Google și ASUS au prezentat planurile lansării unui computer cu Chrome OS în luna Martie și se pare că cele două companii sunt gata să îl lanseze pe piață, la un preț de 85$.
Ca și detalii tehnice, micul stick Chromebit este un calculator în miniatură cu un procesor Rockchip ARM, 2GB capacitate a memoriei RAM, 16GB spațiu intern de stocare, conectivitate WiFi 802.11ac, Bluetooth 4.0 și chiar și un port USB. Micul PC se conectează direct la TV sau monitor prin intermediul portului HDMI putând beneficia astfel de experiența unui PC în sine.
La prețul de 85$ nu este inclusă o tastatură sau un mouse așa că cele două periferice vor trebui achiziționate separat pentru a putea folosi micul calculator. Chromebit oferă o experiență completă pentru Chrome OS asta înseamnă că oferă tot ceea ce oferă și un Chromebook sau Chromebox, într-o dimensiune mai redusă cu specificații mai mici.
Noul Chromebit va fi disponibil în întreaga lume, la prețul secificat mai sus.