Memoria emoțională este crucială pentru supraviețuirea speciei umane (și nu numai), dar poate, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea și menținerea tulburărilor asociate cu sentimente cum ar fi frica, dezgustul, în cazul unor experiențe neplăcute. Într-un studiu care a utilizat protocoale de imagistică cerebrală funcțională, utilizate pe scară largă, un grup de oameni de știință și-au propus să studieze cerebelul și conexiunile cerebral-cerebeloase care ar putea fi implicate atât în fundamentarea memoriei superioare asociate cu informațiile vizuale care trezesc emoții, cât și potențiala funcție a memoriei emoționale a acestei structuri. Constatările lor extind, implicit, cunoștințele privitoare la rolul cerebelului în procesele cognitive și emoționale complexe, ceea ce înseamnă că pot fi relevante pentru înțelegerea tulburărilor psihiatrice descrise prin circuite emoționale aberante, cum ar fi tulburarea de stres post-traumatic, tulburările din spectru autist, dar și alte afecțiuni cognitive des întâlnite în timpurile noastre. Informațiile, respectiv situațiile cu impact emoțional sunt mult mai bine asimilate decât cele care, în mod normal, sunt neutre.
Numeroase dovezi indică faptul că amigdala și conexiunile, implicit interacțiunile sale cu alte regiuni cerebrale joacă un rol semnificativ în efectul de îmbunătățire a memoriei pe care excitarea emoțională îl are asupra acestui proces. Deși s-a constatat anterior faptul că cerebelul este implicat în condiționarea sentimentului de frică, rolul pe care l-ar putea avea în îmbunătățirea emoțională a memoriei episodice este încă nedeslușit. Pentru a aborda și gestiona acest studiu, oamenii de știință au folosit protocoale de RMN funcțional, investigările făcându-se la nivelul întregului creier, pe 1418 participanți sănătoși. În primul rând, au încercat să identifice clusterele activate în timpul codificării îmbunătățite a memoriei imaginilor ce au fost asociate atât cu emoții negative, cât și pozitive. Pe lângă regiunile cerebrale uzuale, despre care se știe că sunt legate de memoria emoțională, s-a identificat un cluster specific și la nivelul cerebelului. Ulterior, au folosit modelarea cauzală dinamică, identificând astfel conexiunile de la nivel cerebelos care aveau o putere de conectare crescută, în concordanță cu îmbunătățirea memoriei emoționale. Descoperirile lor indică faptul că această structură, cerebelul, este o parte integrantă a unei rețele implicate în îmbunătățirea emoțională a memoriei episodice.
Un nou rol al cerebelului
În general, se cunoaște faptul că cerebelul este implicat în reglarea, coordonarea mișcărilor, și în menținerea echilibrului. Oamenii de știință de la Universitatea din Basel au descoperit acum și faptul că cerebelul joacă un rol important în memorarea experiențelor și situațiilor cu impact emoțional asupra unui individ. Atât experiențele emoționale pozitive, cât și cele negative, sunt puternic stocate în memoria noastră; ceea ce este important, întrucât trebuie să ne amintim, în vederea supraviețuirii, situațiile periculoase care au stârnit emoții negative, pentru a le evita în viitor. Studiile au demonstrat faptul că structura cerebrală numită „amigdală” joacă, poate, cel mai important rol în procesarea emoțiilor: emoțiile activează amigdala, facilitând stocarea.
Studiul a fost condus de către profesorii Dominique de Quervain și Papa Sotiropoulos Andreas de la Universitatea din Basel, fiind publicat pe data de 3 octombrie în revista PNAS, acronimul pentru Proceedings of the National Academy of Sciences. În cadrul studiului efectuat, aceștia au înregistrat activitatea cerebrală a 1418 subiecți (expuși la imagini care au stârnit atât emoții pozitive, cât și negative), prin tehnici de rezonanță magnetică nucleară (RMN): imaginile care au stârnit emoții pozitive au fost reținute mult mai bine decât cele care au stârnit emoții neutre sau negative. Memorarea îmbunătățită a imaginilor a fost asociată cu o creștere a activității la nivel cerebral, dar în acele zone despre care se știa, deja, că joacă un rol specific. Totuși, echipa a reușit să identifice o activitate semnificativă la nivelul cerebelului.
Cerebelul și conexiunile sale complexe cu creierul
Cerebelul („creierul mic”) este o structură atașată părții inferioare a creierului, poziționată sub emisferele cerebrale și are o organizare neuronală complexă care asigură posibilitatea uimitoare de procesare a semnalelor, însă majoritatea eferentelor ce pleacă de la acest nivel vor trece, de asemenea, printr-un set de mici nuclei din interiorul cerebelului, aflați în substanța albă pe care acesta o conține. Oamenii de știință au reușit, de asemenea, să demonstreze și faptul că cerebelul prezintă conexiuni mult mai puternice cu diferite zone ale creierului, în special în timpul acestui proces specific de stocare a imaginilor cu impact emoțional, deci a memoriei emoționale. Deci, el primește informații de la girusul cingular (regiune a creierului care joacă un rol semnificativ în perceperea și evaluarea sentimentelor), și trimite semnale către diferite regiuni ale creierului, printre care amigdala și hipocampul (care joacă un rol semnificativ și major în stocarea memoriei).
„Rezultatele noastre indică faptul că cerebelul este o componentă integrantă esențială a acestei rețele responsabile pentru stocarea [pronunțată] a informațiilor emoționale”, spune de Quervain. Deși o memorie îmbunătățită a evenimentelor emoționale reprezintă, de altfel, un mecanism cu rol crucial în supraviețuirea speciei, aceasta are și dezavantaje specifice: în cazul experiențelor foarte negative, cu impact puternic asupra individului, poate duce la sindromul anxietății recurente. În urma rezultatelor grupului de cercetători, descoperirile, care au fost publicate, pot fi destul de relevante pentru înțelegerea mult mai profundă a afecțiunilor psihiatrice, cognitive, ale căror incidență este în continuă creștere în societatea din ziua de astăzi. Studiul actual face parte, de fapt, dintr-un proiect de cercetare mult mai complex realizat de MCN (Universitatea din Basel) și de Clinica Universitară de Psihiatrie (UPK) din Basel. Scopul final al proiectului este acela de a obține o mai bună înțelegere a proceselor emoționale și cognitive și de a face tranziția de la rezultatele pe care au reușit să le obțină în urma cercetărilor la proiecte cu aplicabilitate clinică, viabile din punct de vedere terapeutic.
