HostingCon este cea mai mare convenție de hosting din SUA iar în acest an a avut loc ce-a de-a 3-a ediție a evenimentului din Europa. Convenția s-a desfășurat în perioada 11-12 Octombrie 2016 în Amsterdam, un oraș preferat de cele mai mari firme de tehnologie și startup-uri din Europa.
Evenimentul este unul de referință pentru industria globală a hostingului iar locația aleasă de organizatori pentru ediția din acest an este una impresionantă, în incinta terminalului pentru feriboturi din Amsterdam.
HostingCon 2016 a reunit peste 1000 de participanți, din peste 60 de țări, reprezentanți ai firmelor de hosting, sofware, securitate, furnizori de hardware, data centere sau alte industrii conexe. La eveniment au fost prezenți și câțiva din cei mai mari jucători din industia IT la nivel global precum HP, Kingston, Western Digital, Joomla!, Weebly și Oracle.
Sesiunile de educare care au avut loc în cadrul evenimentului au acoperit zone de interes pentru industria de hosting, de la securitate, malware, cybercrime, la moduri de eficientizare a proceselor, creștere și diversificare a calității serviciilor. Peste 30 de speakeri cu experiență în industrie au fost prezenți pe scena evenimentului.
În plus, HostingCon oferă oportunități de networking pentru participanți. Pe lângă evenimentele clasice care au loc la acest gen de convenții, organizatorii oferă o aplicație prin care poți avea acces la întreaga listă a particpanților, iar prin intermediul ei poți contacta alt participant, poți salva contacte și trimite locația pentru întâlnire.
Pe lângă zona de expoziție și zonele dedicate sesiunilor, evenimentul beneficiază de o zonă de întâlniri unde au loc majoritatea discuțiilor de businesss.
Conținutul acestui articol ne-a fost pus la dispoziție de Ghitulescu Damian, CEO Hostvision.