Free cookie consent management tool by TermsFeed

Atunci când am ales titlurile, am luat în considerare atât recenziile și părerile altor cititori, cât și impactul pe care, în general, l-au avut asupra publicului. De asemenea, ne-am bazat și pe rating-urile de pe Goodreads (chiar dacă, în general, lumea acordă aceste rating-uri din considerente subiective), astfel încât să îți recomandăm cele mai bune cărți de educație financiară care există. Nu este nimic tabu în faptul că, într-adevăr, avem nevoie de educație financiară, iar în programa școlară nici măcar nu se vorbește despre așa ceva (poate doar puțin, atunci când, cred că prin clasa a X-a, se țin orele de „Educație antreprenorială”, dacă-mi amintesc bine). În orice caz, nimeni nu te învață cum circulă banii, cum se fac banii, cum se stabilește un anumit buget și cum se dezvoltă, așa cum trebuie, un plan de afaceri, cum să reușești să fii propriul tău șef și cum să reușești să scapi dintr-un impas financiar, în timp ce găsești echilibru în viața profesională și personală.

Însă există autori, oameni de succes, persoane care activează în astfel de domenii și care, de-a lungul timpului, au înțeles cum stă treaba cu educația financiară și cât de necesară se dovedește, de fapt, a fi. Tocmai din aceste motive, credem că acest top cărți de educație financiară se va dovedi foarte util dacă dorești să înțelegi mult mai bune cum stă treaba cu banii care, fără să fim ipocriți, sunt foarte importanți. Mai mult decât atât, este important să le știi adevărata valoare, să știi cum să-i gestionezi, cum să-i economisești, astfel încât la sfârșitul lunii să reușești să mai pui și ceva deoparte, pentru zile negre (nu că cele în care am trăit acum n-ar fi destul de negre). Titlurile din această listă te vor ajuta să-nțelegi mult mai bine cum stă treaba cu venitul pasiv, cum poți avea nu doar o singură sursă de venit, să faci diferența între veniturile pasive și active, să-ți dai seama în ce să investești, cum să o faci, și, în general, să înțelegi mai bine cum funcționează banii și cum circulă aceștia. Bineînțeles, am fi putut adăuga foarte multe titluri, însă am încercat să alegem cele mai bune cărți de educație financiară traduse la noi.

Așadar, descoperă în continuare top 30 cărți educație financiară pe care ar trebui să le citești!

Coridorul îngust (Daron Acemoglu, James A. Robinson)

Cartea scrisă în colaborarea celor doi ne oferă o nouă perspectivă privitoare la de ce lumea este atât de efervescentă din punct de vedere al economiei – de ce democrația este prezentă în anumite state, pe când în altele acestea „se prăbușește sub autoritarism sau anarhie” și, de asemenea, cum pot acestea să continue să prospere în ciuda tuturor provocărilor de natură financiară. În cele din urmă, libertatea unui stat depinde de echilibrul – deja greu de obținut și mult mai greu de menținut – între societate și respectivul stat. Într-o societate liberă, puterea pe care o dețin instituțiile de stat, elitele, nu au rămas nicicând necontestate de către restul populației. Coridorul îngust este, de fapt, o metaforă pentru modul în care, încetul cu încetul, populația înaintează într-un scenariu dominat de corupție, furt, putere elitistă, astfel încât noi, cititorii, să înțelegem mult mai bine cum funcționează, de fapt, un stat, în ceea ce privește economia acestuia, circulația banilor și cum, deseori, suntem furați pe față, fără pic de rușine, dar nu știm cum să observăm acest lucru. O carte care chiar își merită locul în top cărți de educație financiară.

Coridorul îngust (Daron Acemoglu, James A. Robinson)
Coridorul îngust (Daron Acemoglu, James A. Robinson)

De data asta e altfel (Carmen Reinhart, Kenneth Rogoff)

Autorii acestei cărți sunt doi economiști cu reputație în întreaga lume, care s-au documentat foarte mult (în special din realitate) atunci când au scris De data asta e altfel. Cartea vorbește despre abordările greșite pe care le au țările (fie ele bogate sau sărace) când vine vorba de a trece printr-o serie de crize financiare – cartea reușește să acopere șaizeci și șase de țări, de pe cinci continente, astfel încât să-i ofere cititorului o perspectivă largă, completă asupra varietăților de crize financiare (și cum s-a ajuns acolo) prin care întreaga lume trece. Scoate la iveală tipare de comportament financiar, ne ajută să înțelegem dinamica și evoluția lucrurilor de această natură și, în același timp, ne oferă lecții despre politica publică și cum apare o criză financiară.

De data asta e altfel (Carmen Reinhart, Kenneth Rogoff)
De data asta e altfel (Carmen Reinhart, Kenneth Rogoff), This time is different

Eșecuri de succes ale antreprenorilor români (Vlad Mocanu)

Prima dată, această carte a fost publicată în 2018, în regim self-publishing (adică autorul nu a apelat la o editură pentru a o publica). Totuși, s-a bucurat imediat de un succes extraordinar de mare, vânzându-se în mii de exemplare în întreaga țară, autorul susținând ulterior lansări de carte atât în țară, cât și în afara ei, având și numeroase apariții media. Cartea aceasta surprinde 70 de povești despre eșecuri pe care antreprenori români, din diferite domenii, le-au avut, și cum acestea i-au ajutat, de fapt, să-și consolideze succesul afacerii. În carte vei găsi lecții de antreprenoriat, sfaturi numeroase de la antreprenori din multe domenii, o analiză a motivelor pentru care unele companii românești eșuează și, de asemenea, perspective foarte diferite în ceea ce privește definiția „succesului” și „eșecului” când vine vorba de afaceri. Ne bucurăm să recomandăm în top cărți educație financiară și un autor român.

Cartea Eșecuri de succes ale antreprenorilor români (Vlad Mocanu)
Eșecuri de succes ale antreprenorilor români (Vlad Mocanu)

Ghidul învingătoarei (Natalie MacNeil)

O carte care, în principal, se adresează femeilor care vor să aibă o carieră în antreprenoriat, fiind o lectură foarte practică deoarece pune la dispoziția cititoarelor un plan clar, clar definit, pe care îl pot urmări pentru a-și transforma, prin muncă și devotament, determinare și curaj, visurile în realitate. Cartea este un fel de „îndrumător”, „mentor” spre succes, dar, bineînțeles, realizarea unui vis depinde de foarte multe variabile – totuși, Natalie MacNeil a transformat această carte în ceva foarte practic, interactiv, incitând cititoarele la rezolvarea de teste, completarea de spații libere, astfel încât, încetul cu încetul, cartea poate deveni chiar „un partener de afaceri”. Este o lectură esențială nu doar pentru femei, ci și pentru bărbați, deoarece este foarte bine scrisă și documentată.

Cartea Ghidul învingătoarei (Natalie MacNeil)
Ghidul învingătoarei (Natalie MacNeil), Agenda creativă a femeii antreprenor

Analiza financiară pe înțelesul tuturor (Cosmin Baiu)

O carte oarecum nișată, să spunem așa, pentru că se adresează în principal celor care vor să înțeleagă cum stă treaba cu analiza financiară. Totuși, Cosmin Baiu reușește să folosească un limbaj accesibil, definind foarte multe aspecte, să le zicem, tehnice, pentru a fi înțelese și de către publicul neinițiat. Este super faptul că autorul oferă foarte multe exemple practice (în jur de 50) și studii de caz, astfel încât să înțelegi mult mai bine teoria. Descriind activitatea bancară, comportamentele antreprenoriale cu care a avut de-a face, cartea reprezintă o metodă foarte bună de a-ți fundamenta cunoștințele despre educație financiară pornind, înainte de toate, de la giganții acestui domeniu: băncile! O carte care se adresează atât managerilor, antreprenorilor cu experiență în domeniu, cât și celor care vor să înțeleagă mult mai bine cum funcționează băncile, care este dinamica banilor, comportamentul acestora, nu doar prin livrarea de informații teoretice, ci și a foarte multe situații practice, cu care ne putem întâlni în viața de zi cu zi.

Cartea Analiza financiară pe înțelesul tuturor (Cosmin Baiu)
Analiza financiară pe înțelesul tuturor (Cosmin Baiu)

Omul care a rezolvat piața (Gregory Zuckerman)

Gregory Zuckerman este reporter de investigații la Wall Street Journal, iar în cartea de față vorbește despre Jim Simsons, „omul care a rezolvat piața” atunci când a angajat informaticieni, matematicieni și fizicieni pentru a înființa un fond speculativ de investiții pe piața de capital. După scurt timp, oamenii angajați de el au ajuns să se numere printre cei mai bogați oameni din întreaga lume, asta după ce au reușit să adune o mulțime de date și după ce au reușit să creeze algoritmi care, mai târziu, au dezvăluit tiparele de evoluție ascunse ale piețelor globale. Compania Renaissance – așa cum au numit-o – a început, curând, să domine lumea financiară globală, având o influență extraordinară. Totuși, Simsons nu a reușit să vizualizeze impactul răsunător pe care al său succes avea să-l aibă chiar asupra firmei sale, asupra țării în care trăia și, de fapt, asupra întregii lumi. Un titlu despre care n-am avut niciun dubiu că își merită locul în top cărți educație financiară!

Omul care a rezolvat piața (Gregory Zuckerman)
Omul care a rezolvat piața (Gregory Zuckerman)

Drumul către libertate financiară. Primul tău milion în șapte ani (Bodo Schäfer)

Înainte de toate, cartea lui Bodo Schäfer este despre educația financiară. Apoi, încetul cu încetul, devine chiar un ghid practic care te învață cum să devii milionar (sau, măcar, puțin mai bogat decât ești în momentul de față). Bodo Schäfer susține, de fapt, că oricine ar putea deveni bogat, milionar, atât timp cât știe câteva lucruri (de bază, în esență, elementare) despre educația financiară. În această carte, Bodo Schäfer pune la dispoziția cititorului sfaturi practice, care pot fi aplicate imediat pentru că, după cum chiar el spune, „banii te fac fericit”. De asemenea, te învață cum să-ți analizezi situația financiară actuală și îți oferă foarte multe învățături trase din experiențele persoanele, pentru ca tu să nu faci, poate, aceleași greșeli și să ajungi mult mai rapid la „primul tău milion”.

Cartea Drumul către libertate financiară. Primul tău milion în șapte ani (Bodo Schäfer)
Drumul către libertate financiară. Primul tău milion în șapte ani (Bodo Schäfer)

Opusul lui răsfățat (Ron Lieber)

În general, această carte se adresează părinților, oferindu-le sfaturi privitoare la cum să le ofere copiilor educația potrivită pentru a deveni generoși, chibzuiți și inteligenți atunci când este vorba despre bani. Ron Lieber oferă sfaturi practice, ponturi despre cum să comunici cu copii și să le oferi informații despre educația financiară atât de esențială – indiferent de vârsta acestora. De asemenea, are și o latură psihologică, deoarece oferă informații foarte interesante privitoare la felul în care gândesc și acționează copiii atunci când vine vorba de bani. În aceeași măsură, asta înseamnă că este mult mai ușor de înțeles de către persoanele care se află abia la început de drum în domeniul educației financiare. Este o carte practică, foarte utilă pentru părinți: o idee pe care o susține Lieber este că nu trebuie să vorbim despre bani atunci când copiii sunt de față, deoarece s-ar putea să-i determine să acorde banilor o importanță exacerbată care, încetul cu încetul, îi va transforma în persoane egoiste, caracterizate de lăcomie.

Cartea Opusul lui răsfățat (Ron Lieber)
Opusul lui răsfățat (Ron Lieber)

Mindful business (David Gelles)

David Gelles, care lucrează la Financial Times, documentează în această carte faptul că, în spatele oricărui tip de afaceri, și a succesului acesteia, se află practicile de mindfulness, și chiar yoga și meditația pot ajuta în această direcție: toate aceste tehnici diminuează nivelul de stres, stimulează concentrarea mentală și, în rândul angajaților, are doar efecte pozitive. Cartea lui Gelles este un ghid practic în ceea ce privește mindfulness-ul și meditația. Pentru că educația financiară pornește, înainte de toate, cu o minte liniștită, rațională, care nu este dominată de teamă, frică, nici stresată sau depresivă. David Gelles oferă sfaturi practice, ghiduri, ponturi despre cum să adopți un comportament mult mai rațional, cum să-ți liniștești „demonii interiori” pentru a-ți pune în practică toate ideile, strategiile și atinge obiectivele.

Mindful business (David Gelles)
Mindful business (David Gelles), cum schimbă meditația lumea afacerilor din interior spre exterior

Sfârșitul banilor și viitorul civilizației (Thomas H. Greco, Jr.)

Thomas H. Greco, Jr., a fost antreprenor de succes și profesor universitar, iar în momentul de față are o autoritate foarte mare în domeniul inovațiilor monetare și financiare, oferind consultanță și ținând cursuri la foarte multe universități, fiind, de asemenea, invitat la conferințe de pe întreg globul. Conform spuselor sale, „foarte puțini oameni își dau seama că natura banilor s-a schimbat profund în ultimele trei secole și că ei au devenit un instrument politic utilizat pentru a centraliza puterea și a submina guvernul democratic”. În cartea sa, Greco vorbește despre criza prin care trecem, tendințele existente în materie de economie, principii democratice, societate, schimbările climatice, boom-ul populației și chiar dinamica instituțiilor statului. În cariera sa, Greco a creat concepte revoluționare privitoare la monede și sistemele de plată. Un titlu care își merită locul în top cărți educație financiară.

Cartea Sfârșitul banilor și viitorul civilizației (Thomas H. Greco, Jr.)
Sfârșitul banilor și viitorul civilizației (Thomas H. Greco, Jr.)

Femei invizibile (Caroline Criado Perez)

În cartea de față, o lectură feministă, puternică, Caroline Criado Perez vorbește despre faptul că „într-o lume construită în principal de și pentru bărbați, ignorăm, în mod sistematic, jumătate din populație, adesea cu consecințe dezastruoase”. Politicile guvernamentale, domeniul cercetării științifice, cel al tehnologiei, domeniul media, locurile de muncă – toate acestea, aduse împreună într-o gamă complexă și foarte mare de studii de caz, povestiri, documentări din întreaga lume – ilustrează modul în care femeile, din păcate, în anumite state, încă sunt considerate a fi „inferioare bărbaților”. O carte ambițioasă, originală, care totuși oferă speranță și ne arată că o societate care funcționează la maximum este una a egalității și solidarității. Poate nu e tocmai despre educație financiară, dar cu siguranță educația financiară începe, în primul rând, cu educarea valorilor și principiilor morale.

Cartea Femei invizibile (Caroline Criado Perez)
Femei invizibile (Caroline Criado Perez)

Economie utilă pentru vremuri dificile (Esther Duflo, Abhijit V. Banerjee)

În Economie utilă pentru vremuri dificile, autorii, economiști de renume, ne demonstrează modul în care economia – atunci când este practicată ca la carte, după anumite principii – poate rezolva chiar și cele mai neașteptate, violente și greu de gestionat probleme ale societății în care trăim, indiferent de natura lor (politică, medicală, financiară). Imigrații, inegalități, discrepanță socială, schimbări climatice, pandemii, boli – autorii susțin că avem întotdeauna strategii cheie prin care putem aborda problemele astfel încât să le soluționăm rapid, însă ideologiile sunt cele care ne pun piedici. Cartea se bazează pe foarte multe cercetări din domeniu și rezultate foarte actuale, promovând ideea fundamentării unei societăți bazate pe compasiune, respect și egalitate. Este o lectură obligatorie când vine vorba de cărți de educație financiară.

Cartea Economie utilă pentru vremuri dificile (Esther Duflo, Abhijit V. Banerjee)
Economie utilă pentru vremuri dificile (Esther Duflo, Abhijit V. Banerjee)

Păcălit de hazard. Rolul ascuns al norocului (Nassim Nicholas Taleb)

În această carte, Nassim Nicholas Taleb ne spune că, uneori, lucrurile nu țin întocmai de abilitățile noastre practice, de cât de mult investim, cât de mult muncim și cât de mult tragem într-o anumită direcție. Uneori, pur și simplu este vorba de noroc – pe care rațiunea, în general, nu îl poate controla, nici anticipa. Anumite întâmplări vin și pleacă – dar cum au plecat, vorba aia, „rămâne”. El susține că singurul mod în care ne putem descurca „într-o lume aflată sub semnul întâmplării” este „să adoptăm poziția stoică – contemplarea fenomenelor care au puterea de a da totul peste cap și acceptarea, cu seninătate, a condiției noastre omenești”. În același timp, cartea este o lucrare despre lumea finanțelor, dar și o meditație asupra lumii contemporane, a dinamicii sale. Chiar dacă nu toate titlurile din top cărți educație financiară din acest articol vorbesc despre bani, multe dintre ele te învață cum să ai un mindset sănătos.

Cartea Păcălit de hazard. Rolul ascuns al norocului (Nassim Nicholas Taleb)
Păcălit de hazard. Rolul ascuns al norocului (Nassim Nicholas Taleb)

Bancherul Diavolului (Bradley C. Birkenfeld)

Sincer, această carte ar putea părea ușor una de ficțiune, pentru că, efectiv, este genială. O poveste adevărată, plină de suspans, neașteptat de bizară despre una dintre cele mai mari fraude fiscale din istoria finanțelor, care îți oferă ocazia nemaiîntâlnită de a privi în spatele scenei industriei secretului bancar elvețian, relevând un sistem juridic fragmentat, corupt. Bradley Birkenfeld a lucrat la cea mai mare bancă din lume, USB, unde, evident, elitele își ascundeau banii de autoritățile fiscale, într-o rețea complexă, secretă de conturi fără identitate și companii offshore. Când a descoperit faptul că USB își propunea să-l scoată vinovat pentru fărădelegile clienților săi, Bradley a intrat în contact cu guvernul Statelor Unite. După ce a dat cărțile pe față, Birkenfeld a fost totuși închis, dar când a ieșit, a fost recompensat cu 104 milioane de $ pentru informațiile oferite – cea mai mare recompensă din istorie. Iar Bancherul Diavolului este povestea adevărată a aventurii sale și a modului în care funcționează, fără probleme, un sistem corupt, infracțional.

Bancherul Diavolului (Bradley C. Birkenfeld)
Bancherul Diavolului (Bradley C. Birkenfeld)

Cum să devii capitalist când nu ai niciun capital (Nathan Latka)

Nathan Latka și-a fondat, la 19 ani, cu doar 119 dolari, o firmă de software. La 24 de ani, firma acestuia era evaluată la 10,5 milioane de $. Spune că nu se consideră excepțional de inteligent, dar, în schimb, pentru a reuși, „nu trebuie decât să vrei să încalci niște reguli (…) și ca să te îmbogățești nu ai nevoie de foarte mulți bani sau de o idee originală”. Nathan Latka susține că este foarte ușor să faci bani – urmărind căi mai puțin bătătorite, copiind ideile altor oameni, investind în afaceri locale, vânând oportunități. Este important să nu te concentrezi pe o singură abilitate și întotdeauna să fii un generalist, dezvoltându-le pe toate, să nu încerci tot timpul să fii unic, ci să copiezi ideile altora, dar adăugându-ți propria contribuție – Nathan „reactualizează” regulile învechite de afaceri și ne învață, în cartea sa, cum să aplicăm noi reguli pentru a ne îmbogăți mai rapid.

Cartea Cum să devii capitalist când nu ai niciun capital (Nathan Latka)
Finanțele și societatea bună (Robert J. Shiller)

Finanțele și societatea bună (Robert J. Shiller)

În cartea Finanțele și societatea bună, Robert J. Shiller argumentează ideea conform căreia finanțele reprezintă una dintre cele mai „eficiente instrumente” pe care le avem la dispoziție pentru a rezolva problemele cu care ne confruntăm și pentru a spori, stimula și, în esență, păstra bunăstarea generală a societății în care trăim. Finanțele ar trebui să joace un rol mai extins atunci când vine vorba ca societatea să-și poată atinge țelurile de bunăstare și prosperitate. În esență, cartea este un apel la modul în care ar trebui să (re)înțelegem finanțele, reinventându-le, deoarece reprezintă o forță capabilă să schimbe dinamcia unei societăți. Un titlu din top cărți educație financiară care, credeți-ne, chiar merită citit!

Finanțele și societatea bună (Robert J. Shiller)
Finanțele și societatea bună (Robert J. Shiller), Finance and the good society

Știința de a deveni bogat (Wallace D. Wattles)

Această carte este emblematică atunci când vine vorba de cărțile de acest gen, fiind rezultatul unui studiu multidisciplinar, care a stat drept căpătâi al multor oameni de succes, oferind „învățături nemuritoare” despre cum să devii bogat și ce presupune, de fapt, tot procesul. Wallace D. Wattles descrie, întocmai, această „știință exactă a bogăției”; care se bazează pe un anumit dicton călăuzitor: „Există un lucru care se gândește, și din el sunt făcute toate celelalte lucruri. În această substanță, un gând produce lucrul care a fost imaginat prin gândire”. În cartea sa, care cuprinde 17 capitole, Wattles îți arată cum să depășești obstacolele care pot apărea în drumul tău spre îmbogățire, oferindu-ți exemple practice, ponturi și sfaturi astfel încât, încetul cu încetul, să ajungi la nivelul financiar pe care ți-l dorești.

Știința de a deveni bogat (Wallace D. Wattles)
Știința de a deveni bogat (Wallace D. Wattles)

Conspirația celor bogați. Cele 8 noi reguli ale banilor (Robert T. Kiyosaki)

Cartea lui Robert T. Kiyosaki, un autor de renume din domeniul cărților de educație financiară, analizează economia globală și cauzele pentru care, în general, oamenii înfruntă dificultățile crizei contemporane. Autorul reușește să documenteze foarte bine multitudinea de variabile care duc, în sinergie, la crearea unui haos economic. În același timp, surprinde și propuneri pentru a soluționa aceste probleme financiare. Însă ideea de bază este reprezentată de faptul că, în general, astfel de momente care „par a fi extrem de dificile” reprezintă, de fapt, o oportunitate extraordinară pentru oameni de a investi în viitorul lor, începând cu investirea în educație financiară.

Conspirația celor bogați. Cele 8 noi reguli ale banilor (Robert T. Kiyosaki)
Conspirația celor bogați. Cele 8 noi reguli ale banilor (Robert T. Kiyosaki)

Tată bogat. Tată sărac. Educație financiară în familie (Robert T. Kiyosaki)

Este imposibil să nu fi auzit, măcar o dată, de cartea lui Kiyosaki, Tată bogat. Tată sărac. Educație financiară în familie – în acest volum, autorul susține că „principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultățile financiare este acela că au trecut prin școală fără să învețe nimic despre bani. Rezultatul este că învață să lucreze pentru bani, dar nu învață niciodată să pună banii să acționeze pentru ei”. Și cu asta, de fapt, cred că am spus totul despre acest titlu, care is a must fără niciun dubiu. Cartea distruge mitul conform căreia trebuie să câștigi mult ca să te îmbogățești, combate foarte multe idei privitoare la conceptul de „bogăție și prosperitate”, le demonstrează părinților cât de ineficient și deficitar este sistemul de învățământ când vine vorba de educație financiară, definește activele și pasivele, și, în general, pune bazele unui viitor plin de succes financiar. Este o carte pe care, în general, a citit-o aproape oricine – sau urmează să o facă.

Tată bogat. Tată sărac. Educație financiară în familie (Robert T. Kiyosaki)
Tată bogat. Tată sărac. Educație financiară în familie (Robert T. Kiyosaki)

De la idee la bani (Napoleon Hill)

Volumul de față, De la idee la bani, de Napoleon Hill, este una dintre cele mai vândute cărți de educație financiară din toate timpurile. În cartea sa, autorul surprinde cei treisprezece pași pe care trebuie să-i urmezi pentru a ajunge „de la idee la bani”, adică la îmbogățire. Înainte de toate, el susține că trebuie să-ți îmbunătățești cunoștințele despre bani, să adopți filosofia succesului și prosperității. Cartea este un fel de „ghid de acțiune” care îi va ajuta pe cititori poate nu doar să atingă succesul și să-și împlinească obiectivele, ci și să le mențină. În orice caz, este o carte legendară, am putea spune, vândută în milioane de exemplare și ale cărei sfaturi au fost aplicate, de-a lungul timpului, de mii de antreprenori. De asemenea, a fost tradusă în foarte, foarte multe limbi.

Cartea De la idee la bani (Napoleon Hill)
De la idee la bani (Napoleon Hill)

Transformare financiară totală (Dave Ramsey)

În cartea sa, Dave Ramsey mizează pe „un program”, care reprezintă o modalitate garantată de a te reinventa din punct de vedere financiar, care se bazează, în cele din urmă, pe rezultate și pe practică, nu pe „teorii fanteziste”. Volumul de față te va învăța cum să pui la punct un plan viabil de achitare a tuturor posibilelor datorii pe care le ai (mașină, locuință, rate etc.), cum să identifici cele mai periculoase zece mituri legate de bani pe care le-ai auzit de-a lungul timpului și cum să pui deoparte economii consistente pentru zile negre și pentru anii pensionării. Este o carte pe care am inclus-o în top cărți de educație financiară în primul rând pentru că abordează foarte mult partea practică a domeniului, chiar dacă, ce-i drept, este destul de fantezistă. Merită citită cel puțin pentru aceste aspecte. Nu mizează pe teorie, are un limbaj accesibil și se citește cu un pix în mână și o coală albă de hârtie lângă. De asemenea, se citește foarte rapid, dar s-ar putea să te reîntorci periodic la ea pentru a urmări anumite tabele și scheme.

Cartea Transformare financiară totală (Dave Ramsey)
Transformare financiară totală (Dave Ramsey), The total money makeover

Cel mai bogat om din Babilon. Secretele succesului (George S. Clason)

Probabil ai auzit de „parabolele babiloniene” ale lui George S. Clason, care reprezintă surse de inspirație pentru foarte multe persoane, tratând subiecte actuale precum cum să-ți planifici și cum să obții succesul și independența, libertatea financiară, cum să-ți asiguri un venit substanțial în viitor și cum să ai, în general, principii financiare sănătoase, solide. Cartea lui Clason a devenit un pilon pentru foarte mulți antreprenori, economiști de renume din întreaga lume, deoarece autorul folosește un limbaj simplu, profund, în timp ce ne oferă lecții care să ne ghideze în complexa (și deseori obscura) lume financiară a zilelor noastre. În același timp, ne ajută să identificăm problemele financiare cu care ne confruntăm, cum să le gestionăm și cum, încetul cu încetul, să pătrundem în efervescenta lume a afacerilor.

Cel mai bogat om din Babilon. Secretele succesului (George S. Clason)
Cel mai bogat om din Babilon. Secretele succesului (George S. Clason), The richest man in Babylon

Trăiește bine, cheltuiește mai puțin (Ruth Soukup)

Ruth Soukup ne oferă, în această carte, 12 sfaturi, învățate din lecții dure, din propriile greșeli ale autoarei. În general, abordează spectrul privitor la cheltuirea și economisirea banilor, oferind exemple de pilde și citate care vin în ideea susținerii acestui comportament. Deși se bazează, în general, pe principii creștinești, incluzând versete biblice, chiar este o carte deosebit de profundă – abordează subiecte privitoare la supraconsum, satisfacerea necontrolată a tuturor dorințelor, cheltuielile necumpătate, în exces, fără rost, care deseori duc la dependențe și chiar comportamente violente. Este o carte care vorbește despre autodisciplinare, despre cum să economisești banii și cum, în general, să ai o viață mai productivă, mai mulțumită și fericită.

Cartea Trăiește bine, cheltuiește mai puțin (Ruth Soukup)
Trăiește bine, cheltuiește mai puțin (Ruth Soukup), 12 secrete pentru o viață bună

Afurisitele bogate (Nicole Lapin)

Nicole Lapin pune la dispoziția cititorului „un plan în 12 pași pentru a înțelege jargonul financiar și pentru a avea viața pe care ți-o dorești”. Este o carte destul de atipică, ce-i drept, pentru că este foarte amuzantă, plină de umor, în care autoarea vorbește „fără perdea”, cum s-ar spune, folosind un limbaj natural, al unei jurnaliste americane simpatice și foarte curajoase. A devenit foarte rapid expertă în limbajul financiar, ceea ce a ajutat-o să evolueze rapid în cariere, după ce a absolvit școala de Jurnalism Medill, din cadrul Universității Nortwestern – în prezent, este jurnalist, expert financiar, femeie de afaceri și autoare, având o avere estimată la 2 milioane de $. În esență, este o carte care se adresează publicului feminin, dar asta nu înseamnă că nu poate fi citită și de către publicul masculin. Merită, asta-i sigur, de asta am și recomandat-o în top cărți educație financiară.

Afurisitele bogate (Nicole Lapin)
Afurisitele bogate (Nicole Lapin)

Revoluția blockchain (Alex Tapscott, Don Tapscott)

Nu este nimic surprinzător în faptul că trăim într-o lume digitalizată, iar online-ul reprezintă o sursă infinită de venit. Iar blockhain-ul este un „val tehnologic radical”, având un potențial tehnologic extraordinar de mare. În cartea aceasta, autorii analizează cele mai presante provocări contemporane globale, într-un amestec de istorie, tehnologie, sociologie, care abordează aspectele protocolului blockchain – „o invenție care, în timp, se va dovedi la fel de memorabilă precum cea a tiparului”.

Revoluția blockchain (Alex Tapscott, Don Tapscott)
Revoluția blockchain (Alex Tapscott, Don Tapscott)

Banii. Stăpânește jocul: 7 pași simpli spre libertatea financiară (Tony Robbins)

Un ghid foarte practic și interesant care se adresează celor care vor să devină, după cum spune și titlul, independenți din punct de vedere financiar, fără a duce grija lipsei banilor. Este un manual de educație financiară foarte bun – pentru scrierea cărții, autorul a intervievat, timp de 7 ani, peste 50 de oameni de seamă din domeniul financiar, care au știu cum să câștige bani, cum să-i facă să lucreze pentru ei și cum să ajungă, în cele din urmă, la libertate financiară. Un titlu care își merită un loc de seamă în top cărți educație financiară.

Banii. Stăpânește jocul: 7 pași simpli spre libertatea financiară (Tony Robbins)
Banii. Stăpânește jocul: 7 pași simpli spre libertatea financiară (Tony Robbins)

Cartea banilor (Kabir Sehgal)

În această carte, Seghal ne vorbește despre bani, în toate formele lor, având o manieră interdisciplinară de a aborda lucrurile – biologie, psihologie, sociologie, antropologie, istorie și chiar teologie. Cartea aceasta vorbește despre cum au apărut banii, cum au fost utilizați de-a lungul timpului, felul în care s-au schimbat, motivele pentru care sunt atât de importanți, cum arată viitorul banilor și, în cele din urmă, cum ar trebui folosiți, cu adevărat, banii, pentru a fi „cât mai practici”. Este o lectură chiar interesantă care, dincolo de a fi despre educație financiară în sine, este despre „obiectul de studiu” al educației financiare: banii. O privire caleidoscopică, profundă, asupra banilor, dar și asupra modului în care aceștia ajung să conducă lumea, s-o formeze și s-o revoluționeze. Chiar merită o atenție sporită din partea cititorilor și persoanelor interesate de cărți de educație financiară.

Cartea banilor (Kabir Sehgal)
Cartea banilor (Kabir Sehgal)

De neclintit (Tony Robbins)

Cartea aceasta se adresează atât începătorilor, cât și oamenilor de afaceri care au fundamentele domeniului financiar. Este despre a investi la bursa de valori pentru că autorul consideră că doar astfel „ai șansa de a-ți îmbogăți viața”. Tony Robbins a scris o carte despre cum să devii liber financiar, fiind, în același timp, o lecție motivațională care își propune să te învețe cum să vezi întotdeauna viața din perspectiva corectă, sănătoasă, fără a face din bani un ideal patologic, care să te facă să-ți neglijezi valorile, micile plăceri ale vieții, familia și chiar viața de cuplu. Autorul este un om de succes, fiind fondator sau partener în peste 31 de companii, cu vânzări anulate cumulate la peste 5 miliarde de $. American Express l-a desemnat a fi unul dintre „primii șase lideri mondiali în domeniul afacerilor care fac coaching cu clienții lor antreprenori”.

De neclintit (Tony Robbins)
De neclintit (Tony Robbins)

Principii. Învață cum să obții mai mult (Ray Dalio)

Ray Dalio a scris o carte care își propune să îți ofere o nouă perspectivă asupra vieții, indiferent de ceea ce îți propui: să devii manager, să-ți îmbunătățești strategia de business sau, pur și simplu, să faci o schimbare pozitivă în viața ta. Dalio este antreprenor de succes și un investitor de renume, figurând în top 100 cei mai bogați oameni de pe planetă și în top 100 cei mai influenți oameni din lume. Este fondatorul companiei de investiții Bridgewater Associates pe care a reușit s-o transforme dintr-o simplă „firmă de apartament”, în una dintre cele mai importante companii private din Statele Unite. 

Principii. Învață cum să obții mai mult (Ray Dalio)
Principii. Învață cum să obții mai mult (Ray Dalio)

Planul financiar de o pagină (Carl Richards)

Cartea lui Carl Richards îți oferă toate informațiile de care ai nevoie pentru a ști cum să-ți gestionezi inteligent banii, fără a fi fantezistă – este o carte practică a cărei obiectiv este să te ajute să reduci decalajul „între ceea ce ești și ceea ce vrei să fii”. Te va ajuta să-ți stabilești, cu claritate, ce obiective de viață ai, și ce variante ai, din punct de vedere financiar, pentru a reuși să le atingi și împlinești. Este o carte scrisă într-un limbaj foarte accesibil, la îndemână, pe care o vei găsi foarte practică și te va ajuta să înțelegi multe aspecte privitoare la cum funcționează banii și cum să-ți atingi, încet și sigur, obiectivele.

Planul financiar de o pagină (Carl Richards)
Planul financiar de o pagină (Carl Richards)

Ei, bine, acesta este top 30 cărți educație financiară pe care ți le recomandă. După cum am spus, am încercat să fim destul de selectivi în alegerea titlurilor. Din aceste motive, știm că ne-au scăpat foarte multe titluri bune și interesante, dar dacă ai și alte recomandări și crezi că ar fi trebuit să surprindem anumite titluri în lista de cărți de educație financiară, atunci ne poți spune în secțiunea de comentarii. Spor la citit!

Share.
Avatar of Lucian Constantin

Absolvent al Facultatii de Stiinte ale Naturii, specializat in fizica si informatica. Pasionat de mic de tehnologie, cosmologie si tot ceea ce cuprinde necunoscutul si evolutia umanitatii.

Un comentariu

  1. Avatar of George

    Super lista, o multime de titluri interesante :) stiu ca la Editura Publica au mai multe genuri, de obicei sunt publicate multe carti non-fiction la ei.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.