Free cookie consent management tool by TermsFeed

Noul accesoriu Mi Band 1S de la Xiaomi a fost lansat de companie în mod oficial. Brățara are o funcție nouă ce lipsea modelului precedent și anume aceea de monitorizare a bătăilor inimii.

În cursa de a dezvolta un tracker fitness complet, senzorul optic ce urmărește bătăile inimii se alătură senzorilor ce numără pașii sau celora ce monitorizează somnul. Xiaomi Mi Band 1S are notificări LED și vibrații și este capabilă să deblocheze telefonul asociat când acesta este în apropiere.

Brățara are dimensiunile de 37 x 13.6 x 9.9mm și este mai grea cu un gram față de modelul anterior al Xiaomi. Pe lângă asta, alte specificații mai includ certificarea IP67 (accesoriu este rezistent la apă și praf) și o baterie cu capacitatea de 45mAh ce promite o utilizare de până la 30 de zile.

Xiaomi Mi Band 1S va fi disponibil în China începând cu 11 Noiembrie la un preț de aproximativ 16$.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.