Free cookie consent management tool by TermsFeed

Simpli, aplicația care promite persoanelor active să le facă viața mai simplă prin integrarea într-un singur loc a căsuțelor de email și a celor mai importante functionalități de organizare a activităților zilnice, este acum disponibilă oficial în varianta web pe simpli.co. Astfel, după ce în luna ianuarie a anului curent a fost lansat formatul pentru mobil pentru sistemul de operare iOS, Simpli poate fi utilizată acum și de pe laptop sau tabletă, direct din browser.

Dezvoltată în România, aplicația centralizează într-un singur loc informațiile digitale pe care orice persoană le deține: emailuri din conturi multiple, notificări referitoare la următoarele întâlniri din calendar, notițe și alte proiecte ce trebuie îndeplinite din lista de activități.

La nivel de investiție, până acum dezvoltarea Simpli a costat 40.000 euro.

“Lansarea variantei web pentru Simpli este o continuare naturală a procesului de dezvoltare a aplicației. Utilizatorii din orice colț al lumii pot să se conecteze atât de pe mobil, cât și de pe laptop sau tabletă în varianta web unde au acces la toate informațiile de care au nevoie în timp real, în mod integrat.

De asemenea, pentru conectarea pe web nu este nevoie de un cont special creat pentru Simpli, autentificarea realizându-se cu adresa de email deja există a fiecărui utilizator.”

– spune Simina Mut, cofondator Simpli.

Până în momentul de față, Simpli a fost descărcată în special de persoane din România, Statele Unite ale Americii, Portugalia, Grecia, Croatia și Țările Baltice.

Cu varianta web a aplicației Simpli disponibilă în mod gratuit, utilizatorii se pot bucura de același design prietenos și de funcționalități ușor de folosit ca în aplicația mobilă, însă pot efectua activități mai complexe de pe laptop sau tabletă.

Simpli integrează atât activitățile din viața profesională, cât și pe cele din viața personală într-un mix pe care fiecare utilizator și-l personalizează în funcție de preferințe și priorități astfel încât în orice moment să poată urmări ușor de lucrurile finalizate și cele care urmeaza a fi făcute. Simpli centralizează multiple conturi de email ale utilizatorilor (Gmail, Yahoo, Outlook, Imap), mesajele putând fi urmărite în mod separat sau integrat.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

4 comentarii

  1. Avatar of Marian Savu
    Marian Savu on

    Pentru a folosi Yahoo Mail prin POP, email forwarding sau sincronizare in afara aplicatiei lor de email este nevoie de un cont plus, business sau premium. Contul free nu va permite niciodata asta.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.