Te întrebi când apare iPhone 15 și ce zvonuri mai există privitoare la viitoarea generație iPhone deși nu a trecut prea mult timp de când iPhone 14 a fost lansat? Dacă da, înseamnă că ești un fan al tehnologiei și ai ajuns unde trebuie. În acest articol am încercat să documentăm tot ce se știe până în momentul de față despre când apare iPhone 15, care sunt caracteristicile și designul viitoarei generații, precum și ce vor aduce nou (dacă vor aduce ceva nou). În esență, mare parte dintre informațiile pe care le vei citi sunt pur speculative, dar avem în vedere și modul în care s-a comportat Apple în trecut, respectiv anunțurile pe care le-a făcut în ultima vreme privitoare la viitoarea generație iPhone. Pe lângă toate acestea, există posibilitatea, după cum anumite zvonuri o spune, să existe un iPhone 15 Ultra în locul versiunii Pro Max cu care am fost obișnuiți până acum. De asemenea, există și multe informații oficiale, din surse sigure, pe care deja le știm despre iPhone 15. Nu este neobișnuit ca Apple să ofere informații cu mult timp înainte de a-și lansa produsele, poate tocmai pentru a stârni vâlvă și interesul pasionaților, iar această strategie a funcționat întotdeauna în anii trecuți.
Un lucru major pe care viitorul iPhone 15 l-ar putea aduce este faptul că, în sfârșit, se va trece la USB-C, în loc de cel de tip Lightning. Acest lucru nu este necunoscut, din moment ce a fost reglementat legislativ și Apple testa încă de anul trecut iPhone-uri cu USB-C. Încă din 2020 se zvonea că Apple ar urma să adauge un teleobiectiv periscop modelului său de telefoane. După cum zvonurile o susțin, s-ar putea ca modelele de top ale liniei viitoare să aibă caracteristici și facilități de această natură. De asemenea, modelele Pro vor avea integrat cipul A16, iar celălalt cip (A16) va rămâne standardul pentru modelele celelalte. Cu camere foto primare de cel puțin 48 MP, rame de titan și alte caracteristici mai mult sau mai puțin rafinate și actualizate, există posibilitatea ca prețurile să devină și mai mari, însă este deja mult prea devreme să ne referim la acest lucru cu certitudine. Pentru a-ți face o idee despre când apare iPhone 15, respectiv ce va presupune următoarea generație de telefoane, iată ce știm până în momentul de față. Trebuie să menționăm că pe măsură ce în online vor fi disponibile informații oficiale, vom actualiza și modifica în permanență articolul de față.
Cuprins
Când se lansează iPhone 15 și când apare în România?
Viitoarea generație de smartphone-uri Apple 2023 va fi lansată cel mai probabil în septembrie. Acest lucru nu este oficial, însă Apple ne-a obișnuit ca în fiecare an să-și lanseze modelele pe la începutul acestei luni. Spre exemplu, iPhone 14 a fost lansat pe data de 7 septembrie, urmând pe data 16 septembrie să fie puse în vânzare trei modele (modelul 14 Plus urmând să fie pus în vânzare abia o lună mai târziu). Prin urmare, ne așteptăm ca data de lansare iPhone 15 să fie undeva în prima sau a doua săptămână a lunii septembrie: pe 5 sau 12 septembrie. Livrările vor începe cu 1-2 săptămâni mai târziu, iar precomenzile încă din ziua lansării.
Ce preț va avea iPhone 15?
Întrucât de obicei prețurile au crescut de la o generație la alta, generație iPhone 14 având prețuri ușor crescute față de iPhone 13, ne așteptăm ca și iPhone 15 să urmeze aceeași dinamică. Acest lucru nu este surprinzător, în primul rând pentru că smartphone-urile vor avea caracteristici noi și în al doilea rând, după cum însăși Apple a sugerat, fanii telefoanelor vor fi dispuși fără nicio problemă să cheltuiască sumele cerute pentru a-și face un upgrade. Pe de altă parte, se zvonește faptul că iPhone 15 Plus s-ar putea să fie mai ieftin decât versiunea 14 Plus, iar această strategie s-ar datora faptului că iPhone 14 Plus nu înregistrează prea multe vânzări. Cu toate acestea, informațiile recente estimează faptul că IPhone 15 Pro și IPhone 15 Ultra vor avea prețuri ce le vor diferenția semnificativ de modelele precedente.
iPhone 15: design și afișaj
Una dintre cele mai importante caracteristici ale modelului iPhone 14 Pro, Dynamic Island, ar putea să se regăsească la toate modelele din viitoarea generație. De asemenea, este probabil ca modelele să aibă și o ramă de titan integrată, părțile laterale ale smartphone-urile curbându-se spre partea posterioară, în loc să fie drepte ca la modelele actuale. Utilizarea titanului ar putea face telefonul mult mai ușor și mai durabil față de IPhone 14 Pro. În prezent, compania folosește titan doar pentru Apple Watch Ultra, dar există planuri de a-l utiliza și în alte categorii de produse, acesta fiind un alt argument pentru creșterea prețurilor.
Un alt zvon susține faptul că toate cele patru modele vor avea marginile subtil curbate (cum avea iPhone 11), iar Pro și Pro Max vor avea și margini mai subțiri. Modelele iPhone 15 și 15 Plus vor avea și o cameră foto puțin diferită față de versiunea actuală, iar iPhone 15 Pro și Ultra ar avea butoane de volum ce nu se vor mișca fizic atunci când sunt apăsate.
În ceea ce privește cromatica noilor modele, s-au dezvăluit informații în legătură cu o nouă culoare: un albastru închis cu nuanțe de gri. Aceasta se apropie foarte mult de albastrul utilizat la IPhone 12 Pro și IPhone Pro Max, însă nu există certitudinea că va fi utilizată în final, după teste.
Alte culori prevăzute pentru noua serie: Roșu închis, Argintiu, Auriu, Grafit, Gri spațial și Negru spațial.
Alte zvonuri vehiculează faptul că luminozitatea va fi mult îmbunătățită față de maximul actual de 2000 nits, oferit de iPhone 14 Pro, la 2500 de nits, dar nu știm dacă acest aspect va fi integrat în toate modelele sau doar în cele de top. Ne așteptăm ca viitoarea generație să rămână la afișaj OLED (”organic light-emitting diode”, LED organic) de 6,1 inchi, iar modelele 15 Plus și Pro Max să aibă ecrane de 6,7 inchi. Dacă Pro Max va avea un ecran de 2500 nits, va fi modelul de smartphone cu cel mai luminos afișaj, ceea ce ar însemna o strategie de marketing (chiar dacă nu este o caracteristică prea importantă) destul de bună.
iPhone 15: cameră și baterie
După cum se specula deja încă din iulie 2020, este foarte posibil ca iPhone 15 să vină în sfârșit și cu o cameră periscopică (presupunem că doar modelul de top ar avea această caracteristică), iar toate telefoanele vor avea un senzor principal de 48 MP. Aceste facilități ar îmbunătăți mult calitatea fotografiilor și funcția zoom a teleobiectivului. Cu toate acestea, informațiile de ultim moment indică faptul că aceasta caracteristică (camera periscopică) va mai avea de așteptat până la apariția IPhone 16 Pro. Conform zvonurilor, iPhone 15 Pro va păstra caracteristicile de teleobiectiv cu zoom ale modelului 14 Pro, în timp ce iPhone 15 Ultra (o nouă denumire pentru Pro Max) va avea caracteristica de obiectiv periscop cu o putere mult mai mare de zoom (5x).
Un zvon destul de interesant este cel conform căruia modelul Ultra va avea două camere selfie, care ar presupune și adăugarea unei lentile selfie ultra-wide de 12 MP, precum și un zoom îmbunătățit și mai rafinat. Modelul iPhone 14 pro prezintă 3 camere dorsale principale, camera din față având un singur obiectiv. Această îmbunătățire ar fi o mișcare inteligentă, aducând ceva nou în linia de smartphone-uri care în ultimii ani nu a avut prea multe schimbări revoluționare. Totuși, tot ce putem face este să așteptăm și să vedem când apare iPhone 15 și dacă zvonurile se dovedesc a fi viabile și măcar cât de cât aproape de realitate.
De asemenea, noua generație iPhone 15 va folosi și un senzor Sony de ultimă generație, capabil să capteze mult mai multă lumină decât o fac senzorii integrați în linia iPhone 14 (și celelalte anterioare). Privitor la baterie, zvonurile din online sugerează faptul că Apple are în dezvoltare o funcție de „încărcare wireless inversă”, ceea ce se traduce prin faptul că iPhone-ul ar putea fi folosit pentru a încărca wireless și alte dispozitive marca Apple cum sunt AirPods, tablete, Apple Watch și altele. Totuși, ideea integrării acestei funcții se vehiculează deja de ceva ani, însă nu am văzut-o dusă la bun sfârșit până în momentul de față.
Legat de baterie, se așteaptă ca seria IPhone 15 să dețină baterii mai mari, ceea ce ar însemna o durată de viață mai lungă decât modelele anterioare. Diferențele dintre seria IPhone 14 și IPhone 15 pot ajunge să fie și mai semnificative, datorită funcției de încărcare wireless prin care se zvonește că noul telefon va putea încărca și alte dispozitive Apple.
iPhone 15: un nou chipset și utilizarea USB-C
Dacă până acum vorbeam de zvonuri, următoarele informații sunt certificate însăși de Apple și ne așteptăm să se țină de cuvânt. Un raport al acestora susține faptul că se lucrează la cipul A17 bionic de 3 nm pentru viitorul iPhone 15, care ar fi mult mai eficient decât cel actual, A16, lucru care s-ar observa în principal la autonomia, durata de viață a bateriei și viteza de încărcare. Totuși, acest cip ar fi integrat doar în modelele de top (IPhone 15 Pro și IPhone 15 Pro Max), celelalte rămânând la versiunea actuală a cipului A16. Portul USB-C s-ar putea să fie noul standard și pentru linia iPhone, chiar dacă reglementarea legislativă ar trebui să intre în vigoare începând cu anul 2024. Chiar dacă toate telefoanele ar funcționa cu USB-C, conform zvonurilor doar modelele de top ar urma să presupună viteze mult îmbunătățite de transfer ale datelor. Mai mult decât atât, mulți sugerează chiar posibilitatea ca Apple să prezinte pentru prima dată un model fără port necesar încărcării, totul realizându-se wireless. După părerea noastră, este puțin probabil, deoarece s-a confirmat faptul că Apple va face în viitor trecerea către USB-C. Datorită chip-ului A17 (doar 3 nm), conform producătorului de cipuri TSMC, se așteaptă o îmbunătățire cu până la 35% în ceea ce privește eficiența energetică și autonomia bateriei.
iPhone 15: posibile modele din viitoarea generație
Cel mai probabil, Apple va păstra tradiția de anul trecut, iar generația de anul acesta ne va pune la dispoziție 4 modele din care putem alege: iPhone 15, iPhone 15 Plus, iPhone 15 Pro și iPhone 15 Pro Max. Surpriza constă în faptul că mulți speculează și posibilitatea apariției unui model nou, numit iPhone 15 Ultra, aluzie la Apple Watch Ultra. Cu toate acestea, mulți consideră că nu ar fi decât o simplă „strategie de marketing”, Pro Max urmând să fie redenumit sub o nouă denumire – iPhone 15 Ultra. Conform unei surse de încredere, este de așteptat ca Apple să facă în viitor și această mișcare, dar este mult mai posibil ca modelul Ultra să apară cu următoarea generație de iPhone 16.
iPhone 15: cipuri modem de la Qualcomm
Conform zvonurilor, Apple va utiliza cipurile modem 5G de la Qualcomm pentru viitoarea sa generație de telefoane, lucru pe care l-a făcut încă din momentul apariției tehnologiei 5G. Este un lucru destul de neașteptat, oarecum, din moment ce se zvonea faptul că Apple ar fi putut să utilizeze propriile cipuri modem interne începând cu acest an. Cu toate acestea, se pare că încă nu au reușit să pună la punct tehnologia, și va mai trebui să așteptăm până când Apple o să aibă oportunitatea de a utiliza cipuri proprii. Problema pe care o întâmpină ar fi legată de căldura pe care acestea o generează, iar în momentul de față lucrează la eficientizarea acestui aspect. Prin urmare, se așteaptă ca iPhone 15 să aibă integrat cipul Qualcomm X70, cu viteze de procesare mult mai mari, îmbunătățire a semnalului și latență scăzută, acoperire extinsă, însă și eficiență energetică îmbunătățită cu până la 60%.
iPhone 15: Wi-FI 6E
Nu, nu vom vedea Wi-Fi 7 în acest an (și probabil nu prea curând), dar se pare că Apple decide să treacă la Wi-Fi 6E (doar pentru modelele iPhone 15 Pro), pe când modelele standard se vor plia pe aceleași caracteristici necesare funcționării Wi-Fi 6. Wi-Fi 6E vine la pachet cu o serie de facilități, cum ar fi lățimea de bandă mai mare, respectiv latența scăzută și viteze de upload și download mai mari. Per ansamblu, experiența de utilizare va fi mult îmbunătățită și poate că noile caracteristici ale viitoarei generații iPhone se vor dovedi mult mai mulțumitoare decât ce ne-a pus Apple la dispoziție în ultimii ani.
iPhone 15: memoria RAM
Conform unor zvonuri, modelul iPhone 15 Pro din viitoarea generație va dispune de o memorie RAM îmbunătățită. În momentul de față, modelul iPhone 14 Pro are o capacitate de memorie de 6GB RAM. Se așteaptă ca iPhone 15 Pro să cunoască o îmbunătățire de 2GB RAM, ceea ce înseamnă că va avea o memorie RAM de 8GB. Evident, acest lucru vine „la pachet” cu un preț de achiziționare mult mai mare, cel puțin între modelul standard și cel Pro. Așa cum am afirmat până acum, nu ne putem pronunța cu certitudine în anumite direcții, deoarece nu avem anunțuri și date oficiale, comunicate de către însăși Apple.
iPhone 15: caracteristica software
Probabil ne așteptăm ca viitoarea generație iPhone să vină la pachet cu noua versiune iOS 17. Cu toate acestea, întrucât ne-a obișnuit cu actualizarea software anuală, s-ar putea ca iOS 17 să fie prezentat (cu tot ce presupune) în cadrul Wolrdwide Developer Conference, care are loc în luna iunie. Versiunea beta ar fi disponibilă pe timpul verii, iar versiunea finală, gata de utilizat și implementat în smartphone-uri, undeva prin toamnă. Nu știm multe despre caracteristicile și facilitățile iOS 17, dar zvonurile sugerează că va exista o revizuire a funcției iMessage. Întrucât Apple lucrează de ceva vreme pentru a-și prima pereche de ochelari de realitate augmentată se zvonește că actualizările iOS nu vor fi prea semnificative.
iPhone 15: cipurile din seria A
Conform zvonurilor, generație iPhone 15 ar fi prima care va avea integrat un cip de 3 nm de la TSMC, modelul A17. Conform producătorului, tehnologia cipurilor pe 3 nm ar îmbunătăți cu până la 10-15% performanța de procesare și va reduce consumul de energie cu până la 35%; și asta înseamnă nu doar o optimizare a autonomiei bateriei, ci și viteze mai mari, respectiv faptul că experiența de utilizare va fi mult îmbunătățită.
iPhone 15: rezumat
Chiar dacă mai este mult timp până când apare iPhone 15, există lucruri pe care le știm fără a avea dubii, chiar dacă unele informații încă nu sunt făcute publice în mod oficial. Iată care sunt acestea:
- Vor exista 4 modele în viitoarea generație iPhone 15, de aceleași dimensiuni;
- Caracteristicile cele mai semnificative, de top, vor fi integrate în modelele iPhone 15 Pro;
- Ne-am putea aștepta ca USB-C să fie prezent la toate modelele;
- Dynamic Island va fi valabil și pentru versiunea standard a modelelor iPhone 15;
- Apple va folosi cipuri de modem Qualcomm pentru generația iPhone 15;
- Modelele standard de iPhone 15 vor avea integrat cipul actual A16, iar modelele Pro vor fi îmbunătățite cu noile cipuri A17, de 3 nm;
- Modelele Pro din viitoarea generație iPhone 15 ar avea rame de titan;
- Tehnologia cu lentile periscopice, care va îmbunătăți funcția zoom, va fi disponibilă pentru modelele Pro din serie.
Totuși, este încă mult prea devreme să facem afirmații certe privitoare la când apare iPhone 15, respectiv care vor fi noile caracteristici (dacă vor exista într-adevăr caracteristici noi) presupuse și livrate de către Apple. Nu ne rămâne decât să mai așteptăm informații, să urmărim cu atenție ce se mai zvonește prin mediul online, astfel încât să ne facem o imagine clară înainte de a avea informații oficiale din partea Apple. Până atunci, ne vom asigura că actualizăm periodic acest articol, astfel încât să te ținem la curent în permanență privitor la când apare iPhone 15 și ce ne va oferi viitoarea generație de smartphone-uri de top.