Free cookie consent management tool by TermsFeed

Cu toții am auzit de legendara și epica serie fantasy a îndrăgitului magician adolescent Harry Potter, scrisă de J.K. Rowling. De fapt, povestea inspirațională a autoarei care a fost refuzată de numeroase edituri înainte de a fi acceptată de către editurile, pe atunci anonime și micuțe, Bloomsbury (în Regatul Unit) și Scholastic Press (în Statele Unite ale Americii), ne demonstrează că niciodată nu trebuie să renunți la visurile tale, indiferent de refuzurile și piedicile pe care le întâmpini. Dincolo de succesul fenomenal pe care l-au avut cărțile, era de așteptat ca și ecranizările să fie la fel de bine primite, iar seria de filme Harry Potter însumează mai bine de opt ecranizări.

Cu toate acestea, deși artiștii care au interpretat rolurile personajelor Rowling au încercat să redea cât mai fidel trăsăturile caracterelor ficționale – atât fizice, cât și de comportament și morale –, fanii, care probabil au citit cărțile și văzut filmele de mai multe ori, nu au putut să nu observe că există anumite lacune între ceea ce a prezentat autoarea în cărți și modul în care personajele au fost reprezentate pe marile ecrane. În această privință, bazându-se pe descrierile specifice ale lui J.K. Rowling în ceea ce privește trăsăturile fizice ale personajelor, o artistă a creat propria versiune a cum ar fi trebuit să arate, de fapt, personajele din Harry Potter, dacă descrierile autoarei ar fi fost urmate întocmai.

Atunci când te pui să citești o carte, cu siguranță faci apel la propria imaginație, mai ales când vine vorba de a-ți crea propriile versiuni ale cadrelor în care se desfășoară acțiunea, cum ar arăta personajele în viața reală, luptele pe care le poartă, locurile în care călătoresc. De fapt, imaginația reprezintă cel mai bun cinematograf la care, oricând, poți merge fără să plătești. În special când citești o carte bună, fie ea în format digital sau fizic. Dar atunci când cartea respectivă urmează a fi ecranizată, este improbabil să nu ai anumite așteptări de la ceea ce urmează să vezi. Trebuie să faci tranziția între ce ți-ai imaginat tu și ceea ce și-au imaginat regizorul și scenariștii. Iar uneori, lucrurile sunt departe de a fi așa cum te-ai fi așteptat să fie.

Artista care a creat propriile versiuni ale personajelor din Harry Potter

MsBananaAnna, artista vietnameză în vârstă de 28 de ani, s-a folosit tehnologia inteligenței artificiale pentru a crea, cu fidelitate, portrete ale personajelor din seria de cărți fantasy, bazându-se pe descrierile specifice ale lui J.K.Rowling. Ea se declară o fană înfocată a seriei, spunând că „practic, am crescut alături de Harry, Ron și Hermione și îmi amintesc că așteptam cu nerăbdare lansarea fiecărui volum din serie”. Ideea de a recrea personajele din Harry Potter în viața reală i-a venit atunci când a încercat să găsească lucrări de ”fan art” cu Hermione. Artista a urmărit și filmele și a afirmat că, deși îi place mult de Emma Watson (care o interpretează pe Hermione), „întotdeauna am crezut că este mult prea frumoasă pentru a fi Hermione”.

Negăsind nicio interpretare care să i se pară îndeajuns de fidelă și „corectă” pentru a o reda pe Hermione așa cum, de fapt, J.K. Rowling și-a imaginat că ar fi arătat, artista a ajuns să o creeze ea însăși. După ce feedback-ul primit a fost unul extrem de pozitiv și încurajator, MsBananaAnna s-a decis să creeze mai multe personaje, ajungând, astfel, să acopere întreaga gamă de caractere imaginate de autoare: Bellatrix, Bill Weasley, Cedric Diggory, Charlie, Cho Chang, Draco Malfoy, Dudley Dursley, Argus Filch, Fleur Delacour, Remus Lupin, Harry Potter, Hermione Granger, Sirius Black, Severus Snape, Minerva Mcgonagall, Dolores Umbridge, Nymphadora Tonks, Tom Riddle, Lily Potter, Ronald Weasley, Ginevra Weasley.

Artista și-a postat creațiile pe Imgur, acestea devenind virale la scurt timp după ce le-a făcut publice. Era de așteptat, în orice caz, dat fiind faptul că arată deosebit de bine și, mai mult decât atât, conturează fidel imaginile pe care J.K. Rowling le-a avut în minte atunci când și-a creat personajele. Deși afirmă că Artbreeder, site-ul pe care l-a folosit pentru a crea imaginile este „destul de limitativ și poate un pic cam greu de utilizat”, motiv pentru care „nu toate personajele au ieșit așa cum mi-am dorit”, artista se declară foarte mulțumită de rezultate, iar Sirius (Black) „a ieșit exact așa cum mi l-am imaginat, adică misterios și chipeș, exact cum și l-a închipuit J.K. Rowling când l-a creat”.

Cum arată personajele din Harry Potter în viziunea artistei

Bellatrix Lestrange
Bellatrix Lestrange, interpretată de Helena Bonham Carter

Bellatrix Lestrange, interpretată de Helena Bonham Carter, este descrisă ca având „păr negru, lung și des, strălucitor, maxilar pronunțat, ochi negri, buze subțiri, slabă din cauza faptului a fost închisă o perioadă îndelungată, dar care încă mai prezintă vestigii ale frumuseții de odinioară”.

Bill Weasley
Bill Weasley, interpretat de Domhnall Glesson

Bill Weasley, interpretat de Domhnall Glesson, este descris ca fiind „roșcat, chipeș, slab și cu ochi albaștri, ușor pistruiat”.

Cedric Diggory
Cedric Diggory, interpretat de Robert Pattison

Cedric Diggory, interpretat de Robert Pattison, este descris ca fiind „foarte chipeș, cu trăsături subtile, cizelate, păr negru și ochi cenușii”,  foarte chipeș cu trăsături cizelate, păr negru și ochi cenușii.

Charlie Weasley
Charlie Weasley, interpretat de actorul birtanic Alex Crockford

Charlie Weasley, interpretat de actorul birtanic Alex Crockford, este descris ca fiind „scund și corpolent, cu ochi albaștri, cu mulți pistrui și părul roșu aprins”.

Cho Chang
Cho Chang, interpretată de actrița Katie Leung

Cho Chang, interpretată de actrița Katie Leung, este descrisă ca având „păr lung și strălucitor, nas pistruiat” și, în general, „drăguță”.

Draco Malfoy
Draco Malfoy, interpretat de Tom Felton

Draco Malfoy, interpretat de Tom Felton, este descris ca având „față ascuțită și foarte palidă, ochi cenușii și reci, părul alb-blond”, niciodată descris ca fiind frumos sau urât.

Dudley Dursley
Dudley Dursley, interpretat de Harry Melling

Dudley Dursley, interpretat de Harry Melling, este descris ca având „păr blond, ochi albaștri, ochi mici, foarte gras”, ca un „porc cu perucă”. Deși este un personaj mai deloc important, un fel de „cantitate neglijabilă”, e de înțeles faptul că nu s-a pus accent pe a-l reda cât mai fidel.

Argus Filch
Argus Filch, interpretat de David Bradley

Argus Filch, interpretat de David Bradley, este descris ca având „fața palidă, ochi bulbucați și lipsiți de viață”, din descrierea lui J.K. Rowling lipsind ideea faptului că acesta ar fi chel. Dincolo de acest aspect, personajul este unul chiar reușit și seamănă îndeajuns de bine cu ceea ce și-a imaginat artista.

Fleur Delacour
Fleur Delacour, interpretată de Clémence Poésy

Fleur Delacour, interpretată de Clémence Poésy, este descrisă ca având „păr argintiu, ochi de culoare albastru închis”, în general „foarte frumoasă” și slabă.

Gilderoy Lockhart
Gilderoy Lockhart, interpretat de Kenneth Branagh

Gilderoy Lockhart, interpretat de Kenneth Branagh, este descris ca fiind „arătos, cu ochii de un albastru strălucitor, păr blond ondulat, dinți albi și drepți”.

Ginny Weasley
Ginny Weasley, interpretată de Bonnie Wright

Ginny Weasley, interpretată de Bonnie Wright, este descrisă ca fiind „drăguță, cu fața plină de pistrui, ochi căprui și părul de culoare roșu aprins”.

Hermione Granger
Hermione Granger, interpretată de Emma Watson

Hermione Granger, interpretată de Emma Watson, este descrisă ca având „păr șaten închis și stufos, ochi căprui, dinți mari, de iepure”, nefiind niciodată descrisă ca fiind frumoasă sau urâtă. Într-adevăr, nu o fi Hermione întocmai la fel de frumoasă precum actrița Emma Watson, dar, cât de cât, se-apropie de ceea ce și-a imaginat J.K. Rowling.  

Lucius Malfoy
Lucius Malfoy, interpretat de Jason Isaacs

Lucius Malfoy, interpretat de Jason Isaacs este descris ca având „față ascuțită, ochii de culoare gri rece, păr blond-albăstrui”. Exceptând părul lung, putem spune că, într-adevăr, personajul este unul reușit.

Ronald Weasley
Ronald Weasley, interpretat de Rupert Grint

Ronald Weasley, interpretat de Rupert Grint este descris ca fiind „înalt, slab, plin de viață, cu pistrui, mâini și picioare mari și un nas lung, cu părul roșu aprins”. Oarecum, viziunea de la Hollywood este în concordanță cu ceea ce și-a imaginat J.K. Rowling de la acest personaj, trimițându-te destul de mult la descrierea efectivă a autoarei.

Dolores Umbridge
Dolores Umbridge, interpretată de Imelda Staunton

Dolores Umbridge, interpretată de Imelda Staunton, este descrisă ca fiind „o femeie scundă, cu fața lată și flască, gât scurt și gură largă”, fiind asemănată „cu o broască mare și palidă”. Dat fiind rolul pe care îl joacă în seria de filme, trebuie să recunoaștem că viziunea artistei este mult mai compatibilă cu realitatea morală a acestui personaj absolut enervant.

Severus Snape
Severus Snape, interpretat de Alan Rickman

Severus Snape, interpretat de Alan Rickman este descris ca fiind „un bărbat slab, cu pielea ridată, nas mare, ca un cârlig, dinți galbeni și inegali, părul negru, lung până la umeri care îi încadrează fața, cu ochi negri și reci”, purtând, în general, „robe negre, care îi dau aspectul unui liliac supradimensionat”.

Sirius Black
Sirius Black, interpretat de Gary Oldman

Sirius Black, interpretat de Gary Oldman, este descris ca fiind „un bărbat înalt, cu păru lung, negru și ochi gri”, de altfel „neglijent de frumos”, cel puțin înainte de întemnițarea sa. De asemenea, Harry remarcă faptul că, în adolescență, Sirius avea întotdeauna „o privire ușor răsfățată și arogantă pe chip”.

Remus Lupin
Remus Lupin, interpretat de David Thewlis

Remus Lupin, interpretat de David Thewlis, este descris ca având „părul șaten, cu pete gri de culoare, deși destul de tânăr. Arăta bolnav și epuizat, de parcă un singur blestem l-ar fi putut ucide”. În ceea ce privește personalitatea, este descris ca  fiind plin de compasiune, inteligent, tolerant, echilibrat, altruist, curajos și bun la suflet, în ciuda faptului că suferise mult prejudecăți în viața sa din cauza licantropiei, reușind totuși să-și păstreze capacitatea de a vedea binele în aproape toți oamenii.

Harry Potter
Harry Potter, interpretat de Daniel Radcliffe

Harry Potter, interpretat de Daniel Radcliffe, este descris de-a lungul cărților ca având „părul negru al tatălui său, mereu îngrijit, ochii verzi și strălucitori ai mamei sale și o cicatrice în formă de fulger pe frunte”. Mai mult decât atât, este descris ca fiind, pentru vârsta lui, „mic și slab, cu față subțire, genunchi noduroși”, purtând întotdeauna ochelari Windsor.

Trebuie să recunoaștem că viziunea artistei este una chiar fidelă descrierilor, deși, dincolo de asta, subiectivismul nu poate fi depășit. În orice caz, cred că fiecare dintre noi are o viziune proprie asupra anumitor personaje și caractere, întâmplări și situații, atunci când citește o carte. Mai mult decât atât, chiar dacă aceasta este denaturată de ceea ce scenariștii și regizorii își închipuie, întotdeauna vom păstra în minte o anumită imagine a unui personaj de care ne-am atașat și de care am trăit aventuri de neînchipuit. Știm că mulți dintre voi sunt fani ai seriei Harry Potter, de aceea suntem curioși care este părerea voastră în legătură cu modul în care personajele au fost imaginate – atât în filme, cât și de către artiștii plastici.

Share.

Un comentariu

  1. Avatar of Geroge

    Ce fain arata!!! Imi place maxim seria Harry Potter si chiar daca nu am citit cartile, actorii chiar seamana cu personajele inchipuite de JK Rowling :)

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.