Free cookie consent management tool by TermsFeed

Aproape toate modelele de top de la Samsung au avut și o variantă mai ”dură” iar modelul Galaxy S7 nu face excepție. Conform celor mai recente informații, Samsung va lansa Galaxy S7 Active undeva în luna Iunie iar în presa de specialiatte au început deja să apară mai multe informații despre viitorul dispozitiv.

Data posibilă de lansare este 10 Iunie iar conform lui Evan Blass, telefonul va fi lansat de către operatorul AT&T din SUA. Acesta mai susține că va fi disponibil doar pe piețele din SUA și Canada dar așa a fost și cu S6 Active iar dispozitivul nu și-a mai făcut apariția nici măcar în Canada.

Galaxy S7 Active va avea o grosime de 9,9mm, cu 1mm mai subțire față de S6 Active dar va fi cu 15 grame mai greu cântărind 185 de grame – asta se poate datora bateriei cu capacitatea de 4000mAh inclusă.

Ecranul dispozitivului este de tip Super AMOLED cu diagonala de 5,1 inci capabil să afișeze o rezoluție de 1440×2560 pixeli, la fel cu modelul anterior.

Alte detalii ar mai include un slot pentru card microSD, procesor Snapdragon 820, 4GB capacitate a memoriei RAM și 32GB spațiu intern de stocare. Telefonul va rula sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow și va avea o cameră foto principală de tip dual-pixel cu un senzor de 12MP – la fel ca Galaxy S7.

Suntem curioși dacă Samsung va aduce acest model pe piețele din Europa.

Share.

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.