Știm faptul că un Univers care să permită evoluția omului nu ar putea să existe dacă nu ar opera câteva legi fizice de origine necunoscută și dacă o serie de parametri cosmici și de constante fără dimensiuni nu ar avea valori foarte fin reglate, pe care nu le poate explica nicio lege. Prin urmare, principiul antropic e invocat pentru a explica „apariția enigmatică” a vieții, pornind de la molecule simple aflate în supa primordială de pe Pământ.
Ideea de principiu antropic este de obicei atribuită fizicianului teoretician Brandon Carter, care a formulat-o în 1974, când se afla la Universitatea Cambridge. Cea mai cuprinzătoare abordare a fost făcută de cosmologii John Barrow și Frank Tipler, a căror carte, publicată în anul 1986, include toate legile, parametrii și constantele relevante, precum și diferitele abordări ale acestei idei. Iată trei versiuni ale principiului antropic, așa cum le-au definit ei.
Cuprins
Principiul antropic slab (The weak anthropic principle)
„Valorile observate ale tuturor cantităților fizice și cosmologice nu sunt la fel de probabile, ci sunt constrânse de faptul că există zone în Univers unde viața bazată pe carbon poate evolua și de faptul că Universul este suficient de vechi încât acest lucru să se fi petrecut deja”. Barrow și Tipler se angajează în discuții științifice și filozofice despre subiecte precum abordarea vârstei și dimensiunii necesare unui Univers pentru a permite evoluția formelor de viață bazate pe carbon de nivelul ființelor umane, capabile să observe acest Univers. Cu alte cuvinte, toate caracteristicile Universului pe care îl putem observa sunt de așa natură încât îl putem observa.
Principiul antropic tare (The strong anthropic principle)
„Universul trebuie să aibă acele proprietăți care permit apariția vieții într-un moment oarecare din istoria sa”. Într-un fel, acest principiu se distinge de principiul antropic slab prin folosirea cuvântului „trebuie”. Potrivit lui Barrow și Tipler, există trei interpretări ale sale.
Universul proiectat inteligent
„Există un singur Univers posibil proiectat cu scopul de a genera și susține observatori”. Această interpretare extinde argumentele în favoarea unui proiect inteligent al primei celule la întregul Univers și se confruntă cu obiecții asemănătoare. Prin urmare, se află în afara sferei empirice a științei.
Universul participativ
„Pentru ca Universul să existe sunt necesari observatori”. Această perspectivă se bazează pe interpretarea dependentă de conștiență a mecanicii cuantice dată de John Wheeler, și face trimitere la speculația filozofică a cauzalității inverse, care susține că un efect își poate preceda în timp cauza. Această idee are susținători și opozanți printre filozofi. Nimeni nu a arătat cum ar putea fi falsificată prin experiment sau observație, astfel încât se situează în afara științei și nu pot fi explicate (nici susținute, nici respinse) de acest domeniu de activitate.
Ideea de Univers participativ presupune că întregul cosmos nu a existat înainte ca strămoșii noștri din paleolitic să fi observat funcția de undă a Universului și, astfel, să îl colapseze într-o realitate observabilă. Adică strămoșii noștri din paleolitic ar fi creat Universul observabil. Prin urmare, este o contradicție logică și, astfel, Universul participativ este incoerent. De asemenea, este incomparabil cu interpretarea generală acceptată a observațiilor care arată că Universul nostru are o vechime de cel puțin 10 miliarde de ani.
Multiversul
„Pentru ca Universul nostru să existe, este nevoie de un ansamblu de alte Universuri”. Potrivit acestei interpretări a principiului antropic tare, oricât de improbabil ar fi ca o primă celulă să fi apărut pornind de la interacțiunea moleculelor simple din supa primordială, acest lucru trebuie să se fi petrecut pe o planetă situată într-unul dintr-o infinitate de Universuri existente, iar la noi s-a întâmplat să ne aflăm chiar pe acea planetă din acel Univers. Norocoși, nu? Există cel puțin patru versiuni principale de multiversuri propuse, dacă e să ne întrebăm de ce cosmosul s-a manifestat sub o anumită formă, având în vedere că există atât de multe alte posibile din punct de vedere logic – niciuna dintre aceste versiuni nu este testabilă, așadar nu este științifică.
Principiul antropic final
„Procesarea inteligentă a informației trebuie să apară în Univers și, odată ce a apărut, nu va dispărea niciodată”. Aceasta este mai curând o speculație metafizică referitoare la viitor, decât un principiu fizic. Un argument împotriva principiului antropic, în general, este oferit de Roger Penrose, care spune că acesta „este invocat de teoreticieni de fiecare dată când nu au o teorie suficient de bună pentru explicarea faptelor observate”.
În realizarea acestui articol, am folosit drept sursă de documentare cartea Cosmosapiens. Evoluția omului de la originile universului, scrisă de John Hands (apărută la Editura Humanitas, 2022, în traducerea lui Carmen Strungaru și Doru Casian).
