începe, imposibil. Dacă un război ar fi inevitabil, care sunt dotările militare de care cele două forțe mondiale majore dispun pentru a se confrunta pe câmpul de luptă?
Cuprins
Analiza globală NATO versus Rusia
Înainte de a a face o analiză specifică a dotărilor militare de care dispun cele două puteri mondiale, trebuie să știm câteva aspecte în legătură cu acestea. Din acest motiv, am sintetizat în tabelul de mai jos o analiză generală comparativă NATO versus Rusia.
La o analiză scurtă, putem să ne dăm seama că forța NATO dispune, cuantificabil numeric, de dotări mai complexe decât Rusia. Cu toate acestea, cum nu totul este definit de către numere, armamentul nuclear al Rusiei este mult mai bogat decât al forței din opoziție. Nu este vorba doar despre un eventual război la nivelul dotărilor tehnologice și organizaționale, ci despre unul nuclear; cu 6.500 de arme nucleare în dotare, Rusia depășește pregătirea NATO, cu doar 4.418.
În aceeași măsură, putem face referire și la complexitatea tehnică a armamentului din dotare, a diferitelor tipuri de forțe aeriene și maritime; deși, în cele din urmă, angrenajul unui eventual război are să fie definit, în mare măsură, de tacticile și planurile fiecărei națiuni. Statistica își pierde din aplicabilitate în momentul în care dinamica unei situații implică numeroase variabile care nu sunt luate în calcul de la bun început. Cu siguranță, fiecare dintre cele două forțe are deja planuri de rezervă ce vor fi puse în tactică în funcție de situație.
F35 versus SU35
În ceea ce privește avioanele de luptă, SU35 care aparține forțelor rusești și F35 care aparține forțelor NATO se disting prin caracteristicile care le fac sa fie armele supreme în teatrul de operațiuni. Pentru fiecare în parte putem aduce în discuție plusuri și minusuri, cum ar fi faptul că mulți consideră că SU35 ar avea o tehnologie AFAR deficitară, deși SU35 este un avion de luptă multirol putând fi folosit atât ca avion de vânătoare, cât și bombardier.
Pe de altă parte, F35, printre ale cărui caracteristici se numără geometria specială a fuselajului și mecanismele de absorbție a semnalelor în vederea evitării posibilității de a fi detectat, este tot un avion de vânătoare și bombardier. Însă acesta dispune de tehnologia stealth – după cum am surprins și în tabelul de mai sus, forțele rusești armate dispun de 0 astfel de avioane. SU35 este un avion perfect capabil, dar nu dispune de mecanismul necesar pentru a detecta avionul F35 în raza de acțiune a rachetelor.
Așadar, deși SU35 este un avion perfect capabil, cu dotări impresionante, nu dispune de mijloacele necesare pentru a detecta un F35 în timp util. Mai mult decât atât, F35 poate detecta cu ușurință avionul rusesc în raza de acțiune a rachetelor sale, rămânând în același timp nedetectabil pentru SU35. Deși informațiile nu sunt încă certe, în tehnologia F35 va fi integrată o rachetă cu rază lungă de acțiune dotată cu un radar AESA la care Forțele Aeriene lucrează de câțiva ani.
Singurul deficit al F35 ar fi capacitatea totală de transport a rachetelor – care, oricum, nu este un aspect ce nu poate fi remediat îm timp util. De la capacitatea actuală de 4, se lucrează ca aceasta să devină de 6 AMRAAM (rachetele de care dispune momentan acest avion de luptă).
Cum ar decurge un angajament tipic între cele două avioane? Radarul rusesc VHF de la sol poate, într-adevăr, să avertizeze o escadrilă SU35, permanent aflată în alertă, cu privire la apropierea avioanelor de luptă F35 de tip stealth, însă nu le pot urmări sau ținti cu precizie. Să zicem că SU35 se lansează pentru a intercepta inamicul.
În câteva minute, cum este evident, radarele VHF rusești se dezactivează. Ce urmează? „O luptă oarbă”, să spunem așa: pentru ca F35 să fie vizibil inamicului, radarele rusești trebuie să fie activate. Dar dacă sunt pornite, F35 poate foarte ușor intercepta coordonatele geografice ale radarului, lansând rachete asupra lui. Rezultatul? Cred că nici nu mai trebuie amintit.
Patriot versus S400
În ceea ce privește sistemul terestru anti-aerian, NATO dispune de Patriot, în timp ce Rusia de sistemul S400. Înainte de a trece la câteva speculări orientative, vă voi oferi câteva informații privitoare la dotările specifice ale fiecăruia.
Este evidentă superioritatea sistemului S-400 în ceea ce privește distanța de acțiune (bătaia) de 40-400 km. Mai mult decât atât, posibilitatea ca rachetele să poată fi lansate pe verticală se traduce prin posibilitatea de ataca țintele în orice direcție, cu aceeași eficiență, având capacitatea de angajare de 360 de grade.
Cu toate acestea, cred că trebuie să luăm în considerare faptul că aceste caracteristici de bază ale sistemelor anti-aeriene terestre sunt accesibile la nivel superficial. Ambele sisteme, atât cel aparținând Rusiei, cât și NATO, au o gamă variată de tipuri de rachete la dispoziție care nu sunt disponibile publicului larg.
În cele din urmă, orice comparație de acest tip este pur speculativă, interesantă, dar nu ia în calcul variabile definitorii din cadrul unei eventuale confruntări reale: tipul de rachete utilizate, sistemele radar, parametrii legați de zona de desfășurare a conflictului și altea. Având în vedere informațiile de bază care sunt disponibile publicului larg, este evident că S400 are o serie de caracteristici superioare, ceea ce îl face să fie o alegere rentabilă pentru cumpărătorii globali.
Abrams versus Armata
Când vine vorba de tancuri de luptă, forța militară rusească o depășește numeric pe cea aparținând NATO. Cu toate acestea, sunt esențiale și caracteristicile tehnici și specificațiile de producție, precum și cea a armamentului disponibil. În tabelul de mai jos sunt surprinse câteva dintre acestea. Abrams aparține NATO, iar Armata, Rusiei.
Dacă ar fi să facem o comparație între aceste detalii, putem observa că tancul rusesc Armata (cunoscut și ca T-14) este destul de asemănător tancului Abrams. Din unele puncte de vedere, Abrams este ușor superior, însă nu neapărat semnificativ. Cu toate acestea, Abrams are o superioritate tehnică în ceea ce privește mobilitatea și performanța pe teren accidentat. Acest tanc are un design dovedit, recomandat de profesioniști ca fiind propice în timpul conflictelor militare.
Armata, în schimb, are un avantaj în ceea ce privește protecția și supraviețuirea echipajului, folosind blindaj compozit întărit cu armură de uraniu, oțel și ceramică, iar tancul este protejat împotriva majorității armelor cunoscute. Bineînțeles, speculațiile sunt instinctuale, deoarece nu este deloc greșit să luăm în calcul și factorul uman, nu? Respectiv persoanele care conduc atacurile cu tancul. Fără oameni care să le mânuiască așa cum trebuie, tancurile devin metale inerte. De fapt, tancurile cu un blindaj, arme și mobilitate inferioare deseori s-au dovedit a fi victorioase datorită îndemânării, antramentului și experienței echipajului; răspunsul corect nu există, ci poate fi doar vag speculat în urma analizării unor considerente de ordin tehnic.
În eventualitatea unui război, cu siguranță fiecare dintre forțe va avea propriile surprize. În circumstanțe specifice, fiecare își va arunca în scenă armamentul cel mai bun pe care îl are la dispoziție, personalul cel mai bine pregătit – ar fi nu doar ciudat să facă astfel de informații disponibile pe internet, ci și deloc profesionist. Între timp, nu putem decât să speculăm pe baza intuiției și pe baza unor parametri vagi, care devin relevanți doar în contextul în care luăm variabilele și le punem cap la cap.
