Elevii din România au oportunitatea de a participa la o competiție unică unde învață cele mai importante informații cu privire la siguranța în mediul online.
Competiția Națională Eroii Internetului vine să sărbătorească efortul miilor de profesori care au predat deja sau vor aduce la clasă elevilor din clasele I-VIII, programa gratuită cu același nume, ce oferă soluții pentru gestionarea situațiilor cu care elevii se pot confrunta pe internet.
Peste 70% dintre elevi au fost victime sau cunosc cel puțin un prieten ce a fost victimă a hărțuirii în mediul online
În urma cu un an Adfaber.org publica un sondaj în urma căruia peste 70% dintre elevi spuneau ca au fost victime sau cunosc cel puțin un prieten ce a fost victimă a hărțuirii în mediul online. Acum, Adfaber invită toate instituțiile de învățământ să se înscrie pe harta României cu școlile care pregătesc elevii să devină cetățeni digitali.
Competiția se desfășoară în cadrul programului național Eroii Internetului, o platformă educativă pe tema siguranței digitale pentru profesori și elevi, derulată de Adfaber și susținută de Google.org.
“ În urmă cu un an, am lansat unul dintre cele mai mari programe de siguranță digitală dedicat elevilor, părinților ș i cadrelor didactice. Numărul mare al profesorilor care s-au alăturat programului ne-a surprins, ne motivează ș i ne arată cât de importantă este pentru elevi informarea cu privire la pericolele din mediul online, informații pe care cu toții le considerăm esențiale, însă pe care nimeni nu le-a integrat până acum în predarea la clasă. Prin intermediul competiției naționale Eroii Internetului, profesorii implică elevii direct într-o experiență educativă inedită prin care vor învăț a cum să devină viitori cetățeni digitali responsabili ”
– spune Alin Chiriac, fondatorul Adfaber
Mai mult decât educația esențială pentru despre utilizarea în siguranță și comportamentul potrivit în mediul online, competiția oferă elevilor și profesorilor șansa de a fi premiați, iar școala pe care o reprezintă poate fi dotată cu 10 laptopuri.
Profesorii care vor să se implice și să ajute elevii din România să înțeleagă mai bine cât de important este să se ferească de pericolele internetului se pot înscrie direct de pe adfaber.org.
Mai departe, echipa Adfaber va trimite toate materialele necesare, iar educația prin joc și exemple practice poate începe!
Competiția se lansează începând cu 2 martie, iar participanții pot depune proiectele prin care arată cum susțin siguranța în mediul online între 3 și 16 Mai 2021.
Elevii din clasele I-VIII pot participa în echipe de până la 7 membri, sub îndrumarea unui profesor coordonator. În cadrul competiției vor avea oportunitatea să creeze o campanie de conștientizare cu privire la siguranța în mediul online.
Tu vrei să ajuți copiii să fie în siguranță pe internet?