Free cookie consent management tool by TermsFeed

Chris Martin și Jonny Buckland au format în anul 1996 trupa britanică rock Coldplay. Inițial, formația s-a numit Pectoralz, iar după ce Guy Berryman s-a alăturat ca basist, și-au schimbat numele în Starfish. După ce trupa a adunat 4 membri, aceștia au performat împreună între 1996 și 1998, an în care s-au redenumit Coldplay.

Formația a obținut recunoaștere mondială odată cu lansarea single-ului Yellow în anul 2000, urmat de albumul lor de debut, Parachutes, care a obținut numeroase premii. Printre acestea s-au numărat premiul Brit pentru Albumul Britanic al Anului, un premiu Grammy și o nominalizare la Mercury Prize.

Trupa Coldplay
Sursa fotografiei: Ticketmaster

Coldplay va cânta în premieră în România pe data de 12 iunie 2024

Pe 20 iulie, trupa a anunțat că va continua cu o a treia etapă de concerte în Europa între lunile iunie și august ale anului 2024. După ce au încheiat cu succes seriile de concerte din vara anului 2023, noua etapă de evenimente de anul viitor va include pentru prima dată spectacole în Grecia, România și Finlanda, precum și primele concerte în Roma din 2003 și Budapesta din 2008.

Cât costă un bilet la Coldplay?

A fost confirmat că prețurile biletelor pentru spectacolul trupei la Helsinki Olympic Stadium vor fi cuprinse între 56,60 și 161,50 de euro.

Astfel, fanii se pot aștepta la prețuri similare pentru toate concertele care vor avea loc și în cadrul turneului european.

Cu toate acestea, conform Reddit, există peste 100.000 de persoane care așteaptă la coadă pentru a achiziționa bilete la faimosul concert, iar prețurile variază. După spusele celor care deja au prins un loc la Arena Națională, pe data de 12 iunie 2024, costul unui bilet diferă în funcție de zona pe care o alegi: 309 lei (Seating, peluza 2), 526.5 lei (Seating, peluza 3), 652.5 lei (Seating, peluza 1).

Unde va avea loc concertul și de când se pot achiziționa biletele

Concertul din România va avea loc la Arena Națională din București, iar mâine, 25 iulie, va începe etapa de presale a biletelor. Evenimentul va începe la ora 09:00, iar pentru concertul din România va exista o campanie specială. Aceasta este organizată de BCR, iar clienții care dețin un card BCR Mastercard sau George Mastercard se vor bucura de un beneficiu, în exclusivitate.  

Trupa Coldplay 1
Sursa fotografiei: Music Tech

Music of the Spheres World Tour

Music of the Spheres World Tour este actualul și cel de-al optulea turneu de concerte al trupei Coldplay. Acesta a fost anunțat pe data de 14 octombrie 2021, în susținerea noului album, Music of the Spheres, marcând astfel revenirea concertelor live după pandemia COVID-19.

Turneul a început în Costa Rica pe 18 martie 2022, unde performanța scenică a trupei a fost descrisă de critici ca fiind „triumfătoare”. Coldplay a înregistrat diferite recorduri în Asia și America Latină, unde în fiecare dintre aceste două continente s-au vândut peste 2 milioane de bilete.

Până în prezent, în total, s-a înregistrat un număr colosal de peste 7,5 de milioane de bilete vândute. Această serie uriașă de concerte a depășit deja 550 de milioane de dolari, intrând în istorie și devenind a doua formație, după Rolling Stones care a obținut jumătate de miliard de dolari în topul celor mai profitabile turnee din toate timpurile.

Share.
Avatar of Mihaela Elena

Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, sunt o iubitoare de lectură, creativă, pasionată fiind totodată și de partea de scriere ficțională.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.