Free cookie consent management tool by TermsFeed

Să înveți un limbaj de programare nu este cu nimic diferit față de învățarea unei limbi străine – așa vede lucrurile Logiscool, o școală de cursuri de programare și robotică pentru copii, cunoscută la nivel european.

Școala a pregătit deja peste 10.000 de copii, viitori specialiști IT, care au codat singuri jocuri și aplicații pe calculator și au învățat să programeze roboți. România este cea de-a 8-a țară în care Logiscool ajunge, iar prima școală va fi inaugurată în București, din 20 februarie. Vrei ca micuțul tău să învețe programare în timp ce se joacă? Școala a dat drumul unui program Open Days, prin care copiii pot face gratuit primul lor curs.

Meseriile care folosesc programare sunt deja printre cele mai bine plătite din orice industrie. Logiscool se axează exact pe această calificare profesională a viitorului: programarea. Cu toate acestea, copiii nu învață doar programare și robotică la cursuri, ci sunt pregătiți pentru joburile viitorului.

„Importanța IT-ului, dar și creșterea continuă a cererii de specialiști în acest domeniu – atât programatori, cât și alți specialiști ce lucrează în mod direct cu programatorii – m-au făcut să mă gândesc că un astfel de concept de educație timpurie în domeniul IT este foarte potrivit și pentru copiii din țară și din București.”

– ne spune Dana Bănică, cea care a adus Logiscool în România, și care lucrează în industria serviciilor pentru copii de peste 10 ani.

Ce este diferit la cursurile Logiscool?

În viziunea școlii, învățarea unui limbaj de programare nu este cu nimic diferită față de învățarea unei limbi străine, accesibilă și unui copil care acum învață să scrie și să citească.

Tehnica de învățare Logiscool este prin joacă. Cursurile nu sunt unele obișnuite, în care elevul învață un limbaj de programare și atât. Ele sunt dezvoltate astfel încât vârsta să se îmbine armonios cu nivelul de cunoștințe.

De exemplu, un copil care are 7 ani și abia învață să citească nu are noțiuni de logică sau de matematică va începe cursurile studiind comenzi simple, care reprezintă bazele programării, și în același timp își va dezvolta și abilități mai tehnice (precum geometria) fără să i se impună acest lucru.

Copiii se pot înscrie gratuit la Open Days până pe 3 martie iar înscrierile la cursul demonstrativ de programare sunt gratuite.

Școala inaugurează primele cursuri în România cu un program gratuit Open Days, între 20 februarie și 3 martie, care oferă o serie de cursuri demonstrative gratuite, unde copiii pot veni să vadă ce înseamnă programarea și dacă le-ar plăcea să participe la astfel de cursuri, într-un mediu care să îi inspire.

Primele cursuri de programare încep pe 12 martie

Clasele normale încep pe 12 martie. Copiii din București își pot extinde cunoștințele într-un mediu prietenos în cadrul primei școli Logiscool din România, cu o frecvență de un curs pe săptămână. Școala se află în cartierul Turda și acoperă toată zona Aviatorilor, Ion Mihalache, Grivița, Piața Domenii, Victoriei și vecinătățile.

Logiscool le pune la dispoziție toate materialele de care au nevoie, laptopuri pe care lucrează, cât și o platformă online pe care o pot consulta acasă pentru exerciții suplimentare.

Anual, Logiscool propune două semestre de învățare:

  • Primul modul începe în primăvară, în martie 2018 și se termină în iunie 2018
  • Al doilea începe în toamnă, din septembrie 2018 și se termină în ianuarie 2019

În acest an școlar cursurile de Programare din programă includ designul de jocuri și aplicații mobile, robotică. Pentru elevii de clasa întâi sunt organizate și cursuri de introducere în IT, respectiv noțiuni de bază de utilizare a calculatoarelor.

Curriculum-ul este dezvoltat exclusiv intern și constă în mai multe module semestriale, care se parcurg pe rând, în mai mulți ani de studiu. Pentru a învăța programare la nivel avansat, similar cu limbile străine, muzică sau artele, este nevoie de mai mulți ani de studiu.

Programul va fi stabilit în funcție de nevoile copiilor care se înregistrează, însă cu siguranță vor fi cursuri și dimineața, și după-amiaza, în toate zilele săptămânii, inclusiv în weekenduri, astfel încât să se ofere o flexibilitate cât mai mare cursanților.

Cine poate participa la cursuri?

Cei mai mulți elevi Logiscool au între 6 și 14 ani, însă cursurile sunt dedicate tuturor copiilor cu vârste între 7 și 17 ani.

Fiecare copil evoluează în ritmul său la Logiscool și îndrumătorii vor fi alături de fiecare învățăcel ca să îl ghideze atunci când se împotmolește. În rest, Logiscool promovează învățarea autodidactă, prin experimente și învăță copiii că orice nereușită este de fapt o oportunitate de a învăța.

Cât costă un astfel de curs?

Cursurile Logiscool costă 290 de lei pe lună. Pentru inaugurarea primei școli în România, echipa oferă primilor copii înscriși o reducere de 15% și reducere de grup (chiar și pentru frați).

Mai mult informații puteți urmări atât pe site-ul Logiscool, cât și pe pagina oficială de Facebook.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.