Free cookie consent management tool by TermsFeed

Dacă te întrebi când începe Cupa Mondială 2022, cel mai mare și popular turneu de fotbal din toate timpurile, atunci ai ajuns unde trebuie. În acest articol îți vom pune la dispoziție și foarte multe alte detalii pe care ar trebui să le știi pentru a nu rata niciun meci din cadrul evenimentului care, de data aceasta, se va ține în „lumea arabă”: Qatar. Acest lucru este uimitor, întrucât vom avea parte de festivități de deschidere efervescente, sub sloganul ”Now is All”, care transmite mesajul următorul: „Când îți trăiești visul, îți realizezi destinul – și stăpânești momentul”. Încet, dar sigur, ne apropiem cu pași repezi de marele turneu de fotbal care va avea loc anul acesta în minunatul Qatar, desfășurându-se, pentru prima dată, pe tărâmuri arăbești. În cele ce urmează, îți vom pune la dispoziție toate detaliile pe care trebuie să le știi privitoare la program, echipe, meciuri și când începe Cupa Mondială 2022, pentru a te putea pregăti din timp pentru cel mai așteptat eveniment din lumea fotbalului – un eveniment pe care niciun microbist nu ar vrea să îl rateze vreodată. Uniți de aceeași pasiune, fanii fotbalului de pretutindeni vor sta cu ochii pe marile ecrane în timp ce echipele lor preferate se vor duela pentru a câștiga Cupa Mondială.

Când începe Cupa Mondială 2022?

Turneul Cupei Mondiale de anul acesta va avea începe pe data de 20 noiembrie 2022 – așadar, în mai puțin de o lună. Acesta va ține până pe data de 18 decembrie și se va desfășura în Qatar. Este pentru prima dată în istorie când Cupa Mondială se va juca în timpul iernii, dar cu toții ne putem da seama care sunt condițiile meteorologice din Qatar. În total, 32 de echipe vor participa la Cupa Mondială 2022, meciurile din faza grupelor având loc între 20 noiembrie – 2 decembrie și sferturile de finală între 9-10 decembrie. Semifinalele sunt programate să aibă loc în perioada 13-14 decembrie, iar marea finală, bineînțeles, pe data de 18 decembrie. Cupa Mondială începe duminică, 20 noiembrie, deschiderea fiind pe stadionul Al Bayt, unde gazdele vor întâlni echipa Ecuadorului în Grupa A. Inițial, turneul trebuia să înceapă o zi mai târziu, pe 21, când ar fi avut loc meciul dintre Senegal și Olanda, pe stadionul Al Thumama. Însă meciul Quatarului a fost devansat în august pentru a le permite să deschidă turneul „de acasă”.

„Now is the time – Now is All” – Qatar 2022

Ce țări s-au calificat pentru Cupa Mondială 2022?

Un total de 32 de țări, respectiv 32 de echipe, s-au calificat pentru Cupa Mondială 2022, acestea fiind următoarele: Argentina, Belgia, Brazilia, Croația, Danemarca, Anglia, Franța, Germania, Iran, Olanda, Qatar (care e și gazdă), Republica Coreea (Coreea de Sud), Serbia, Spania, Elveția și Japonia, Arabia Saudită, Uruguay, Ecuador, Canada, Senegal, Portugalia, Republica Ghana, Polonia, Tunisia, Maroc, Statele Unite, Camerun, Mexic, Australia, Țara Galilor/Wales, Costa Rica (Republica Costa Rica). 8 stadioane, cu capacitate extraordinar de mare, sunt pregătite de pe acum să găzduiască cele 64 de meciuri, iar acestea sunt: stadionul Al Bayt, Khalifa, Lusail, Ahmad Bin Ali, Al Thumama, 974, Education City și Al Janoub.

Care sunt grupele de la Cupa Mondială 2022?

Sub design-ul emblemei din acest an – care seamănă cu șalul tradițional din lână pe care bărbații și femeile din lumea arabă îl poartă în timpul lunilor de iarnă –, Cupa Mondială 2022 va debuta cu 32 de echipe, în 8 grupe din care fac parte, după tragerea la sorți, câte 4 echipe. 4 meciuri se vor juca în fiecare zi, în timpul fazei grupurilor, care se va întinde pe o perioadă de 12 zile, din 20 noiembrie până pe 2 decembrie. Câștigătorii și vicecampionii vor evolua în 16-imile pentru finală. Pe data de 17 decembrie va avea loc un meci de baraj pentru locul al III-lea pe podium. În urma tragerii la sorți, cele 8 grupe pentru Cupa Mondială 2022 sunt următoarele:

  • Grupa A: Qatar, Ecuador, Senegal, Olanda;
  • Grupa B: Anglia, Iran, Statele Unite, Țara Galilor;
  • Crupa C: Argentina, Arabia Saudită, Mexic, Polonia;
  • Grupa D: Franța, Australia, Danemarca, Tunisia;
  • Grupa E: Spania, Costa Rica, Germania, Japonia;
  • Grupa F: Belgia, Canada, Maroc, Croația;
  • Grupa G: Brazilia, Serbia, Elveția, Camerun;
  • Grupa H: Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud.
Țări participante Cupa Mondială 2022
Lista cu grupele țărilor participante la Cupa Mondială 2022, Sursa: Marca

Program Cupa Mondială 2022: etape, ore și zile de desfășurare

Anul acesta, Cupa Mondială 2022 se va desfășura după un program deja stabilit și anunțat. Din moment ce ora locală a României corespunde cu cea a statului Qatar, meciurile vor începe fix la orele deja indicate. Așadar, programul pentru Cupa Mondială 2022 este următorul:

Faza grupelor Cupa Mondială 2022

Meciurile din faza grupelor se vor desfășura după programul (20 noiembrie-2 decembrie):

Duminică, 20 noiembrie

Grupa A: Qatar versus Ecuador (ora 19:00)

Luni, 21 noiembrie

Grupa B: Anglia versus Iran (ora 13:00)

Grupa A: Senegal versus Olanda (ora 16:00)

Grupa B: Statele Unite versus Țara Galilor (ora 19:00)

Marți, 22 noiembrie

Grupa C: Argentina versus Arabia Saudită (ora 10:00)

Grupa D: Danemarca versus Tunisia (ora 13:00)

Grupa C: Mexic versus Polonia (ora 16:00)

Grupa D: Franța versus Australia (ora 19:00)

Miercuri, 23 noiembrie

Grupa F: Maroc versus Croația (ora 10:00)

Grupa E: Germania versus Japonia (ora 13.00)

Grupa E: Spania versus Costa Rica (ora 16:00)

Grupa F: Belgia versus Canada (ora 19:00)

Joi, 24 noiembrie

Grupa G: Elveția versus Camerun (ora 10.00)

Grupa H: Uruguay versus Coreea de Sud (ora 13.00)

Grupa H: Portugalia versus Ghana (ora 16:00)

Grupa G: Brazilia versus Serbia (ora 19:00)

Vineri, 25 noiembrie

Grupa B: Țara Galilor versus Iran (ora 10:00)

Grupa A: Qatar versus Senegal (ora 13:00)

Grupa A: Olanda versus Ecuador (ora 16:00)

Grupa B: Anglia versus SUA (ora 19:00)

Sâmbătă, 26 noiembrie

Grupa C: Tunisia versus Australia (ora 10.00)

Grupa C: Polonia versus Arabia Saudită (ora 13:00)

Grupa D: Franța versus Danemarca (ora 16:00)

Grupa C: Argentina versus Mexic (ora 19:00)

Duminică, 27 noiembrie

Grupa E: Japonia versus Costa Rica (ora 10:00)

Grupa F: Belgia versus Maroc (ora 13:00)

Grupa F: Croația versus Canada (ora 16:00)

Grupa E: Spania versus Germania (ora 19:00)

Luni, 28 noiembrie

Grupa G: Camerun versus Serbia (ora 10:00)

Grupa G: Coreea de Sud versus Ghana (ora 13:00)

Grupa H: Brazilia versus Elveția (ora 16:00)

Grupa H: Portugalia versus Uruguay (ora 19:00)

Marți, 29 noiembrie

Grupa A: Olanda versus Qatar (ora 15:00)

Grupa A: Ecuador versus Senegal (ora 15:00)

Grupa B: Țara Galilor versus Anglia (ora 19:00)

Grupa B: Iran versus SUA (ora 19:00)

Miercuri, 30 noiembrie

Grupa D: Australia versus Danemarca (ora 15:00)

Grupa D: Tunisia versus Franța (ora 15:00)

Grupa C: Polonia versus Argentina (ora 19:00)

Grupa C: Arabia Saudită versus Mexic (ora 19:00)

Joi, 1 decembrie

Grupa F: Croația versus Belgia (ora 15:00)

Grupa F: Canada versus Maroc (ora 15:00)

Grupa E: Costa Rica versus Germania (ora 19:00)

Grupa E: Japonia versus Spania (ora 19:00)

Vineri, 2 decembrie

Grupa G: Coreea de Sud versus Portugalia (ora 15:00)

Grupa G: Ghana vs Uruguay (ora 15:00)

Grupa H: Serbia vs Elveția (ora 19:00)

Grupa H: Camerun vs Brazilia (ora 19:00)

Meciurile din șaisprezecimi

În urma rezultatelor meciurilor de mai sus, vor avea loc sferturile de finală, după programul de mai jos. Pentru a fi mai ușor de urmărit, am notat meciurile în ordine cronologică (în faza grupelor vor avea loc 48 de meciuri, astfel încât primul meci din sferturile de finală va fi cel cu numărul 49):

Sâmbătă, 3 decembrie

Meciul cu numărul 49: Câștigătoarea grupei A versus vicecampioana grupei B (ora 15:00)

Meciul cu numărul 50: Câștigătoarea grupei C versus vicecampioana grupei D (ora 19:00)

Duminică, 4 decembrie

Meciul cu numărul 51: Câștigătoarea grupei B versus vicecampioana grupei (ora 19:00)

Meciul cu numărul 52: Câștigătoarea grupei D versus vicecampioana grupei C (ora 15:00)

Luni, 5 decembrie

Meciul cu numărul 53: Câștigătoarea grupei E versus vicecampioana grupei F (ora 15:00)

Meciul cu numărul 54: Câștigătoarea grupei G versus vicecampioana grupei H (ora 19:00)

Marți, 6 decembrie

Meciul cu numărul 55: Câștigătoarea grupei F versus vicecampioana grupei E (ora 15:00)

Meciul cu numărul 56: Câștigătoarea grupei H versus vicecampioana grupei G (ora 19:00)

Sferturile de finală Cupa Mondială 2022

După meciurile din șaisprezecimi, respectiv rezultatele obținute de către echipă, meciurile din sferturile de finală sunt următoarele. Acestea vor avea loc după următorul program, însă trebuie să menționăm că este imposibil să spunem ce echipe se vor duela, din moment ce dinamica lor se bazează pe ce echipe vor câștiga în șaisprezecimi. Oricum, există favoriți și se mizează, deja, pe anumite echipe, însă trebuie să așteptăm cum vor evolua meciurile și cine va câștiga. Aceste meciuri, din sferturile de finală, vor avea loc după următorul program:

Vineri, 9 decembrie

Meciul cu numărul 57: Învingătorii din 49 versus învingătorii din 50 (ora 19.00)

Meciul cu numărul 58: Învingătorii din 53 versus învingătorii din 54 (ora 15:00)

Sâmbătă, 10 decembrie

Meciul cu numărul 59: Învingătorii din 51 versus învingătorii din 52 (ora 19:00)

Meciul cu numărul 60: Învingătorii din 55 versus învingătorii din 56 (ora 15:00)

Sferturile de finală sunt necesare pentru a putea afla care sunt semifinaliștii ce vor lua parte la semifinalele Cupei Mondiale 2022. Cele 4 meciuri din sferturile de finală se vor desfășura, în fiecare zi, la ore fixe, după cum se poate observa și mai sus: 19:00 și 15:00.

Semifinale Cupa Mondială 2022

În semifinale vor concura doar echipele câștigătoare în faza sferturilor de finală. Meciurile din această etapă se vor desfășura după următorul program:

Marți, 13 decembrie

Meciul cu numărul 61: Învingătorii din 57 versus învingătorii din 58 (19:00)

Miercuri, 14 decembrie

Meciul cu numărul 62: Învingătorii din 59 versus învingătorii din 60 (19:00)

Sâmbătă, 17 decembrie

Meciul cu numărul 63: Meciul pentru locul al treilea (ora 15:00)

Finala Cupa Mondială 2022

Meciul cu numărul 64, finala Cupei Mondiale, va avea loc duminică, 18 decembrie, și va începe la ora 15:00. Acesta se va desfășura pe Lusail Iconic Stadium. Câștigătorii Cupei Mondiale vor primi, pe lângă cupă, un premiu în valoare de 42 de milioane de dolari, vicecampionii vor primi 30 de milioane de dolari, cei clasați pe locul al III-lea vor primi 27 de milioane de dolari, cei clasați pe locul al IV-lea vor primi 25 de milioane de dolari, echipele de pe locurile 5-8 vor primi câte 17 milioane de dolari, cele de pe locurile 9-16 vor primi câte 13 milioane de dolari, cele de pe locurile 17-32 câte 9 milioane de dolari și, în plus, fiecare echipă calificate va primi câte 1,5 milioane de dolari, înainte de începerea efectivă a competiției, pentru a acoperi costurile pentru pregătire și altele. Cine crezi că va primi trofeul pentru Cupa Mondială 2022 anul acesta? Suntem curioși care este părerea ta, așa că nu ezita să ne spui ce crezi în secțiunea de comentarii. Cam asta este tot ce credem că ar trebui să știi când vine vorba de program, echipe, când începe Cupa Mondială 2022. Va fi un eveniment urmărit de către întreaga lume, fiecare susținându-și echipa favorită.

Share.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.