Pe 15-16 noiembrie are loc, la București, a 11-a ediție anuală a GPeC – cel mai important eveniment de e-commerce și online marketing din România și CEE. Potrivit organizatorilor, evenimentul aduce un line-up excepțional de speakeri internaționali și autohtoni – adevărate autorități în domeniu care nu ar trebui ratate de niciun jucător din industrie.
Talia Wolf este unul dintre cei mai cunoscuți experți la nivel internațional în Optimizarea Ratei de Conversie (CRO), fiind fondatoarea Conversioner, agenție printre ai cărei clienți se numără prestigioasele The Next Web, PiktoChart și DreamsTime.
Focusul ei și al echipei Conversioner este pe optimizarea website-urilor și al customer journey-ului prin folosirea targetării emoționale, psihologiei consumatorului și a datelor de comportament în scopul de a genera vânzări mai mari, leaduri și engagement.
Talia este speaker recurent la conferințele de renume internațional în domeniul marketingului online și al optimizării conversiilor, precum ConversionXL Live, Conversion Summit, MozCon, ConversionJam, Conversion Conference, Emerce.
Pe 15 noiembrie 2016, Talia Wolf vine pentru prima dată în România la GPeC Summit, în cadrul căruia va vorbi despre cum să creezi o experiență de cumpărare memorabilă clienților tăi folosind target-area emoțională – elementul lipsă în majoritatea strategiilor de optimizare a conversiilor.
Craig Sullivan a fost unul dintre cei mai apreciați speakeri ai ediției de anul trecut a GPeC Summit, drept pentru care organizatorii au decis să îl readucă în România, la cererea participanților.
Craig este, din 2006, unul dintre cei mai cunoscuți experți la nivel mondial în User Experience, Usability Testing, User Centered Design, Web Analytics, Optimizarea Conversiilor, Online Marketing și Voice of Customer. Craig se poziționează ca fiind cel care ajută companiile să își crească conversiile și să îmbunătățească partea de user experience pentru business-urilor lor multi-channel și multi-platformă.
Pe 15 noiembrie, Craig va împărtăși cu audiența GPeC greșelile pe care el însuși le-a făcut și pe care majoritatea companiilor le fac constant atunci când fac teste A/B pentru optimizarea website-urilor în cazul device-urilor mobile. Keynote-ul de 45 minute semnat de Craig Sullivan este auto-explicativ: „Growth Optimisation and A/B Testing for a Mobile World: Getting it Right”.
Premiera GPeC Summit: o zi întreagă de eveniment cu Bryan Eisenberg (GPeC All Day Bryan)
Pe 16 noiembrie 2016, GPeC aduce o premieră pentru piața de e-commerce din România, dedicând o zi întreagă de eveniment invitatului special Bryan Eisenberg – „Guru în User Experience”, potrivit eConsultancy, cea mai importantă comunitate de marketeri și specialiști în e-commerce la nivel global.
Bryan Eisenberg este o autoritate recunoscută la nivel internațional în marketing online, optimizarea ratei de conversie, user experience, persuasiune, persona marketing și personalizarea conținutului.
Bryan este autorul bestseller-urilor internționale (conform listelor Wall Street Journal, Business Week, USA Today și New York Times) Call to Action, Waiting For Your Cat to Bark? și Always Be Testing – unele dintre cele mai citite și mai citate cărți din domeniul marketingului online.
Bryan este, de asemenea, co-fondator și Chairman Emeritus al Digital Analytics Association (cea mai importantă asociație internațională din domeniu) și membru în board-ul de advisori pentru companii precum Bazaarvoice, UserTesting.com, Monetate, Sightly, BoostMedia, AllClearID, ChatID, OneSpot.
Pe 16 noiembrie 2016, Bryan va susține în exclusivitate evenimentul “GPeC All Day Bryan Eisenberg” #GPeC_AllDayBryan din cadrul GPeC Summit – aducând în România nu mai puțin de 6 ore de conținut premium pentru oricine activează în E-Commerce și Digital Marketing.
Pe tot parcursul zilei, Bryan va dezvălui cele mai bune strategii pentru creșterea vânzărilor, tactici de promovare online, tehnici de persuasiune, secretele content marketing-ului de succes, modurile în care poți asigura cea mai bună experiență utilizatorilor site-ului tău, cum să testezi și, mai ales, ce să faci cu rezultatele pentru a optimiza conversiile și pentru a vinde mai mult.
Nu va lipsi nici sesiunea de de întrebări și răspunsuri “Ask Bryan Anything” pe care niciun jucător care activează în piața de e-commerce și marketing online nu ar trebui să o rateze fiind o șansă unică de a adresa întrebări celui care a contribuit la creșterea vânzărilor gigantului Amazon.
Experți și practicieni români de top
Pe lângă specialiștii internaționali, pe scena GPeC Summit vor urca numele sonore ale industriei autohtone, cele două zile de eveniment fiind un adevărat festin de e-commerce și digital marketing cu cei mai buni speakeri: Iulian Stanciu (CEO eMAG), Elisabeta Moraru (Country Manager Google România), Cătălin Crețu (General Manager Visa Europe pentru România, Croația, Slovenia și Malta), Vlad Tăușance (Consultant în Strategie & Trainer în Creativitate Aplicată, coordonatorul componentei de strategie și conținut a campaniei prezidențiale din 2014 pentru președintele Klaus Iohannis), Anna Sliwinska (International Sales & Marketing Manager Answear.com).
Mai mulți speakeri deja anunțați pot fi regăsiți pe webiste-ul evenimentului la gpec.ro/speakeri-gpec-summit-noiembrie, iar lista este în continuă actualizare.
În cele două zile de GPeC Summit, participanții vor asista la keynote speeches și se vor implica activ în dezbaterile din cadrul panel-urilor de discuții, alături de elita industriei de e-commerce și online marketing. Peste 500 de reprezentanți ai companiilor de top din domeniu sunt așteptați la eveniment – de la magazine online până la furnizorii de servicii și soluții e-commerce.
Tot în cadrul GPeC Summit, se va desfășura și GPeC E-Commerce Expo – expoziție B2B între furnizori și magazinele online, menită să înlesnească networking-ul și parteneriatele pe termen lung.
GPeC Summit se va încheia în seara zilei de 16 noiembrie 2016 cu cea de a 11-a ediție anuală a Galei Premiilor eCommerce – Festivitatea de Decernare a Premiilor în Comerțul Electronic Românesc al cărei amfitrion va fi vedeta Pro TV, George Buhnici.
Bilete la preț redus prin oferta Early-Bird
Biletele de acces la GPeC Summit, 15-16 noiembrie, sunt puse în vânzare pe website-ul organizatorilor, iar până pe 27 octombrie (inclusiv) există și o ofertă specială Early-Bird care asigură doritorilor prețuri semnificativ mai mici:
-
49 EUR + TVA/persoană pentru oricare din cele două zile de eveniment și 79 EUR + TVA/persoană pentru cei care aleg să participe la ambele zile.
În perioada 28 octombrie – 11 noiembrie, prețul biletelor va crește la tariful standard, respectiv 69 EUR + TVA/persoană pentru oricare din cele două zile de eveniment și 119 EUR + TVA/persoană pentru ambele zile.
Înscrierile se pot face completând formularul de pe website-ul GPeC: gpec.ro.