Free cookie consent management tool by TermsFeed

Dacă ești în căutare de filme inspirate din cărțile lui Stephen King, atunci ai ajuns unde trebuie. Nu este necunoscut faptul că „regele”, maestrul genului horror cunoaște o notorietate aparte nu doar în lumea literară, ci și în cea cinematografică. Foarte multe dintre ecranizările cărților sale se bucură, chiar și după mai bine de treizeci de ani, de o notorietate aparte. Mai mult decât atât, cărțile (implicit, filmele) lui Stephen King nu sunt doar despre horror, monștri, situații nebănuit de bizare și science-fiction. De fapt, în cărțile sale, Stephen King deseori scrie despre oameni, despre psihologia profundă a acestora – și are o grijă extraordinară de personajele sale, pe care le înzestrează cu emoții, trăiri și valori prin excelență umane. Un exemplu relevant, dar și extrem de fascinant, este mama lui Carrie, personaj omonim al cărții, în care King a investit, așa cum știa el mai bine, valorile arhetipului îndoctrinat de religie. Pe lângă toate acestea, fără niciun dubiu, Stephen King este un maestru multilateral al genului care l-a consacrat – horror. Descoperă, în continuare, 20 de filme inspirate din cărțile lui Stephen King.

Salem’s Lot (1979)

Începem lista cu filme inspirate din cărțile lui Stephen King cu acest titlu, Salem’s Lot, care este un clasic, am putea spune, al filmelor cu vampiri. Chiar dacă, de fapt, este un serial, un film urmează să apară cândva anul viitor, dacă lucrurile decurg cum trebuie. Urmărește povestea scriitorului de succes Benjamin Mears, care se întoarce în orașul său natal, Salem’s Lot (Maine), propunându-și să scrie un roman despre Casa Marsten – un conac despre care el crede că este malefic, care ar atrage forțe întunecate și oameni răi. Un loc cu multe povești tragice și, așa cum susține Ben, care adăpostește fantome. Pe măsură ce descoperă misterul, își dă seama că universul din orașul Salem’s Lot este mai periculos decât ar fi crezut.

Salem’s Lot – Trailer clasic

Doctor Sleep (2019)

Un film absolut incredibil, însă extrem de greu de urmărit. Pe autostrăzile din America, un trib de oameni numit ”The True Know” călătorește în căutare de hrană, majoritatea dintre ei părând inofensivi. Ei trăiesc din „aburul” pe care copiii cu „strălucirea” lor îl produc atunci când sunt torturați până la moarte. Dan Torrance știe acest lucru, însă, aflându-se în derivă de zeci de ani, este disperat să se debaraseze de moștenirea pe care o are – însăși „strălucirea”. Hotărăște, fără niciun regret, să se mute într-un oraș din New Hampshire. Ajutat de o pisică prevăzătoare, Dan devine ”Doctor Sleep”, cel care le oferă o ultimă mângâiere bătrânilor muribunzi. În scurt timp o întâlnește pe Abra Stone, care are același dar al „strălucirii” – ea va readuce în viața lui Dan nu doar speranță, ci și propriii demoni care îl cheamă la o luptă pentru supraviețuire. Acest film este, de fapt, continuarea filmului The Shining, un etalon al genului horror.

Trailer Doctor Sleep

The Shining (1980)

Jack Torrance are blocajul scriitorului (oare nu s-ar fi inspirat King din propria sa realitate?) și decide să își ia soția, pe Wendy, și pe fiul său talentat, Danny, la hotelul Overlook din Colorado, un loc înzăpezit, izolat, după ce acceptă o slujbă de îngrijitor. În timp ce obscurul și întunecatul hotel este închis pentru sezon, managerul îi face lui Jack un tur de prezentare, iar bucătarul șef al unității, domnul Hallorann, are o discuție fascinantă cu Danny despre un dar psihic, rar, care poartă numele de ”The Shining”. Dar Hallorann se asigură că îl atenționează și de faptul că, pe cât de bizar ar suna, camerele abandonate ale hotelului – și în special camera 237 – sunt bântuite și nu ar trebui vreodată să se plimbe singur pe holurile hotelului. Jack, odată ajuns aici, încetul cu încetul începe să-și piardă mințile, prins într-un mediu sufocant, plin de viziuni sinistre și o mulțime de întâmplări ciudate. Vocile din cap îi cer sacrificii – este Jack capabil de crimă?

The Shining – Trailer 4K

The Shawshank Redemption (1994)

Închisoarea îngerilor este, probabil fără nicio reținere, unul dintre cele mai bune filme inspirate din cărțile lui Stephen King. De fapt, este inspirat dintr-o nuvelă, nu un roman, inclusă în cartea Anotimpuri diferite. Filmul urmărește povestea a doi bărbați încarcerați între care, de-a lungul a mai mulți ani, se leagă o prietenie strânsă și, în cele din urmă, răscumpărare prin acte comune de decență și omenie. Un film superb, care relatează experiențele unui fost bancher de succes, ajuns acum prizonier într-o închisoare sumbră din Shawshank, asta după ce a fost găsit vinovat de o crimă pe care nu a comis-o. Filmul prezintă, într-un mod unic, felul în care el reușește cu greu să facă față noii sale vieți chinuitoare; chiar dacă se împrietenește cu mai mulți deținuți și are relații bune cu acestea, Red se va dovedi a fi cel mai înțelept. O capodoperă de film!

Trailer The Shawshank Redemption

In the Tall Grass (2019)

Unul dintre acele filme inspirate din cărțile lui Stephen King pe care, după ce le vezi, vei simți nevoia de a le viziona din nou. De ce? Pentru că este un film extrem de bizar, ciudat, care greu poate fi explicat. După ce aud strigătul de ajutor al unui băiețel, o soră și un frate se aventurează într-un câmp vast de iarbă înaltă din Kansas, cu gândul de a-l ajuta. În scurt timp, ei descoperă că nu mai știu ieșirea din acel câmp și, de fapt, s-ar putea nici să nu existe una. Mai mult decât atât, își dau seama că ceva pândește în întuneric. Prinși într-o capcană sinistră, există acel ceva care îi dezorientează și, rapid, îi separă unul de celălalt. Incapabili să scape din strânsoarea din ce în ce mai aprigă a „ierbii înalte”, ei descoperă curând că, uneori, singurul lucru mai rău decât să te faci pierdut este acela de a fi găsit. Merită fiecare minut, fiindcă este un film genial!

Trailer Netflix In the Tall Grass

Mr. Harrigan’s Phone (2022)

Unul dintre cele mai recente filme inspirate din cărțile lui Stephen King, disponibil și pe Netflix de când a apărut, urmărește povestea lui Craig, un tânăr băiat care trăiește într-un mic orășel și care este observat, datorită abilităților sale de cititor, de domnul Harrigan, un miliardar retras, mai în vârstă. Acesta îi oferă oportunitatea de a face niște bănuți – Craig trebuie doar, periodic, să îi citească din cărțile sale preferate. În scurt timp, între ei se leagă o prietenie foarte frumoasă, și pentru a celebra asta, Craig îi oferă un iPhone. Când domnul Harrigan moare, Craig îi așază telefonul în sicriu. În scurt timp, încep să se întâmple lucruri bizare, și totul începe atunci când Craig, simțindu-i lipsa, îi scrie un mesaj domnului Harrigan. Iar acesta îi răspunde!

Trailer Netflix Mr. Harrigan’s Phone

The Green Mile (1999)

Un film în regia lui Frank Darabont, după un scenariu de Stephen King și Frank Darabont, dar și cu o distribuție de excepție – Tom Hanks, Michael Clarke Duncan, David Morse. Filmul este inspirat din romanul omonim scris în 1996 și urmărește povestea unui ofițer (Tom Hanks), care trebuie să păzească „culoarul morții”, cel al condamnaților la moarte. În scurt timp, va fi martor al unor întâmplări supranaturale care au loc după ce un deținut enigmatic (Michael Duncan) va ajunge acolo, în penitenciarul său. Viețile gardienilor din „culoarul morții” sunt afectate, într-o măsură sau alta, de acest bărbat de culoare acuzat de uciderea și abuzarea unei copile, și care are un dar misterios: acela de a face bine într-o lume dominată și înveninată de răutate.

Trailer The Green Mile

Misery (1990)

Paul Sheldon, romancier de succes, se îndreaptă spre casă, în Colorado, după ce își termină, în sfârșit, ultima carte. Deodată, se prăbușește cu mașina într-un viscol ciudat. Paul, grav rănit, va fi salvat de fosta sa asistentă, Annie Wilkes, „fanul numărul unu” al lui Paul, care îl duce înapoi, în casa ei izolată din munți (bineînțeles, fără a anunța pe cineva). Din nefericire, Annie nu este în toate facultățile mintale. Motivul? Totul a început atunci când Paul s-a hotărât „să-și ucidă” un personaj – pe eroina preferată a lui Annie. Acum aceasta caută răzbunare, iar dorința ei este de a-l ucide, de data aceasta la propriu, pe Paul.

Trailer Misery

Pet Sematary (1989)

Dornic să o ia de la capăt, tânărul doctor Louis Creed și familia sa – soția sa, Rachel, copilașul de trei ani, Gage, și fiica lor, Ellie – se mută în noua lor casă din micuțul orășel rural din Maine, Ludlow, alarmant de aproape de o stradă aglomerată. Cu toate acestea, după moartea motanului lui Rachel, într-un accident îngrozitor, Louis, acum disperat, urmează sfatul prietenosului său vecin – acela de a îngropa pisica în cimitirul străvechi, antic, pe nume Micmac: un loc de veci mistic, impregnat cu puteri de reanimare. Acum, în ciuda rezultatelor teribile și a numeroaselor avertismente ale unei persoane recent decedate, Louis, afectat de tragedie, nu vede altă soluție decât pe aceea de a îngropa animalul în vechiul cimitir indian. Cu speranța că, de data aceasta, lucrurile vor sta altfel. Totuși, se pot întoarce morții vii din mormânt, sau fix la fel de morți?

Pet Sematary, trailer clasic

Secret Window (2004)

Mort Rainey (Johnny Depp) este un scriitor de succes care trece printr-un divorț care deja s-a întins pe mai bine de zece ani. Soția sa, Amy, nu se lasă prea ușor. Singur și amărât într-o mică cabană izolată, el continuă să lucreze la cărțile sale, până când un străin pe nume John Shooter îi apare la ușă și, surpriză, pretinde că Rainey i-a furat povestea. În schimb, Rainey poate dovedi că povestea nu îi aparține, dar în timp ce caută revista care a publicat povestea cu ani în urmă, lucrurile încep să devină tot mai ciudate în jurul lui Shooter – câinele lui Rainey moare, oameni încep să moară, iar procedura de divorț cu Amy devine tot mai urâtă. Se pare că Shooter îl are pe Rainey la mână, dar poate că Rainey are, la rândul lui, propriile idei despre cum să rezolve toate aceste probleme care, în ultima vreme, nu-i dau pace. Un film extrem de tensionat.

Trailer Secret Window

Carrie (2013)

Carrie este romanul de debut al lui Stephen King, primul roman scris de marele maestru, și se pare că, într-adevăr, a creat terenul perfect pentru un scriitor de succes. Carrie White este elevă în ultimul an de liceu, însă este o proscrisă – în primul rând, totul se datorează mamei ei, White Margaret, fanatică religioasă, care a crescut-o „din scurt” din cauza opiniilor sale privitoare la cum ar trebui să trăiască o fată. Pentru ea, viața trebuie trăită întru religie, iar femeia este slabă, păcătoasă din naștere. Totuși, Carrie are o putere extraordinară, dar ea nu este, cel puțin pentru scurt timp, conștientă de acest lucru. Totul începe când la ora de fizică, enervată de colegi, ea reușește să incendieze, doar gândindu-se, o anumită zonă. Din dorința de a-i fi alături, alt elev al liceului, Sue Snell, o invită pe Carrie la balul de absolvire. Acolo, de fapt, se va întâmpla un adevărat dezastru – și totul se datorează faptului că nimeni nu a știut cât de mult suferă Carrie și câtă nevoie de ajutor are. Un film (implicit, o carte) care nu doar că abordează o temă foarte sensibilă, dar care ne reamintește că ar trebui să înțelegem mult mai bine reacțiile cuiva și, când este nevoie, să-i oferim ajutorul.

Carrie, Trailer

Christine (1983)

În anul 1957, la Detroit, se construiește un Plymouth Fury roșu, cauza a două accidente, dintre care unul mortal, încă de pe când era pe linia de asamblare. Douăzeci și unu de ani mai târziu, tocilarul proscris și hărțuit Arnold ”Arnie” Cunningham se duce cu mașina, alături de prietenul său cel mai bun, Dennis Guilder, și vede Plymouth-ul expus. Imediat, se îndrăgostește de model și află că mașina poartă numele de „Christine”, de la vechiul proprietar. Pentru a o restaura, o duce la atelierul lui Wild Darnell. În timp ce lucrează la restaurare, el își schimbă personalitatea într-un adolescent încrezut și începe să se întâlnească cu cea mai frumoasă fată din liceu, Leigh Cabot. Dar Christine se va dovedi a fi mai mult decât o mașină: va ucide tot ce stă în calea lor, a ei și a lui Arnie. Un film extrem de tensionat și bine făcut.

Christine, trailer clasic

Stand by Me (1986)

În regia lui Rob Reiner, după un scenariu de Stephen King, Raynold Gideon, Bruce A. Evans, acest film este inspirat din nuvela The Body, și îi are în distribuție River Phoenix, Wil Wheaton, Corey Feldman. Acțiunea este plasată în vara anului 1959, în Castlerock (Oregon), unde patru băieți – Gordie, Chris, Teddy și Vern – se bucură de vremea frumoasă, prieteni apropiați însetați de aventură. După ce au aflat despre locația generală a cadavrului unui băiat dispărut de câteva zile din localitate, se hotărăsc să îl vadă înainte de a fi ridicat de către anchetatori. Pe măsură ce se tot apropie, învață despre ei înșiși anumite lucruri – și, mai ales, semnificația prieteniei și nevoia de a lupta pentru ceea ce este corect. De fapt, filmul este făcut ca un fel de rememorare din perspectiva unui scriitor acum bătrân. Unul dintre acele filme inspirate din cărțile lui King care nu s-au vrut a fi horror, neapărat, ci importante lecții de viață!

Stand by Me, trailer clasic

The Dead Zone (1983)

În regia lui David Cronenberg, după un scenariu de Stephen King și Jeffrey Boam, cu Walken Christopher, Brooke Adams și Tom Skerritt, acest film urmărește povestea extraordinară a lui Johnny Smith care, odată trezit din comă în urma unui accident de mașină, descoperă că lumea este cu cinci ani mai bătrână. Și, în același timp, își dă seama că are puteri psihice: previziunea viitorului. Chiar dacă, la început, pare a fi „un dar” pe parcurs își dă seama că propria-i putere îi creează putere și, încetul cu încetul, îl aduce în pragul nebuniei, într-o încercare sfâșietoare de a scăpa de toți demonii pe care i-a văzut. Un film care merită fiecare minut și pe care îți vei dori să îl revezi imediat ce îl termini – sfârșitul, mai ales, este formidabil!

The Dead Zone, trailer clasic

Cujo (1983)

În regia lui Lewis Teague, după un scenariu scris de Stephen King, Don Carlos, Barbara Turner, cu Dee Wallace, Daniel Hugh Kelly și Danny Pintauro, acest film urmărește povestea Donnei Trenton (Dee Wallace, o gospodină frustrată din suburbii, a cărei viață este bulversată după ce află că soțul ei are o aventură extraconjugală. Brett Camber este un tânăr băiat care are, drept companie unică, un Saint-Bernard pe nume Cujo. Cujo, la un moment dat, este mușcat, dar de un liliac infestat cu virusul turbării. În timp ce Vic, soțul Donnei, este plecat cu afaceri, nu prea se gândește la problemele sale conjugale. În schimb, Donna și fiul ei de 5 ani, Tad, duc mașina la atelierul auto al tatălui lui Brett Cambers. Mașina se defectează, iar Cujo, cățelușul, pare să fie din ce în ce mai afectat de mușcătură. În scurt timp, infestat cu rabie, Cujo va aduce teroare într-un micuț orășel american care niciodată nu va mai fi la fel.

Cujo, trailer clasic 1983

1922 (2017)

În regia lui Zak Hilditch, după un scenariu de Zak Hilditch și Stephen King, filmul 1922 putem spune că este unul dintre cele mai bune filme inspirate din cărțile lui Stephen King. De ce? Atât că are nuanțe de Edgar Allen Poe (A Tell-tale Hart)și The Black Cat, dar este și extrem de bine făcut. Avându-i în distribuție pe Thomas Jane, Molly Parker, Dylan Schmid, filmul urmărește povestea fermierului simplu, dar mândru, Wilfred James, care, cu ajutorul fiului său adolescent, își ucide soția pentru a intra în posesia terenului moștenit. La scurt timp după asta, lucruri foarte bizare încep să se întâmple – ciudate și supranaturale. Acestea îl vor afecta nu doar pe James, ci și ferma sa. Este vorba, astfel, despre un simplu ghinion, sau ceva mult mai sinistru și mult mai profund este pe cale să se întâmple? Un film care ne vorbește despre voracitatea oamenilor și despre cât de departe poți merge pentru a pune mâna pe ceea ce îți dorești. Acțiunea are loc în anul 1922, ceea ce reiterează foarte bine viața cotidiană a fermierilor americani.

1922, trailer Netflix

Gerald’s Game (2017)

În regia lui Mike Flanagan, după un scenariu de Mike Flanagan, Jeff Howard și Stephen King, cu Carla Gugino, Bruce Greenwood, Chiara Aurelia, totul începe când un joc inofensiv, vrut a fi „incitant”, aducând un pic de dinamică în căsnicia unui cuplu, se transformă, pe neașteptate, într-o luptă pentru supraviețuire. Fix în mijlocul petrecerii, soțul lui Jessie are un infarct, iar ea rămâne încătușată de marginile patului. Acum, ea va trebui să se confrunte cu demonii pe care, ani la rând, a încercat să-i țină îngropați în întunericul propriei minți – însă este posibil ca toți acești demoni să nu fi existat doar în mintea ei, ci și în afară. Un film extrem de bizar, grafic și foarte tensionat, care abordează un subiect sensibil și, mai mult decât atât, ne pune față în față cu fricile pe care le avem: „Nu te temi că ești singur în întuneric, ci că nu ești singur”.

Trailer Gerald’s Game

It (2017)

It, de fapt, este unul dintre cele mai bune filme inspirate din cărțile lui Stephen King: are cele mai mari încasări în materie de filme horror. Urmărește povestea unui grup de copii din orășelul Derry unde, unul câte unul, cei tineri încep să dispară. Într-un loc cunoscut sub numele de ”The Barrens”, un grup de șapte copii devin din ce în ce mai uniți pe măsură ce se întâlnesc cu unul dintre cei mai oribili clovni pe care i-au văzut deodată. Malefic, sigur având implicații în toate disparițiile din oraș, grupul se hotărăște să-l prindă și să pună capăt terorii. Însă lucrurile nu vor fi chiar atât de ușoare pe cât și-ar imagina. Are și o continuare care, de asemenea, este la fel de bună. It este chiar un film care se detașează net de alte filme din genul horror.

It, Teaser trailer

The Dark Tower (2017)

Jake Chambers, în vârstă de 11 ani, are viziuni în care apare un om în negru care încearcă, dar nu reușește, să distrugă un turn și să aducă Universul în ruină, în timp ce un pistolar i se opune. Cu toate acestea, mama lui Jake, tatăl vitreg și psihiatrii resping aceste vise, și cred că nu sunt decât traume provocate de moartea tatălui (care a avut loc cu un an în urmă). În scurt timp, el va fi vizitat de un grup de lucrători de la un presupus centru psihiatric, care se oferă să-i acorde ajutor lui Jake. Recunoscându-i din viziunile sale ca fiind monștri cu piele de oameni, Jake nu stă pe gânduri și fuge, ajungând într-o casă abandonată (alta din viziunile sale), unde descoperă un portal de înaltă tehnologie care îl duce într-o lume post-apocaliptică numită Mid-World. Iar aici el va face echipă cu gardianul turnului pentru a opri vrăjitorul malefic – dar, în scurt timp, își dă seama că vrăjitorul are nevoie chiar de el însuși, de Jake, pentru a deschide porțile Iadului.

The Dark Tower, Trailer oficial

A Good Marriage (2014)

După 25 de ani de căsnicie ca în povești, când totul s-a întâmplat exact așa cum a vrut și lumea a părut un loc mult mai bun, ce va face Dary când va descoperi că soțul ei ascunde unul dintre cele mai sinistre și bizare, terifiante secrete care au existat vreodată? În regia lui Peter Askin și după o poveste scurtă scrisă de Stephen King (care a creat și scenariul), cu Joan Allen, Anthony LaPaglia și Stephen Lang, A Good Marriage este exact filmul pe care vrei să îl vezi atunci când nu vrei să îți mai iei ochii de la ecranul televizorului. Un film deosebit de bun cu un final extrem de neașteptat, pe care n-am putut să nu-l includem pe lista noastră.

A Good Marriage, Trailer oficial

Cam acestea sunt cele 20 de recomandări de filme inspirate din cărțile lui Stephen King pe care vi le recomandăm. Știm că sunt mai multe, însă am încercat să surprindem doar titlurile pe care, cel puțin după părerea noastră, n-ar trebui să le ratezi. Dacă ai și alte recomandări, le așteptăm cu mare interes în secțiunea de comentarii. Sperăm că acest articol ți-a fost util și că ai găsit cel puțin un film care să îți placă. Vizionare plăcută!

Share.
Avatar of Lucian Constantin

Absolvent al Facultatii de Stiinte ale Naturii, specializat in fizica si informatica. Pasionat de mic de tehnologie, cosmologie si tot ceea ce cuprinde necunoscutul si evolutia umanitatii.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.