Free cookie consent management tool by TermsFeed

Să faci un top jocuri de societate poate fi complicat, în primul rând pentru că, ei bine, există foarte multe opțiuni pe piață. De aceea, am întocmit pentru tine o listă cu jocuri de societate diferite, complexe, pentru a găsi mult mai rapid jocul preferat de tine și prietenii tăi. În cele din urmă, uneori poate fi vorba nu neapărat de jocul pe care decizi să îl alegi, ci despre persoanele cu care îl joci, nu-i așa? Totuși, dat fiind faptul că probabil te-ai săturat de Activity (deși, trebuie să recunoaștem, chiar este unul dintre cele mai populare și amuzante jocuri de societate) și Monopoly (poate chiar unul dintre cele mai bune jocuri de societate dintotdeauna) cu siguranță în lista de mai jos vei găsi un nou joc de societate preferat sau măcar interesant.

Așadar, descoperă top jocuri de societate pe care ți-l recomandăm, cu specificația că nu este vorba despre o ierarhie a acestora, ci, pur și simplu, lista este făcută aleatoriu.

Coloniștii din Catan

Acest joc a câștigat foarte mult în popularitate în ultimii ani. Jocul de masă a fost creată de către Klaus Teuber și a apărut, pentru prima oară, în Germania, în 1995. Editura Franckh Kosmos a publicat jocul sub denumirea Die Siedler von Catan. Pe scurt, jucătorii își asumă rolul de coloniști ai unui anumit teren, fiecare trebuind să construiască și să dezvolte orașele pe care le dețin, prin tranzacționarea și acumularea de resurse. Pe măsură ce își dezvoltă propriile orașe, aceștia sunt recompensați cu puncte, iar primul care ajunge la un anumit număr de puncte (prestabilit) este câștigătorul jocului. Să nu crezi că este prea simplu fiindcă, de fapt, lucrurile sunt destul de complicat și uneori jocul poate dura deosebit de mult.

Jocul de societate Coloniștii din Catan
Coloniștii din Catan, jucătorii își asumă rolul de coloniști ai unui anumit teren

Ticket to Ride

Ticket to Ride este unul dintre cele mai interesante jocuri de societate: are tematică feroviară, iar versiunea originală a jocului se joacă pe o tablă care reprezintă o hartă feroviară a Statelor Unite și a sudului Canadei. Ulterior, au fost publicate ediții specifice, care înfățișează hărți ale altor țări, regiuni și chiar orașe. Jucătorii colectează și folosesc cărți cu vagoane de tren pentru a revendica rute feroviare pe hartă. Punctele sunt câștigate pe baza lungimii rutelor revendicate, pe baza finalizării celei mai lungi linii de cale ferată continuă (neîntreruptă de alți jucători) și luând în considerare dacă jucătorul respectiv poate conecta orașe îndepărtate (posibilitatea acestor lucruri este determinată de cărțile pe care le extragi). Jocul este foarte complex, iar fiecare jucător trebuie să ajungă la o anumită destinație (carte primită la începutul jocului).

Ticket to Ride joc de societate
Ticket to Ride, un joc de societate cu tematică feroviară

Pandemic

Ideea jocului pornește de la faptul că, simultan, au izbucnit mai multe boli virulente în întreaga lume. Jucătorii au misiunea de a lupta împotriva îmbolnăvirilor și de a trata focarele de boală, în timp ce cercetează leacuri pentru fiecare dintre cele patru boli, înainte ca acestea să scape de sub control. Planșa de joc este reprezentată de mai multe centre mari de populație de pe Pământ, iar în tura sa, un jucător poate folosi până la patru mișcări pentru a călători între orașe, a trata populațiile infectate, a descoperi un leac sau a construi o stație de cercetare. Un pachet de cărți oferă jucătorilor aceste abilități, dar tot în acest pachet se găsesc și cărți “Epidemic!”, care accelerează activitatea bolii. Este un joc de echipă – dacă vreo boală se răspândește prea tare, toți pierd. Dacă cele patru boli sunt vindecate, toți jucătorii câștigă. Cooperare și determinare!

Jocul de societate Pandemic
Pandemic, un joc de societate, unde jucătorii au misiunea de a lupta împotriva bolilor

Mysterium

Mysterium este un alt joc de societate bazat pe cooperare, conceput de Oleksandr Nevskiy și Oleg Sidorenko, ce îmbină aspecte ale jocurilor mistery, cu crime și ale jocurilor de ghicit pe bază de cărți. O persoană joacă rolul fantomei unui individ ucis care poate comunica cu ceilalți jucători doar printr-o serie de viziuni sub forma unor cărți ilustrate. Ceilalți jucători, care își asumă rolul de intermediari paranormali, mediumi psihici, trebuie să interpreteze cărțile respective pentru a identifica suspectul, locul și arma crimei. Modul în care se joacă acest joc este destul de interesant, dar presupune faptul că, în cele din urmă, cu toții trebuie să ghicească (sau cel puțin jumătate plus unu din jucători), pentru ca fantoma să poată fi eliberată și să se bucure, în liniște, de viața de apoi. Este un joc chiar interesant, care te prinde foarte rapid.

Mysterium, joc de societate plin de mister
Mysterium, cu mister, crime si jocuri de ghicit

Newton

Un joc care îți propune să calci pe urmele marilor oameni de știință și să devii unul dintre cei mai importanți, de seamă, respectați și cu influență membri ai comunității științifice și academice din efervescentul secol al XVIII-lea. Newton este un joc de strategie în care trebuie să te specializezi în diverse domenii, să progresezi pe tabla de joc în timp ce obții puncte și bonusuri care te vor conduce către victoria mult dorită. Te imersează, să zic așa, în ideea anilor 1700, călătorind prin Europa acelui secol în timp ce vizitezi universități, orașe, locuri antice, aduni bani pentru a finanța studiile tinerilor promițători, dezvoltându-ți o bibliotecă personală. Este un joc de societate foarte complex și deosebit de distractiv, care poate fi jucat chiar individual (un singur jucător) sau cu doi-patru jucători.

Newton, joc de societate
Newton, un joc de societate foarte distractiv, dar în același timp și foarte dificil

Dixit

Dixit chiar este un joc foarte interesant, în care fiecare jucător trebuie să spună o anumită frază, enigmatică, pentru a-și da seama care este ilustrația indicată, deoarece numai una din cele cinci imagini este răspunsul corect. În acest joc, pe rând, fiecare este povestitorul. El primește o singură carte, iar ceilalți jucători primesc șase cărți. Povestitorul trebuie să spună o frază sau un cuvânt care să fie relevant pentru imaginea pe care o are în mână (cartea de joc), apoi fiecare jucător alege una din cărțile lui pentru semăna cel mai mult cu ce spune povestitorul. Apoi, toate cărțile sunt întoarse cu fața în sus și jucătorul trebuie să ghicească respectiva carte pe care a avut-o povestitorul în mână. Este chiar un joc deosebit de interesant, care-ți pune imaginația la contribuție și care scoate poetul din oameni.

Dixit, joc de societate
Dixit, un joc foarte interesant, ce pune imaginația la contribuție

Travelin’ Across Europe

Jocul se bazează pe cărți și conține 116 cărți cu nume de țări și acțiuni specifice, mijloace de transport sau diverse situații cu care îți poți pune în dificultate oponenții și cu ajutorul cărora te poți apăra (taximetriști, hoteluri înghesuite, ambuteiaje care se dovedesc a fi impedimente hotărâtoare pentru o vacanță de vis). Mai conține și 2 hărți. La început fiecare jucător primește 8 cartonașe, iar 3 sunt așezate cu fața în sus, apoi harta este pusă pe masă. Fiecare jucător alege o anumită carte din mână (reprezentând o țară) și o plasează în dreptul său, cu fața în jos, ceea ce înseamnă că de acolo va începe călătoria în Europa. Fiecare jucător extragere 2 cărți din pachet sau una din cele 3 puse pe masă, iar pe parcursul jocului, de fiecare dată când sunt etalate țări, jucătorii plătesc pentru distanța parcursă prin cărțile cu mijloace de transport. Cartonașele cu situații se folosesc pentru a îndeplini obiectivele jocului înaintea adversarilor. Ideea în sine a jocului este că, pentru a câștiga, trebuie să etalezi 5 țări în dreptul tău, înainte ca ceilalți să o facă. Poate suna destul de ușor, dar e mult mai complicat decât ai crede.

Joc de societate Travelin' Across Europe
Travelin’ Across Europe, cu o tematică mixtă, țări, transport si diferite situații, în funcție de progresul jocului

Unstable Unicorns

Unstable Unicorns poate fi jucat de până la 8 persoane. În general, chiar este un joc destul de amuzant în care… trebuie să-ți construiești o armată de unicorni. Totuși, nu-i chiar așa cum ai putea crede. Este un joc de cărți care se bazează foarte mult pe strategie, iar ideea în sine este simplă: să-ți distrugi adversarii și să ai cea mai mare armată de unicorn. Începi, întâi, cu un singur puiuț de unicorn, iar apoi există 20 de unicorni magici pe care trebuie să îi colecționezi, fiecare cu o putere speciale. Trebuie să faci asta cât mai rapid, înainte de a o face unul dintre oponenții tăi. Prima persoană care își completează armata de unicorni va câștiga.

Jocul de societate Unstable Unicorns
Unstable Unicorns, un joc în care trebuie sa îți construiești cea mai mare armată de unicorni și să învingi adversarii

Capcana

Deși ar putea părea ca un joc strategic pentru copii, Capcana chiar este un joc interesant, plin de suspans. În principal, se joacă în doi, iar jucătorii trebuie să plaseze și să mute proprii păianjeni în mod strategic, pentru a captura cât mai multe muște. Deși pare simplu, nu-i chiar așa, pentru că e vorba despre gândire strategică, logică și memorie. Și multă, multă competiție. Include o tablă de joc, 72 de jetoane, 18 păianjeni din plastic în două culori și 2 zaruri. Regulile de joc sunt destul de simple, dar dacă vrei să duci jocul la un alt nivel, poți oricând să le reinventezi. Chiar este unul dintre cele mai bune jocuri de societate în doi, nefiind nevoie de mai multe persoane pentru a-l juca. De asemenea, îl poți juca și individual.

Jocul de societate Capcana
Capcana, un joc strategic plin de suspans, cu păianjeni

Saboteur

Saboteur este un alt joc de societate destul de interesant, deoarece este pe roluri, după cărțile primite: poți fi fie un căutător de aur, caz în care trebuie să sapi în galeriile întunecate, fie să fii piticul ce sabotează drumurile făcute de alți pitici în căutarea aurului. Nimeni nu știe cine e acest pitic care sabotează lucrările, iar jocul se desfășoară într-un mister total. Dacă cei care caută aur reușesc să construiască o potecă spre comoară, vor câștiga, însă dacă piticii căutători de aur eșuează, atunci cei care le-au sabotat planul obțin recompensa. Jucătorii își vor dezvălui identitatea doar atunci când trebuie împărțită recompensa. Chiar e un joc drăguț, mai ales dacă știi cum să-ți ascunzi adevărata identitate și să nu dai de bănuit atunci când strici drumul celorlalți pitici. Jocurile, în sine, pot dura de la câteva minute până la jumătate de oră.

Ce este jocul Saboteur
Saboteur, un joc de societate cu doua roluri, căutător de aur sau piticul sabotor

Ei, bine, acestea sunt cele mai bune jocuri de societate, zece la număr, pe care vi le recomandăm. Știm că există mult mai multe, însă am încercat, pe cât posibil, să acoperim o gamă mai largă de tipuri – jocuri cu cărți, cu zaruri, dinamice și cu pioni, jocuri misterioase și de strategie care pot fi jucate atât individual, cât și în doi sau într-un cerc mult mai larg de persoane. De aceea, așteptăm cu interes recomandările tale privitoare la cele mai bune jocuri de societate pe care ni le recomanzi.

Share.

Un comentariu

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.