Cea de-a șasea ediție a Microsoft Business Summit a reunit astăzi pe scena Teatrului Național București 30 dintre cele mai reprezentative voci naționale și internaționale în materie de tendințe în tehnologie, modele disruptive de business și inovație.
Discuțiile au fost deschide de Violeta Luca, General Manager Microsoft România
În fața unei audiențe de peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri, vorbitorii au pus în lumină teme de actualitate pentru provocările digitale ale lumii moderne. Pe scena evenimentului au urcat personalități precum fostul comisar european pentru extindere Günter Verheugen și specialiști în business precum Mark Everest (IS Development Manager, Renault Sport Racing).
„Ceea ce în urmă cu ani de zile era doar de domeniul științifico-fantastic, acum a devenit o realitate factuală. Tehnologia e forța din spatele acestei transformări, iar oamenii sunt agenții schimbării. Inovația accelerată care caracterizează prezentul ridică o întrebare nuanțată: suntem noi cei care controlează tehnologia sau ne lăsăm controlați de ea?
Cred că cel puțin la nivel economic decizia este la noi, iar măsura succesului integrării tehnologiei în business este dată de creșterea pe care afacerile o au în țară, dar și succesul dincolo de hotare.”
– Violeta Luca, General Manager Microsoft România
Discursul Violetei Luca a fost succedat de o serie de prezentări care au subliniat implicațiile pe care dezvoltarea tehnologică le are la nivel social, politic și economic. Günter Verheugen, fostul comisar european pentru extindere, a comentat pe marginea impactului pe care digitalizarea îl are asupra climatului social, evidențiind, totodată, zonele insuficient exploatate care au un rol major în dezvoltarea economică a României.
Despre creșterea IMM-urilor și startup-urilor din România
Printre acestea se numără și sectorul antreprenorial: conform fostului comisar, o administrație flexibilă și accesul la resurse financiare și educaționale de profil sunt necesare creșterii start-up-urilor și IMM-urilor românești.
Ed Vaizey, fostul ministru al culturii, comunicaţiilor şi industriilor creative al Marii Britanii a continuat observațiile lui Verheugen, identificând șapte piloni esențiali pentru o potențială strategie de dezvoltare a antreprenoriatului românesc: infrastructura legislativă și digitală, planificarea, competențele digitale, securitatea cibernetică, precum și implicarea actorilor politici. Expertiza lui Nicklas Bergman, vector al inovației la nivel european și consultant în domeniul tehnologiei, a completat imaginea.
Oscar Farinetti, fondatorul Eataly, este cel care a transferat atenția publicului de la general la particular, prin istoria propriului parcurs antreprenorial. Farinetti a împărtășit publicului povestea de succes a afacerii de familie dezvoltată în timp record într-un lanț global de magazine-concept. Sesiunile plenare s-au încheiat cu intervenția lui Gunter Ollmann, CTO Security Cloud & AI, Microsoft, despre securitatea cibernetică.
Microsoft Business Summit 2018 a continuat cu trei sesiuni de discuții, care s-au desfășurat în paralel.
Câteva sute de participanți au asistat la prezentări și demonstrații susținute pe teme de actualitate, precum eficientizarea resurselor prin IoT (Internet of Things), 5G, tehnologia ca paradigmă educațională sau capitalul informatic. Reprezentanți ai companiilor partenere precum Orange, Alef, Veeam, Dendrio, Veritas, Comparex, HPE sau Asseco, companii pentru care evoluția digitală este crucială pentru buna desfășurare a organizațiilor din care fac parte, au contribuit la completarea evenimentului prin percepția propriilor afaceri și soluții referitoare la viitorul digital.