Free cookie consent management tool by TermsFeed

În Statele Unite, agențiile de aplicare a legii trebuie să obțină un mandat sau o autorizație judecătorească înainte de a putea căuta în datele personale ale utilizatorilor. Cu toate acestea, multe companii din domeniul tehnologiei, precum Apple, Arlo, Wyze și Anker, nu furnizează organelor de aplicare a legii niciun fel de date fără un ordin judecătoresc. Însă, Cnet raportează că situația este puțin diferită pentru Google și Amazon.

Chiar dacă Amazon și Google au aceeași politică în caz de forță majoră: să ofere acces poliției la cerere, cele două companii tot vor furniza la nevoie datele utilizatorilor (în cazul unor așa-zise excepții). Ring, marca de sonerii de la Amazon, a făcut acest lucru în peste 10 cazuri în 2022, fără consimțământul utilizatorului. O încălcare gravă a vieții private. Iar aceasta nu este prima dată când Ring este vizat în astfel de cazuri. Putem spune că același caz este și cu Google Nest Doorbell, camerele tip sonerie. Aceste dispozitive stochează până la două luni de înregistrări video în cloud. În mod normal, însă, înregistrările acestor dispozitive sunt destinate să rămână private – cu excepția cazului în care „există un mandat judiciar”, după sesizarea unui judecător de către poliție.

Este corect ca Amazon și Google să colaboreze cu poliția?

În ultimii ani, au existat preocupări tot mai mari cu privire la modul în care giganții din domeniul tehnologiei colaborează cu agențiile de aplicare a legii. Google și Amazon, în special, au fost criticate pentru rolul lor în furnizarea de date și tehnologii. Deși nu există nicio îndoială că aceste companii au responsabilitatea de a proteja viața privată a utilizatorilor lor, există, de asemenea, argumente în favoarea cooperării lor cu poliția. În multe cazuri, cum ar fi investigarea infracțiunilor sau prevenirea terorismului, utilizarea datelor și a tehnologiei poate fi un instrument vital. În plus, concepția din spate a organelor de aplicare a legii este că marea majoritate a utilizatorilor nu sunt afectați de aceste colaborări, fiindcă potențialul prejudiciu cauzat este adesea depășit de beneficii.

Iar Google și Amazon spun, în general, „da” dacă poliția justifică cererea prin urgența acesteia. Pe lângă produsele Nest, se pare că Google permite poliției să acceseze și alte date din contul Google, cum ar fi istoricul, din nou fără a fi nevoie de un mandat. Cu toate acestea, aceste practici nu sunt susținute în unanimitate la nivel industrial. Concurenții, în special Apple, Arlo, Anker și Wyze, au nevoie de o autorizație judiciară formată în mod corespunzător pentru a furniza aceleași date autorităților.

Care este situația în cazul României?

Deocamdată, însă, nu avem cunoștință de niciun parteneriat sau apropiere oficială între poliția română și Google – așa cum se întâmplă din 2019 în Statele Unite. Într-adevăr, Google își pregătește de mult timp colaborarea cu autoritățile americane. De atunci, peste 400 de departamente de poliție din țară au fost contactate. Totuși, acest lucru trebuie să fie clarificat. Google și Amazon declară în politica lor de confidențialitate că furnizează informații poliției doar în prezența unui mandat, la fel ca și alți giganți din domeniul tehnologiei (așa prevede legea). Cu toate acestea, ambele companii menționează că există excepții de la caz la caz și acest lucru rămâne, astfel, neclar.

Totuși, datele personale sunt furnizate autorităților și fără un mandat

După cum afirmă The Verge, Google a precizat că va coopera în cazuri de forță majoră, adică dacă este în joc o viață umană. Sunt citate mai multe exemple, cum ar fi amenințările cu bombă, răpirile sau sinuciderile. Companiile pot partaja în mod legal datele lor dacă doresc, chiar și fără permisiunea utilizatorului. Cnet subliniază că Amazon nici măcar nu le spune când datele lor sunt furnizate poliției.

După cum spune un oficial Arlo pentru Cnet, poliția poate obține rapid un mandat dacă situația o cere și nu este la latitudinea companiei să decidă cât de important este acest lucru. În orice caz, aceste acțiuni sunt disponibile în prezent doar în SUA iar în România, nu este încă o situație suficient de clară pentru a putea face afirmații în această privință.

Share.

Pasionat de lumea digitală. În timpul liber îmi îmbogățesc cunoștințele ce țin de marketing digital, în special SEO.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.