Free cookie consent management tool by TermsFeed

EuroCloud Forum este unul dintre cele mai mari evenimente europene din industria cloud și va avea loc în perioada 5-6 octombrie la Romexpo București, fiind co-locat cu expo-conferința internațională de soluții IT și digital pentru mediul de business Internet&Mobile World.

Evenimentul se va centra pe două teme principale: politici cloud și tehnologie, unde reprezentați ai companiilor si instituțiilor precum Comisia Europeană, Institutul Național de Standarde și Tehnologie SUA (NIST), Microsoft, Google și Amazon Web Services vor discuta despre cele mai importante tendințe din sectorul cloud.

Printre speakeri se numără și Michaela Iorga, Senior Security Technical Lead for Cloud Computing la National Institute of Standards and Technology USA (NIST), care ne-a răspuns la câteva întrebări despre activitatea pe care o derulează.

EuroCloud Forum: Standardele sunt o componentă de bază pentru industrializarea și adopția la scară largă a serviciilor cloud. Care este statusul activității NIST referitor la acest aspect?

Michaela Iorga: În Statele Unite ale Americii, Guvernul Federal este unul dintre pionierii globali ai soluțiilor cloud. Acest termen a fost folosit pentru prima dată în anul 1997 de Profesorul Ramnath Chellappa de la Universitatea Emory: „Paradigma programării în care limitele programării sunt determinate mai degrabă de aspectele economice decât de limitările tehnice.” Literatura internațională și presa de IT au contribuit apoi cu diferite definiții, modele și arhitecturi, însă în 2011, Institutul Național de Standard și Tehnologie (NIST) al Statelor Unite a publicat Ediția Specială 800-14 care definește programarea, modele de implementare și serviciile cloud. Cinci ani mai târziu, întreaga lume folosește și înțelege același limbaj pentru cloud, de exemplu, Infrastructură ca serviciu (Infrastructure as a Service).

După decembrie 2010, politica “Cloud First” a Guvernului Federal a făcut parte din planul de 25 de puncte pentru reforma și modernizarea tehnologică a Statelor Unite.

În plus, NIST a dezvoltat o procedură de lucru pentru tehnologia computațională pentru cloud prin Unify Security Gateway, care se concentrează pe securitate la nivel înalt, inter-operabilitate și cerințele de portabilitate și face în continuare eforturi să dezvolte standarde în colaborare directă cu corpurile de standardizare, sectorul privat și cu ceilalți stakeholderi. NIST dezvoltă tehnologia pentru îmbunătățirea experienței cloud, creșterea securității și protecția datelor, instrucțiuni pentru adopția acestora și recomandări de securitate pentru virtualizare completă.

EuroCloud Forum: Putem discuta despre evoluția industriei la nivel local, regional sau internațional? Cum este aceasta coordonată cu industria, dezvoltatorii de politici și consumatori?

Michaela Iorga: NIST se concentrează în principal pe dezvoltarea standardelor și specificațiilor pentru o adoptare largă a USG. Cu toate acestea, direcționăm un efort susținut către diseminarea standardelor și specificațiilor, și contribuția către dezvoltarea standardelor internaționale bazate pe consens.

Soluțiile cloud sunt doar începutul unei noi ere, eficiente din punct de vedere costuri și paradigme computaționale, iar adopția acestora la nivel global sunt necesare nu doar pentru evoluția în IT, ci și pentru dezvoltarea rapidă a tehnologiilor Internet of Things (IoT) sau Network of Things (NoT).

Participanții la eveniment sunt invitați și la Gala EuroCloud Awards, unde vor fi oferite premii celor mai buni furnizori de solutii cloud din Europa. Încadrate în 5 categorii, distincțiile vor fi acordate în cadrul unei Gale exclusiviste desfășurate la Hotel Athenee Palace Hilton Bucuresti.

Informații complete despre programul complet al celor două zile pot fi consultate pe pagina evenimentului: forum.eurocloud.org

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.