Free cookie consent management tool by TermsFeed

Se pare că Facebook nu învață deloc din greșelile trecutului.

Conform unui articol publicat pe Bloomberg.com și citat de mai multe publicații de specialitate, Facebook a contractat o companie privată pentru a externaliza operațiunile de transcriere a mesajelor audio provenite de la utilizatorii care foloseau această funcție în aplicația de mesagerie.

Rețeaua de socializare se confruntă cu un nou scandal legat de confidențialitatea datelor.

Transcrierea mesajelor vocale este o practică comună în rândul marilor companii de tehnologie

Conform mai multor articole disponibile în mediul online, nu doar Facebook a apelat la această metodă pentru a îmbunătăți tehnologiile unui asistent virtual. Companii precum Apple, Amazon, Google sau Microsoft au primit atenții deosebite din partea autorităților deoarece au încălcat confidențialitatea datelor utilizatorilor.

Un articol publicat în Independent în urmă cu un an de zile, ne arată cum autoritățile din SUA au cerut un punct de vedere oficial companiilor Apple și Google referitor la colectarea datelor confidențiale ale utilizatorilor de telefoane iPhone și Android. Autoritățile sugerau că utilizatorii sunt spionați, fără confimțămând, de cele două companii.

The Telegraph scria, în urmă cu doar câteva zile, cum Google a recunoscut că a folosit mai mulți angajați pentru a asculta înregistrările de voce ale utilizatorilor de dispozitive Google Home. Compania a susținut că a plătit mai mulți „experți lingvistici” din întreaga lume pentru a transcrie comenzile audio făcute de utilizatori.

În răspunsul oficial oferit de Facebook, după ce informațiile referitoare la transcrierea mesajelor vocale au fost făcute publice, compania a susținut că a renunțat la această practică invazivă cu puțin peste o săptămână în urmă.

„La fel ca Apple și Google, am oprit practicile de analizare a datelor audio, în urmă cu mai mult de o săptămână.”

– au spus reprezentanții Facebook într-un răspuns oficial.

Conform unui articol publicat de Tech Crunch, în urmă cu un an de zile, Mark Zuckerberg a susținut, în fața Congresului Statelor Unite ale Americii, că Facebook nu spionează utilizatorii folosind microfoanele dispozitivelor. Scandalul Cambridge Analytica a scos la iveală mai multe probleme pentru Facebook. Rețeaua de socializare s-a dovedit de neîncredere deoarece a oferit datele utilizatorilor fără a avea un consimțământ din partea lor.

Compania contractată de Facebook pentru analizarea datelor audio este TaskUS Inc., o firmă de outsourcing cu sediul în Santa Monica, California cu subsidiare în lumea întreagă. TaskUS este cel puțin una din firmele care lucrează cu Facebook pentru a oferi servicii de transcriere a datelor audio obținute de la utilizatorii aplicației Facebook Messenger.

„Facebook a cerut TaskUS să pună pauză pe transcrierea datelor audio cu o săptămână în urmă.”

– au spus reprezentanții TaskUS într-un răspuns oficial.

TaskUS oferă servicii pentru analizarea conținutului care încalcă politicile interne impuse de Facebook. Pe lângă asta, compania oferă și servicii pentru pregătirea campaniilor electorale dar și afișarea reclamelor politice, conform Bloomberg.

Comisia pentru Protecția Datelor din Uniunea Europeană a cerut deja informații suplimentare de la Facebook în legătură cu transcrierea mesajelor audio provenite din aplicația de mesagerie după ce compania a confirmat că a făcut acest lucru.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.