Free cookie consent management tool by TermsFeed

Programele pentru administrarea arhivelor sunt de ajutor atunci când avem nevoie să arhivăm fișiere de dimensiuni mari, să dezarhivăm fișierele primite pe email sau descărcate de pe internet. Utilizatorii au la dispoziție o gamă largă de programe pe care le pot folosi pentru arhivarea sau dezarhivarea fișierelor, unele sunt comerciale iar unele pot fi folosite în mod gratuit, fără restricții.

Probabil nu există nici un calculator pe care să nu fie instalat un program pentru administrarea arhivelor.

Comprimarea fișierelor de dimensiuni mari ajută la un mai ușor transfer către alt dispozitiv, atât prin email cât și prin anumite servicii de transfer de fișiere. Mai jos o să îți prezint câteva programe gratuite, cu funcții de bază sau avansate, care te pot ajuta în procesul de arhivare sau dezarhivare al fișierelor.

7-Zip

7-Zip este unul dintre cele mai bine cotate programe de administrare a arhivelor disponibil. Acesta este utilitar open-source iar asta înseamnă că poate fi folosit atât pe calculatoarele personale cât și pe calculatoarele de la locul de muncă, fără nici un fel de restricție.

7-Zip

Programul are o rată foarte bună de comprimare a fișierelor putând fi folosit și pentru fișierele cu dimensiuni foarte mari. Poți administra mai multe formate de arhivare printre care 7z, GZIP, TAR, ZIP, ISO, CAB, RAR dar și altele.

Poți descărca utilitarul 7-Zip de pe 7-zip.org.

PeaZip

PeaZip este un alt utilitar open-source care poate fi folosit pentru administrarea arhivelor. Acesta poate înlocui fără nici un fel de problemă programe precum 7-Zip, WinRar sau WinZip fiind capabil să administreze peste 180 de formate ale arhivelor.

PeaZIP
PeaZIP

Utilitarul are o interfață mai prietenoasă față de 7-Zip, se integrează de minune cu sistemele de operare Windows și este disponibil și pentru sistemele Linux și BSD. Folosind acest program beneficiezi de o bună rată de compresie a fișierelor și primești un administrator de fișiere pentru conținutul arhivelor care te poate ajuta la răsfoirea acestora înainte de decomprimare.

Pentru a descărca acest utilitar, vizitează peazip.org.

TUGZip

TUGZip nu este un utilitar la fel de popular ca și cele amintite mai sus dar este unul demn de menționat. Acest program este unul foarte puternic destinat folosirii pe sistemele de operare Windows. Poți folosi TUGZip în mod gratuit iar suportul pentru formatele arhivelor este unul destul de bun.

Pentru a descărca acest program vizitează tugzip.com.

Bandizip este un alt utilitar popular folosit pentru arhivarea și dezrhivarea fișierelor. Acest program este gratuit și folosește un algoritm foarte rapid pentru compresia și extragerea fișierelor din arhive având suport extins pentru mai multe formate de arhive.

Descarcă acest program de pe bandisoft.com.

Alte alternative pentru administrarea arhivelor

  • WinRAR – chiar dacă este un utilitar cu licență comercială, îl poți folosi fără nici un fel de problemă pe calculatorul personal; singurul incovenient este că va fi afișat un mesaj de activare de fiecare dată când deschizi acest program.
  • ALZip – este un utilitar care a folosea o licență comercială dar dezvoltatorul s-a hotărât să îl ofere gratuit.
  • HaoZip – este un utilitar dezvoltat în China fiind disponibil gratuit.

Orice soluție vei alege, fiecare din utilitarele prezentate mai sus îți pot oferi toate opțiunile de care ai nevoie pentru administrarea arhivelor pe calculatorul personal sau pe cel de la birou.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.