Free cookie consent management tool by TermsFeed

Apple a confirmat că prima locație de retail din Sud Estul Asiei o va deschide în Singapore, conform Reuters. Într-o declarație pentru publicația TechCrunch, vice-președintele Apple pentru magazinele retail și online, Angela Ahrendts, a spus:

Avem mai mult de 900 de angajați incredibili ce lucrează în centrul de contact din Singapore și suntem încântați să începem să angajăm echipa ce va deschide primul Apple Store din Singapore – un oraș internațional incredibil și o destinație de shopping. Suntem nerăbdători să oferim educația, service-ul și distracția iubită de toți clienții Apple din întreaga lume.

Magazinul, ca și celelalte centre de operații ale Apple din Singapore, va folosi energia regenerabilă, ce include și energia solară de la sisteme dezvoltate pe acoperișul a peste 800 de clădiri din întregul oraș. Apple devine astfel prima companie din Singapore ce va fi alimentată exclusiv cu combustibil curat.

Vânzările de telefoane din Sud Estul Asiei a crescut cu 66% de la an la an și a ajuns la 24 de milioane de unități vândute în perioada Aprilia-Iunie 2015 așa că decizia luată de Apple de a deschide un magazin specializat este una foarte bună.

Produsele Apple sunt disponibile în Singapore prin terți retaileri locali, operatori mobili și magazinele online proprii. Va fi interesant să vedem dacă magazinele fizice locale pot ajuta compania să obțină o cotă de piață mai mare în regiune în comparație cu Samsung sau Xiaomi.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.