Free cookie consent management tool by TermsFeed

Când apare sezonul 2 din Unul dintre noi minte este, probabil, întrebarea pe care și-o pun foarte multe persoane, în special după ce sezonul 1 s-a terminat într-un cliffhanger care dă undă verde unui al doilea sezon. Știm că va exista sezonul 2 din One of Us Is Lying, iar în acest articol am documentat toate informațiile pe care trebuie să le știi despre acesta. De la data apariției, detalii privitoare la poveste și distribuție, în acest articol, bazându-ne pe informații oficiale și, de altfel, și pe zvonuri din mediul online, vom vorbi despre serialul cu adolescenți, marca Peacock, care foarte mult timp s-a aflat în topul preferințelor Netflix. Bazat pe cartea cu titlu omonim, scrisă de către Karen M. McManus (apărută și la noi la Editura Herg Beneth; atât primul volum, cât și al doilea), serialul se joacă foarte bine cu mintea telespectatorilor, iar misterul ajunge la cote înalte în momentul în care cu toții se întreabă cine este, de fapt, șantajistul, având în vedere că există o lungă foarte lungă de potențiali candidați.

Când apare Unul dintre noi minte sezonul 2? Data apariției

Există mult prea multe lucruri care „au fost lăsate în aer”, astfel încât este inevitabil să nu apară și un al doilea sezon al serialului. Peacock a difuzat, în premieră, serialul pe data de 7 octombrie 2021. Cele 8 episoade au prins foarte rapid la public, astfel încât NBC Universal/Peacock chiar a anunțat, în luna ianuarie a acestui an, că sezonul 2 din One of Us Is Lying va apărea curând. Iar asta înseamnă că al doilea sezon va fi disponibil pe Netflix la scurt timp după ce va apărea pe Peacock. Odată cu anunțul oficial, s-a confirmat și faptul că Erica Saleh, care s-a ocupat de adaptarea romanului pentru televiziune, va reveni în rol de showrunner al sezonului doi și Daro Madrona va rămâne producător executiv. Potrivit ultimelor actualizări, din luna iunie, când cei de la Peacock au anunțat datele de lansare pentru mai multe emisiuni și seriale, data de lansare Unul dintre noi minte va fi 20 octombrie 2022, pe Peacock, ceea ce înseamnă că pe platforma de streaming Netflix va apărea, cel mai probabil, undeva după 2-3 luni de la lansarea oficială. Spre exemplu, sezonul 1 a apărut pe Netflix la aproximativ 4 luni după lansarea pe Peacock.

Există vreun trailer pentru Unul dintre noi minte sezonul 2?

Da, un trailer oficial a fost lansat la sfârșitul lunii septembrie, pe canalul oficial de YouTube al celor de la Peacock. Sezonul 2 din Unul dintre noi minte se anunță a fi la fel de complex, dark și misterios ca sezonul 1; de asemenea, ar trebui să ne așteptăm și la noi personaje, noi intrigi, dincolo de cele care vor fi dezvoltate și care au fost puse la cale de-a lungul sezonului 1. După cum era de așteptat, distribuția principală se va întoarce, iar primele episoade (bănuim, de altfel, că al doilea sezon va avea tot 8 episoade) se vor concentra pe rezolvarea misterului din primul sezon. În orice caz, anticipăm numeroase răsturnări de situație și intrigi neașteptate.

One of Us Is Lying – Trailer Oficial

Cine va juca în Unul dintre noi minte sezonul 2? Distribuție

Mare parte din distribuția principală, după cum am afirmat deja, se va reîntoarce. Totuși, Mark McKenna, care interpretează rolul lui Simon Kelleher – adolescentul care moare în timp ce se află în detenție alături de ceilalți patru – sigur nu va mai face parte din distribuție. Ceilalți patru, care au asistat la moartea sa, se vor reîntoarce în serial: Addy (Analisa Cochrane), Nate (Cooper Van), Cooper Clay (Chibuiken Uche) și Brownyn (Marian Tejada). În ceea ce privește rolurile din distribuția secundară, ne așteptăm la Vanessa (Sara Thompson), Maeve (Mellissa Collazo), detectivul Wheeler (Zenia Marshall), Kris (Karim Diane). De asemenea, dat fiind faptul crima și misterul din jurul acesteia implică toate personajele principale și cunoștințe ale acestora, mai mult ca sigur în sezonul doi vom întâlni atât fețe noi, cât și pe care le cunoaștem deja.

Alimi Ballard, Jess McLedo sigur se vor reîntoarce, din moment ce mare parte din sezonul al doilea se bazează pe intriga din primul sezon. Chiar dacă nu există nicio informație oficială cu privire la membrii din distribuție care se vor (re)întoarce pentru One of Us Is Lying sezonul 2, directorul Universal Content Productions, Beatrice Springborn, a anunțat „un următor capitol, foarte incitant, care urmărește povestea sălbatică și amuzantă a celor patru din Bayview”, așa că putem presupune, fără să greșim, că cei patru supraviețuitori din detenție se vor întoarce în distribuția sezonului al doilea. Mark McKenna (Simon) și Barrett Carnahan (Jake) este destul de evident că nu se vor reîntoarce, din moment ce, de-a lungul sezonului 1, aceștia au murit. În mod obișnuit, ne așteptăm să apară și noi personaje, chiar dacă acest lucru nu este cert; nu am citit cartea, deci nu ne putem pronunța în această direcție. Totuși, se speculează în mediul online faptul că vor apărea două noi personaje, interpretate de Joe Witkowski și Doralynn Mui: ei vor juca rolul fratelui lui Jake, respectiv rolul Fionei, o elevă nouă, care va interveni între Bronwyn și Nate – ceea ce, de altfel, dă undă verde și pentru noi intrigi în cel de-al doilea sezon.

Actorii din serialul Unul dintre noi minte
Foto: Distribuția serialului „Unul dintre noi minte” – Sursa: Google

Despre ce va fi Unul dintre noi minte sezonul 2? Poveste

Finalul primului sezon a dezvăluit că Jake a fost, de fapt, responsabil pentru moartea lui Simon. Deși situația a început ca o farsă nu prea inspirată între Simon și fostul prieten, Jake, înainte ca Jake să decidă să scoată tubul cu epinefrină din cabinetul asistentului și să îi însceneze iubitei sale, Addy, o crimă, haosul creat s-a soldat cu moartea lui Jake, iar Cooper, Janae și Addy decid să se debaraseze de cadavrul lui Jake. Așadar, în ceea ce privește ceea ce se va întâmpla în cel de-al doilea sezon, există o mulțime de posibilități și piste ca adevărul despre moartea lui Jake să fie descoperit. Știm, de altfel, că sezonul doi va urmări cronologia imediată a primului sezon, adică evenimentele ce urmează după finalul primului. Aceasta este o schimbare majoră față de continuarea romanului lui Karen M. McManus (Unul dintre noi urmează) a cărui acțiune este, de fapt, plasată la un an după evenimentele din Unul dintre noi minte.

Vorbind despre viitorul serial, Lisa Katz, președint NBC, a declarat: „Suntem foarte încântați că primul sezon al serialului, captivant și care merită urmărit, a rezonat atât de puternic cu nișa publicului YA [Young Adult]. Fandomul din spatele serialului este incredibil de pasionat, abia așteptăm să oferim mai multe răsturnări de situație care îi vor lăsa pe telespectatori exact cum ne propunem – cu gurile căscate”. Erica Saleh a declarat: „Suntem atât de fericiți de modul în care a fost primit și perceput primul sezon; și suntem mai mult decât încântați că vom continua povestea noastră în sezonul doi. Abia așteptăm să aducem și mai mult mister pe holurile liceului Bayview”. Deși nu avem prea multe detalii despre ce va fi sezonul al doilea, sinopsisul acestuia ne spune următoarele: „În urma concluziei zguduitoare a sezonului 2, cei patru din Bayview au un secret mortal. În sezonul 2, vom vedea cât de departe sunt dispuși să meargă atât pentru a-și proteja secretul, pe ei înșiși și pe ceilalți”.

Actori din serialul Unul dintre noi minte
Foto „Unul dintre noi minte” – Sursa: Cinemablend

Cine este showrunner-ul pentru Unul dintre noi minte sezonul 2?

Având în vedere succesul primului sezon și anunțul oficial pentru dezvoltarea următorului, s-a anunțat faptul că Erica Saleh va fi noul showrunner al serialului, în locul lui Darío Madrona și se știe faptul că ea este scenaristă și producătoare încă din 2017, când și-a făcut debutul scriind episoade pentru seriale precum Evil, Instinct, Channel Zero. Într-un interviu cu Writer’s Guild of America, podcastul On Writing al East’s Writer’s Guild of America, Erica Saleh, întrebată despre cum ea și scenariștii au reușit să traseze și să contureze dezvoltarea personajelor din cel de-al doilea (și primul) sezon, a răspuns: „Cred că acesta este, într-adevăr, proiectul sezonului, pardon, proiectul serialului, adică despre a-i arăta pe acești copii care încep serialul jucând, pe bune, rolurile pe care alți oameni le-au scris pentru ei. Fie că este vorba despre părinții lor, fie că este vorba despre rețelele de socializare sau de grupurile lor de prieteni, de ceea ce au văzut la televizor sau în filme, cred că, într-o anumită măsură, cu toții face asta, nu-i așa?, interpretăm într-un fel aceste versiuni ale noastre, adică versiuni pe care credem că lumea vrea să le vadă”.

„Previously on One of us is Lying” video oficial, oferit de Peacock pe platforma de socializare Instagram

Este evidentă pasiunea pe care Erica Saleh a pus-o în dezvoltarea episoadelor din Unul dintre noi minte sezonul 2. Temele pe care a reușit să le contureze, fidelitatea față de romanul omonim scris de către Karen M. McManus (credem că sezonul doi se va numi Unul dintre noi urmează), modul memorabil în care a reușit dezvolte și să contureze misterul ce a luat naștere de-a lungul primului sezon – toate acestea validează profesionalismul echipei din spatele serialului. Munca ei în calitate de showrunner pentru sezonul următor ar trebui să asigure o nuanțare a temelor, o dezvoltare mult mai complexă a personajelor, în timp ce le sunt explorate atât slăbiciunile, cât și punctele forte. De altfel, pentru un plus de suspans, vă putem spune că autoarea Karen M. McManus urmează să publice, în 2023, un alt volum din serie, intitulat One of Us is Back, ceea ce înseamnă că s-ar putea ca serialul să nu ne sfârșească odată cu apariția sezonului următor și, în orice caz, vă vom ține la curent pe măsură ce vom avea mult mai multe informații. În acest moment, deoarece știi când apare sezonul 2 din Unul dintre noi minte (cât de curând, deci), ce așteptări ai de la viitorul sezon? Crezi că va merita așteptarea? Așteptăm cu interes răspunsurile tale în secțiunea de comentarii.

Share.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.