Netflix va permite utilizatorilor să își aleagă singuri calitatea clipurilor video prin intermediul unei noi actualizări ce va fi disponibilă începând cu luna Mai.
„Totul se reduce la asigurarea unei balanțe ce asigură o experiență bună de streaming în timp ce nu consumă prea mult trafic de date.” a spus Anne Mari Squeo, membru al executivului Netflix. Aceasta a mai spus că Netflix are un bitrate de 600Kbps.
Netflix alegea automat calitatea de streaming, în funcție de utilizator și de nevoile acestuia. Odată cu noua actualizare, aceștia vor avea posibilitatea de a își alege manual calitatea de streaming.
Totul a pornit de la mai multe neînțelegeri dintre compania de streaming și operatorii mobili din SUA. Clienții credeau că s-au abonat la servicii de streaming video de calitate mare dar în schimb au primit o calitate mai redusă, în funcție de modul de utilizare și viteza de transfer disponibilă.
„Credem că restricțiile nu sunt bune pentru clienții noștrii și pentru internet, în general. În eforturile noastre de a ne proteja membrii de la plăți suplimentare către operatorii mobili atunci când depășesc traficul de date, bitrate-ul nostru a fost setat, global, la 600Kbps. Totul se rezumă la crearea unei balanțe care să asigure o bună experiență de streaming în timp ce se evită plățile suplimentare nedorite către operatorii de telefonie mobilă.” – a declarat Anne Marie Squeo, membru în consiliul executiv al companiei Netflix.