Free cookie consent management tool by TermsFeed

În perioada 27 septembrie – 13 octombrie, Adfaber în parteneriat cu Oracle Academy a organizat evenimentul “Women into IT Initiative”, la Colegiile Naționale Spiru Haret și Mihai Viteazul din București, pentru 100 de fete cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani. Scopul acestor întâlniri a fost să le demonstrăm că, daca știu să controleze tehnologia, pot schimba lumea.

În cadrul acestor evenimente, fetele au descoperit cum să folosească cel mai cunoscut limbaj de programare – Java – folosind platforma Alice creând propriile personaje și realizând cu ajutorul lor o animație. De asemenea, am încercat să le aratăm participantelor că tehnologia este într-o continuă dezvoltare și că, indiferent de domeniul ales în viitor, aceasta va fi o componentă
nelipsită a vieţii şi a muncii lor.

Metodele de lucru şi de explicare au fost adaptate vârstei și experienței lor, astfel că procesul de învățare a fost unul facil, interactiv și captivant. Atât fetele, cât și profesorii cu care am colaborat s-au arătat foarte încântați de rezultatul final al întâlnirii și anume crearea propriei animații cu ajutorul platformei Alice 3. De asemenea, am încurajat fetele să participe la concursul “Începe să programezi cu Alice”, ele spunând că vor descărca platforma acasă și vor continua să studieze pentru a crea propriile animații. Acest demers a fost util, considerăm noi, pentru că fetele primesc astfel acces la resursele necesare pregătirii lor pentru cele mai bine plătite şi mai căutate locuri de muncă ale secolului 21.

Adfaber este un ONG care promovează dezvoltarea societății prin intermediul tehnologiei. Ne propunem să atragem atenția asupra beneficiilor tehnologiei și să pregătim generațiile viitoare pentru o lume aflată în continuă schimbare.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.