De la începutul cinematografiei, filmele italiene s-au remarcat datorită imaginilor de neegalat, a decorurilor complexe și a personajelor emblematice. Filmele italiene sunt, de asemenea, incredibil de eclectice, iar industria a evoluat și a câștigat o parte considerabilă a publicului din întreaga lume.
Începând de la neorealism și până la postmodernism, cinematografia italiană s-a dezvoltat rapid, cu filme demne de remarcat, într-o mare varietate de genuri, iar astfel și-a captivat de peste 80 de ani atât publicul natal, cât și pe cel străin. Din păcate, nu există multe filme italiene pe Netflix în acest moment, dar le poți găsi pe alte platforme de streaming.
În continuare, te invit să aruncăm o privire la unele dintre filmele epice care te vor conduce într-o călătorie prin cinematografia italiană. În această lista cu 10 filme italiene se regăsesc producții de la epoca de aur a anilor ’60 până la câștigătoare ale Oscarului din Italia, ecranizări pe care le-aș revedea cu drag oricând.
Cuprins
La Vita e Bella
La vita e Bella este una dintre adevăratele bijuterii moderne ale cinematografiei italiene, o capodoperă tragicomică ce a avut data lansării în 1997 și a fost regizată de Roberto Benigni, unul dintre cei mai cunoscuți actori italieni. Filmul urmărește o poveste despre discriminare și dragoste, plasată în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial.
Benigni însuși joacă rolul lui Guido, un evreu italian cu o dragoste incredibilă de viață și un farmec molipsitor. Fericirea lor este oprită brusc, atunci când Guido împreună cu soția și fiul său sunt trimiși în lagărele de concentrare în timpul Holocaustului. Pentru a proteja inocența copilului, Guido tratează întreaga experiență că pe un joc distractiv pentru fiul său, ascunzând teroarea și pericolul situației, iar astfel permițându-i să-și trăiască fericit restul copilăriei.
Gomorra
Gomorra este un film polițist italian lansat în 2008 și regizat de Matteo Garrone și face parte din lista celor mai populare 10 filme italiene. Spre deosebire de majoritatea filmelor despre mafie, Gomorra nu se concentrează pe viața celor mai îndârjiți criminali.
În film sunt explorate viețile oamenilor de rând care, dintr-un motiv sau altul, se trezesc implicați în crimă organizată. Acest grup de personaje îl include pe Totò, un tânăr livrator pentru băcănie care observă un traficant lăsând în urmă o pungă de droguri și o armă, în timp ce fuge de poliție. Însă doar câțiva norocoși se pot gândi să ducă o viață ”normală” atunci când realizează cu adevărat situația: Camorra este prea mare și coruptă.
Cinci povești sunt țesute împreună în acest scenariu violent, plasat într-o lume crudă și aparent imaginară, dar una care din păcate este adânc înrădăcinată în realitate.
Perfetti Sconosciuti
Perfetti sconosciuti este o producție italiană în genul comedie-dramă, apărută în anul 2016 sub regia lui Paolo Genovese. Filmul se învârte în jurul evenimentelor care se succed în timpul unei unei cine, la care iau parte un grup de prieteni. La un moment dat, gazda declară faptul că multe cupluri s-ar despărți dacă fiecare s-ar uita în conținutul telefonului partenerului său.
Drept urmare, începe un fel de joc, unde toți cei din încăpere trebuie să își așeze telefoanele mobile pe masă și să lase conversațiile și apelurile telefonice la vedere. Ceea ce la început pare un joc inocent și amuzant, se transformă încet în practică la țintă și aflăm că nu întotdeauna cunoaștem oamenii atât de bine pe cât credem că îi cunoaștem.
Pe măsură ce seara decurge, laturile secrete ale jucătorilor vor fi dezvăluite, povestea luând o întorsătură neașteptata.
Non Ti Muovere
Filmul italian dramatic Non Ti Muovere apărut în anul 2004 are în rolurile principale pe Penélope Cruz, Claudia Gerini, Elena Perino și însuși regizorul, Sergio Castellitto. Filmul ne prezintă firul întâmplărilor ce au loc atunci când o adolescentă cade de pe scuter, într-o zi ploioasă. Echipajul de salvare o va transporta pe tânăra la spital, acolo unde tatăl ei Timoteo este medic chirurg.
În timp ce colegii săi se luptă pentru a salva viața fetei, Timoteo nu poate face altceva decât să aștepte. În acele momente tensionate, acestuia îi revin în gând amintiri ce s-au petrecut cu mulți ani în urmă, când într-o vara caniculară a cunoscut-o pe Italia, o femeie de care s-a îndrăgostit. În mintea lui, se întoarce în suburbia săracă a Romei, unde a întâlnit-o pe tânăra docilă și abandonată.
În ciuda contradicțiilor dintre ei, între aceștia s-a dezvoltat o dragoste pasională, care l-a schimbat pe bărbat pentru totdeauna. Chiar dacă Timoteo își exprimă regretul pentru comportamentul său și relația devine mai tandră și mai liniștită, legătura dintre cei doi este încă fragilă.
Fuocoammare
Fuocoammare este un film documentar lansat în anul 2016, regizat de italianul Gianfranco Rosi. Documentarul înfățișează viața de pe insula stâncoasă Lampedusa, din largul coastei africane, o linie de front în criza migranților europeni.
Insula italiană este primul port de escală pentru sute de mii de locuitori ai Africii și Orientului Mijlociu care pornesc cu speranța de a-și construi o nouă viață în Europa. Rosi și-a petrecut luni de zile trăind pe insula mediteraneană, surprinzând istoria, cultura și realitatea de zi cu zi a populației locale.
În centrul poveștii îl găsim pe Samuele, un băiat de doisprezece ani, care își petrece timpul vânând cu praștia, cățărându-se pe stânci și plimbându-se în jurul portului. Cu o răbdare considerabilă, medicul insulei îl ascultă pe Samuele în timp ce îi explică faptul că este împovărat de sentimente de stres legate de situația oamenilor ce vin aici în căutare de pace, libertate dar adesea nu reușesc și se sting, trupurile multora dintre ei fiind recuperate din mare.
Acesta ne explică mai târziu că mulți dintre refugiații care încearcă să traverseze marea suferă arsuri grave. Când motorul extern are nevoie de reumplere, uneori deversează gaz care se amestecă cu apă de mare sărată, ceea ce creează un cocktail periculos și explozibil.
În fiecare zi, acești locuitori ai insulei sunt expuși pericolului si sunt martorii uneia dintre cele mai mari tragedii umane din vremurile noastre.
Veloce Come Il Vento
Veloce Come Il Vento este o drama regizată de Matteo Rovere ce a avut data lansării în 2016 și este bazată pe o poveste desprinsă din viața reală. Pelicula nu putea lipsi din categoria celor 10 filme italiene, iar aceasta ne prezintă povestea familiei De Martino, în care Giulia și Nico sunt doi copii care și-au pierdut mama la o vârstă fragedă, dar care, grație curajului tatălui lor, au reușit să depășească acea durere și să-și ia viața în mâini.
Pasiunea pentru cursele de motociclete a curs întotdeauna în venele familiei De Martino. Aceștia au pregătit curse și au instruit șoferi de generații întregi. Mario, capul familiei, va fi nevoit să-i cedeze fiicei sale Giulia, un talent excepțional, flancat de fratele său Loris, un șofer de 40 de ani total nesigur, dar cu o extraordinară cunoaștere a traseelor și a motorului.
Va putea Loris să redevină fratele pe care Giulia și Nico ar putea conta? Împreună vor fi nevoiți să câștige, lăsând deoparte greutățile și învățând ce înseamnă de fapt să fii o familie.
Per Qualche Dollaro în Piu
Per Qualche Dollaro în Piu este un film western apărut în anul 1965 și este o capodoperă a regizorului Sergio Leone. Filmul portretizează povestea a doi rivali, vânători de o recompensă în valoare de douăzeci de mii de dolari.
Monco este un tânăr pistolar îndrăzneț și singuratic, iar Mortimer este un bărbat matur, rafinat, care își dorește mai presus de toate răzbunarea, chinuit de durerea cauzată de moartea surorii sale ucisă de către El Indio.
Ambii au ajuns în El Paso pentru a jefui o bancă, iar după câteva momente de neîncredere reciprocă, cei doi cad de acord să nu se opună unul altuia și să își unească forțele în încercarea de a găsi punctul slab al dușmanului comun. Monco este binevenit printre membrii bandei, unde are că scop să îl prindă în flagrant pe El Indio, în timp ce Mortimer acționează din exterior. Dar nu totul merge conform planului lor și, descoperiți, trebuie să acționeze frontal împotriva indianului și a adepților săi.
Continuarea va fi presărată de acțiuni precum lupte, jafuri, evadări și înșelăciuni ce vor avea că urmare un duel final plin de suspans.
La Meglio Gioventu
La Meglio Gioventu este o producție italiană de succes lansată în anul 2003 sub regia lui Marco Tullio Giordana. Drama istorică gravitează în jurul povestei a doi frați, Nicola și Matteo Carati, doi studenți universitari ce locuiesc la Roma. Aceștia trăiesc inseparabil anii adolescenței, impărtășind aceleași speranțe și vise. Cei doi urmează să pornească într-o excursie organizată împreună cu prietenii lor, Carlo și Berto spre Norvegia. Matteo, care lucrează într-o clinică de psihiatrie ca logoped, o întâlnește pe Giorgia o tânăra schizofrenică de 16 ani, cu grave probleme psihice, orfană de mamă și originară dintr-un orășel din Abruzzo.
În continuare, Giorgia va decide soarta lor, iar din acel moment, viețile acestora urmează să se schimbe, cei doi frați fiind nevoiți să o ia pe căi diferite. Nicola decide să devină psihiatru, în timp ce Matteo abandonează studiile cu scopul de a deveni polițist. Pe măsură ce medicina italiană se confruntă cu dificultăți privind tulburările sociale nedescoperite în acele vremuri, acest incident trimite viețile fraților idealiști Nicola și Matteo Carati în direcții total diferite, fiind despărțiți de alegeri, dar legați de sânge.
La Nostra Vita
La Nostra Vita este o producție italiană – franceză dramatică, ce a apărut în anul 2010 și a fost regizată de către Daniele Luchetti. Filmul pune în scenă povestea lui Claudio, care după mulți ani de zile este încă îndrăgostit nebunește de soția sa, Elena, care este însărcinată cu cel de al treilea copil al lor.
Claudio are 30 de ani și lucrează pe un șantier din suburbiile Romei, dar viața liniștită și simplă îi este brusc dată peste cap de un accident macabru ce se produce la locul de muncă. Existența lui fericită este aruncată brusc în durere și dezamăgire. Trist și furios, acesta încearcă să depășească situația critică în care se află, de dragul celor trei copii ai săi. Cu ajutorul familiei, a prietenilor dar și a râsetelor celor mici, el încearcă să triumfe în fața durerii.
La Grande Bellezza
La Grande Bellezza este o producție lansată în anul 2013 și regizată de italianul Paolo Sorrentino. Filmul prezintă un portret cosmopolit al vieții din Roma, iar fiecare secvență din acesta pare bine aleasă, pentru arhitectura și designul interior.
Povestea se concentrează pe viața unui jurnalist în vârstă care își amintește cu nostalgie de tinerețea sa ce a trecut mult prea repede. În momentul aniversării celor de 60 de ani, Jep este mulțumit de viața lui și împăcat cu gândul de a trece în umbra mortalității. Însă acesta este marcat de un eveniment misterios și neașteptat. La ușa apartamentului, se prezintă un străin cu o revelație care îl mișcă profund pe Jep și declanșează în el o nouă cunoaștere și conștientizare asupra a tot ce a iubit cândva, tot ceea ce a irosit, iar totodată, în el se naște sentimentul că ar putea începe din nou să scrie.
Grande Bellezza poate însemna dragoste, artă sau moarte, dar mai presus de toate înseamnă Roma, iar orașul este evocat cu un fler uluitor.
Se pot învăța multe despre o țară prin prisma filmelor care s-au produs în ea. Acest lucru este valabil mai ales pentru Italia, a cărei industrie cinematografică a contribuit cu multe producții care sunt universal apreciate ca fiind capodopere ale culturii occidentale.
Fie că ești pasionat de pelicule italiene, fie că ești interesat să înțelegi perspectiva unei țări pe care îți dorești să le vizitezi, există o serie de 10 filme italiene pe care ți le recomand cu căldură să le urmăresti. De altfel, vizionarea lor poate fi un instrument util pentru a învăța limba și pentru a te obișnui cu varietatea bogată de accente și expresii pe care le poți întâlni în Italia.
Drame romantice, comedii, povești misterioase, momente pline de suspans, aceste filme oferă câte ceva pentru fanii oricărui gen.