Free cookie consent management tool by TermsFeed

Sighișoara este unul dintre primele orașe care ajung pe listele cu locuri de vizitat din România. Prin pitorescul său, străzile unice și spiritul medieval ce s-a păstrat de-a lungul timpului, orașul impresionează printr-un farmec aparte.

Cu toate că există o mulțime de atracții turistice în cadrul acestuia, cum sunt: Cetatea Sighișoara, muzeele, Mănăstirea Sighișoara, Turnul cu ceas, Casa Vlad Dracul și multe altele, există locuri în apropierea orașului care merită pe deplin o vizită.

8 locuri de vizitat lângă Sighișoara

Cetatea Saschiz

Cetatea Saschiz
Sursa fotografiei: Visit Mures

Unul din locurile care trebuie vizitate din apropierea orașului este Cetatea Saschiz, construită în secolul al XIV lea și aflată la o distanță de doar 21 de km de Sighișoara. Aceasta a fost realizată în stil german, este situată pe un platou ce măsoară 681,5 metri și deține 6 turnuri plasate strategic: Turnul de Pază, Turnul Porții, Turnul Preotului, Turnul Voievodal, Turnul Muniției/Pulberăriei și Turnul Școlii. Legenda spune că cetatea a fost ridicată pe ruinele unei foste fortificații române, cu rolul de a păzi drumul care leagă Rupea de Sighișoara. De asemenea, se mai spune despre fântâna din curtea cetății, adâncă de 50 de metri, că ar avea legătură printr-un tunel subteran cu biserica fortificată.

Copșa Mare

Copșa Mare
Sursa fotografiei: Wikipedia

La doar câțiva km de orașul Sighișoara se află Copșa Mare, loc ce face parte din lista micuțelor sate cu un pitoresc deosebit din această zonă. Zona a suferit multe schimbări din anul 1283, de când a fost atestată documentar pentru prima dată și situația economică ce s-a dezvoltat extrem de rapid a dus la construcția bisericii. În prezent, aceasta se prezintă într-un stil gotic, în interiorul căreia găsim un altar clasicist cu un baldachin, o cristelniță în stil baroc și o orgă ce datează din anul 1800.

Castelul Apafi

Castelul Apafi
Sursa fotografiei: Wikipedia

Construit în stil renascentist în secolul al XVI lea, castelul care se află la 19 km distanță de orașul Sighișoara a suferit modificări succesive de-a lungul timpului. Chiar dacă și-a păstrat unele detalii decorative, acesta se află și în prezent în stadiul de renovare, aripa deasupra căreia se află turnul cu ceas fiind în ruine. În castel se poate vedea Colecția Muzeală a Armenilor Transilvăneni, deschisă în 2010.

Rezervația Naturală de stejari seculari Breite

Rezervația Naturală de stejari seculari Breite
Sursa fotografiei: Turist in Transilvania

Ca să ajungi din Sighișoara la Rezervația Naturală de stejari seculari nu este neapărată nevoie să deții un mijloc de transport pe patru roți, deoarece este atât de aproape încât se poate ajunge și cu bicicleta. Rezervația cuprinde arbori cu vârstele între 400 și 600 de ani și este considerată cel mai mare și mai bine conservat habitat împădurit cu stejari din centrul și estul Europei.

Satul scufundat Bezid

Satul scufundat Bezid
Sursa fotografiei: Wikipedia

La o distanță ceva mai îndepărtată de Sighișoara, mai exact 52 de km cu aproximație, se află Satul scufundat Bezid. Povestea din spatele satului, mai precis a lacului, devenit acum obiectiv turistic nu este una cu final fericit. Localitatea Bezid datează din anul 1566 și conform datelor oficiale, zona în care se afla satul se inunda foarte des, amenințând un număr de 2-3 case anual. Acesta este motivul pentru care autoritățile comuniste au decis construcția unui baraj de pământ, pentru a împiedica acumularea de apă, însă terenul nesigur și apos a dus la scufundarea întregului sat, inclusiv a bisericii de la care se mai poate întrezării doar turnul.

Ceainăria Tei din Saschiz

Ceainăria Tei din Saschiz
Sursa fotografiei: Cultura la dubă

Locul este amplasat la aproximativ 20 de km de Sighișoara și promite prin simplitate o experiență de vis. Indiferent dacă ești un iubitor de ceai, cafea, sirop sau limonadă, terasa poate satisface orice gust, iar în combinație cu peisajul tradițional este tot ce ai nevoie pentru câteva momente de liniște.

Valchid

Valchid
Sursa fotografiei: Wikimedia Commons

La 23 de km distanță de orașul medieval, regăsim Valchid – o localitate relativ mică, dar cu un pitoresc aparte. Un punct de atracție central și de neratat din acest loc este Biserica Fortificată Evanghelică Valchid construită în stil gotic, care este atât de veche încât nu se cunoaște anul exact în care aceasta a fost ridicată.

Salina Praid

Salina Praid
Sursa fotografiei: Spotmedia

Dintre toate atracțiile turistice enumerate, Salina Praid este cea mai îndepărtată de orașul Sighișoara (70 km). Aceasta se află la o distanță de 120 de metri adâncime, iar transportul persoanelor se face cu autobuzul, pe un traseu de aproximativ 1,2 km. Temperatura ajunge la 16 grade și te poți bucura de Galeria de vinuri, Ștrandul cu apă sărată unde apa provine din interiorul salinei- aflat la 200 de metri de intrare, Canionul de sare, Casa Fluturilor Exotici și foarte multe alte obiective ce merită vizitate.

Sperăm ca prin aceste locații minunate să dați o șansă și acelor obiective turistice care nu se află în prima pagină de căutări și să descoperiți lucruri și locuri minunate din România.

Share.
Avatar of Mihaela

Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, sunt o iubitoare de lectură, creativă, pasionată fiind totodată și de partea de scriere ficțională.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.