Free cookie consent management tool by TermsFeed

SSD-urile KC1000, destinate utilizatorilor entuziaști și A1000, concepute pentru cei cu bugete reduse, s-au bucurat de apreciere în întreaga lume datorită raportului calitate/preț avantajos. Kingston a lansat noi modele: mai întâi KC2000 în segmentul High End, iar acum noul A2000 în zona Entry Level, îmbunătățind astfel raportul performanță/preț oferit.

Kingston A2000 este un SSD performant disponibil la un preț accesibil

La fel ca și KC2000, noul Kingston A2000 aduce un spor de performanță semnificativ față de generația anterioară și reprezintă o soluție deosebit de atractivă pentru utilizatorii cu bugete reduse care își doresc PC-uri rapide, pentru integratorii de sisteme și pentru toți cei interesați de un upgrade rentabil.

Disponibil în variante de 1TB, 500GB și 250GB, modelul adoptă formatul M.2 2280 single-sided și interfața NVMe PCIe Gen 3.0 x4, iar cu chip-urile de memorie 3D NAND atinge viteze de până la 2200MB/s la citire și, respectiv, 2000MB/s la scriere. Cu alte cuvinte, Kingston A2000 oferă un nivel de performanță specific unui segment de piață superior, păstrând însă un preț de achiziție deosebit de atractiv.

SSD Kingston A2000
SSD Kingston A2000 din oferta eMag

Pe lângă vitezele de lucru foarte bune și raportul performanță/preț fără egal în acest moment pe piață, A2000 oferă avantaje și celor preocupați de securizarea datelor.

Kingston A2000 este o unitate de stocare cu funcție de auto-criptare hardware AES pe 256bit, compatibil cu standardul TCG Opal 2.0. Prin urmare, el poate fi folosit împreună cu soluții de securitate create de dezvoltatori de renume mondial, precum Symantec, McAfee sau WinMagic. Totodată, încorporează suport eDrive, astfel că poate fi folosit fără niciun fel de probleme cu BitLocker.

Noile modele SSD de la Kingston sunt distribuite pe piața locală din România de ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT.

Cumpără noul SSD Kingston A2000 din ofertele magazinelor online

Cumpără noul SSD Kingston A2000 din ofertele magazinelor online de la noi din țară. Vizitează acum magazinele online eMag sau PC Garage pentru cele mai bune oferte de preț.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.