O echipă de oameni de știință au descoperit o planetă care are potențialul de a ne oferi condițiile necesare susținerii vieții. Aflându-se la 100 de ani lumină de Pământ, se speculează faptul că speranța medie de viață, pe aceasta, ar fi de 3.158 de ani. Sună a science-fiction, nu? Mai mult decât atât, echipa internațională de oameni de știință, condusă de către astrofizicianul Laetitia Delrez ar fi descoperit două planete pe orbita stelei TOI-4306, nu una. TOI-4306 este o stea cu o temperatură de două ori mai mică decât cea a soarelui, iar soarele are dimensiunea de 6,5 ori mai mare decât ea. Prima planetă se numește LP 890-9b, iar a se numește TOI-4306b, fiind cu aproximativ 30% mai mare decât Pământul. S-a observat că durata de timp necesară pentru ca aceasta să realizeze o orbită completă în jurul stelei sale (TOI-4306) este de 2,7 zile. În prezent, se pare că speranța medie de viață pe planeta Pământ este de 73,5 ani. Acest lucru ar însemna, printr-un calcul matematic, că speranța medie de viață pe planeta TOI-4306b – care are un an mult mai scurt din cauza orbitei sale foarte scurte (2,7 zile, în loc de 365 de zile și 6 ore, cât îi este necesar planetei Terra) – ar fi de 9.943 de ani.
Această planetă a fost identificată, inițial, cu ajutorul satelitului TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) al NASA. TESS este într-o misiune spațială specială, a cărei scop este acela de a căuta și detecta exoplanete aflate pe orbitele stelelor din apropiere. Exoplanetele sunt, de fapt, planete aflate în afara sistemului nostru solar. Cercetătorii de la Universitatea din Liège au folosit telescoape terestre de ultimă generație denumite, în mod specific, SPECULOOS (Search for habitable Planets Eclipsing Ultra-cOOl Stars) pentru a confirma și caracteriza această planetă observată recent, TOI-4306b. Același telescop este folosit și pentru a găsi alte planete pe care TESS le-ar fi putut omite în misiunea sa cercetare. Telescoapele de tehnologie superioară, SPECULOOS, sunt echipate cu camere în infraroșu foarte sensibile, astfel încât pot, cu ușurință, fidelitate și mare precizie să observe aceste tipuri de stele.
Astfel, ele au reușit să detecteze și o altă planetă numită LP 890-9c sau SPECULOOS-2c, care o face un candidat foarte potrivit pentru „o altă planetă locuibilă”. LP 890-9c are dimensiuni mai mari decât planeta Terra (este cu aproximativ 40% mai mare) și are o perioadă orbitală de doar 8,5 zile. Implicit, dacă ar fi să locuim pe această planetă, am putea sărbători o medie de aproximativ 3.158 de zile de naștere. Mai mult decât atât, din moment ce TOI-4306 este o stea destul de rece (are, după cum am spus, jumătate din temperatura soarelui), înseamnă că cealaltă planetă, LP 890-9c, poate asigura condiții mult mai bune care să susțină viața, în ciuda faptului că este mai aproape de steaua sa decât este, spre exemplu, planeta Mercur de soare.
Francisco Pozuelos, unul dintre oamenii de știință care a ajutat la publicarea articolului în Astronomy and Astrophysics, a explicat că: „Deși orbita acestei planete este foarte aproape de steaua sa, la distanță de 10 ori mai mică decât cea pe care o are Mercur de soarele nostru, cantitatea de iradiere stelară pe care o primește este încă scăzută, ceea ce înseamnă că ar permite existența apei [sub formă de lichid] pe suprafața planetei, cu o singură condiție necesară – aceea de a avea o atmosferă suficientă. Acest lucru se datorează și faptului că steaua LP 890-9 este de aproximativ 6,5 ori mai mică decât soarele, iar temperatura ei de suprafață este jumătate din cea a stelei noastre. Astfel, se explică de ce LP 890-9c, chiar dacă este mai aproape de steaua sa decât este Terra de soare, ar putea să aibă condițiile optime pentru a susține viața”.
În încercarea de a găsi noi planete pe care să le locuim, dat fiind faptul că, în momentul actual, planeta Terra trece prin momente destul de critice, populația se înmulțește și, conform ultimelor statistici, va atinge numărul de 8 miliarde de locuitori până la sfârșitul acestei luni, oamenii de știință încearcă să caute noi alternative viabile, planete din sistemul solar (sau din afara lui) ce ar putea avea condițiile potrivite pentru a susține viața și dezvoltarea acesteia. Descoperirile recent presupun, de asemenea, că aceste planete sunt candidații perfecți pentru ca oamenii de știință să le studieze și să determine dacă există urme posibile de viață în atmosferele lor și, de altfel, dacă într-adevăr dispun de condițiile necesare pentru a susține viața. LP 890-9c este, în momentul de față, a doua cea mai favorabilă țintă pentru a fi studiată de către renumitul telescop James Webb, care a oferit imagini uluitoare în ultimele luni (nu, nu facem referire la acea felie de salam chorizo).
Am putea trăi vreodată pe o altă planetă din sistemul nostru solar?
Este, oare, ușor să găsim „o a doua casă”? Am avut noroc că am ajuns să trăim pe Pământ sau există o mulțime de alte planete la fel de confortabile și viabile în cosmos? Dacă este să luăm în calcul această posibilitate, trebuie să ne gândim la un lucru: când ai nevoie de „o rezervă”, vrei ca aceasta să fie cât mai în apropiere. În același mod, ar fi de preferat să găsim o planetă pe care să trăim chiar aici, în sistemul nostru solar. Din păcate, se pare că nu prea există multe opțiuni viabile care să întrunească aceste caracteristici de distanță. Spre exemplu, să începem cu cel mai apropiat vecin al nostru, planeta Venus. Venus, din start, nu ar putea fi luată de către noi în considerare. De ce? Pentru că temperatura de pe Venus este de peste 400°C la suprafață și are o presiune atmosferă de nouăzeci de ori mai mare decât cea a Pământului. Cu alte cuvinte, Venus nu este „un plan de rezervă” în caz de dezastru și colaps (de orice fel).
Celălalt „vecin” apropiat al nostru este planeta Marte. În general, oamenii de ștință consideră că Marte, într-adevăr, ar fi o opțiune viabilă. Totuși, lucrurile sunt puțin mai sensibile: Marte este o planetă frumoasă și chiar se aseamănă puțin cu un deșert. Totuși, tot nu este o opțiune viabilă (sau cel puțin grozavă) pentru ca noi să trăim acolo. Oamenii de știință cred că Marte chiar a avut, la un moment dat, un câmp magnetic la nivel de planetă, la fel ca Pământul, dar l-a pierdut. Nu se știe sigur de ce – poate din cauza răcirii miezului topit. Puțini oameni, de altfel, își dau seama cât de important este „să ai un câmp magnetic”: acesta acționează practic ca un câmp de forță pentru a ne proteja de vânturile solare mortale. Fără un câmp magnetic, nu numai că am fi bombardați de radiații mortale, dar atmosfera este distrusă. Dacă nu ai atmosferă, nu poți reține nicio formă de căldură, ceea ce înseamnă temperaturi negative extreme. Marte este, de fapt, un fel de „scenariu sumbru” pentru ceea ce ar putea păți planeta noastră.
Dincolo de Marte și Venus, lucrurile nu se îmbunătățesc sub nicio formă. Mercur, planeta care este chiar lângă Venus, este destul de neprimitoare. Se află doar la cincizeci și șapte de milioane de kilometri de Soare și abia se rotește, ceea ce înseamnă că o parte a ei este, mereu, încălzită extrem, iar cealaltă parte este înghețată bocnă. Planetele de dincolo de Marte sunt fie, pur și simplu, prea înghețate, fie prea gazoase. Jupiter și Saturn sunt, practic, bile enorme de gaz, și chiar dacă am putea supraviețui atmosferei lor de hidrogen (H) și heliu (He), nu am avea unde să stăm. Miezurile lor solide se află adânc în interiorul planetelor, sub presiuni enorme, și sunt, în mare parte, formate din hidrogen metalic. Neptun și Uranus – cele mai îndepărtate planete de Soare – nu sunt, nici ele, accesibile nouă. Aceste planete sunt numite „giganți de gheață”, în primul rând pentru că, după cum spune și denumirea, sunt bile uriașe de gheață. Unii oameni de știință care se uită la orbitele obiectelor mici de dincolo de Uranus și Neptun cred că văd tipare ciudate care sugerează că ar fi o planetă ascunsă acolo. Ei o numesc „Planeta X”.
Din păcate, chiar dacă ar fi existat ca planetă (oamenii de știință cred că ar putea fi un glob de materie întunecată sau chiar o gaură neagră rămasă de la Big Bang), ar fi, de asemenea, mult prea rece pentru a susține viața. Totuși, cum rămâne cu sateliții din sistemul nostru solar? Există luni de dimensiuni decente pe care am putea trăi? Jupiter și Saturn, sunt atât de mari încât lunile lor sunt la fel de mari ca unele dintre planetele interioare. Din păcate, cele mai multe dintre ele sunt, de asemenea, înghețate bocnă. Există o lună a lui Jupiter, Io, care are vulcani fierbinți. Dar pe Io trebuie să alegi între o suprafață înghețată (-130°C) și vulcani de foc (1650°C). Nu, nu există o cale de mijloc. Deci, pe măsură ce căutăm „o a doua casă”, se pare că, cel puțin aici, în sistemul nostru solar, nu există opțiuni viabile, care ar putea susține viața așa cum ne este absolut necesar. Cu toate acestea, am putea căuta dincolo de planetele din vecinătatea noastră și să analizăm restul universului? Până la urmă este infinit, nu?
Am putea trăi pe o planetă aflată dincolo de sistemul nostru solar?
Pentru foarte multă vreme nu se știa dacă există multe planete în afara sistemului nostru solar sau dacă Soarele nostru este singura stea cu planete în jurul ei. Toți marii gânditori ai istoriei, de la Platon la Newton, Galileo, Einstein și Feynman, au privit spre cer dorind să găsească un răspuns la această întrebare. Astăzi, oamenii știu cum să detecteze și chiar să vadă planete care se află în jurul altor stele și se dovedește că răspunsul la această întrebare veche este: există nu doar câteva, ci o mulțime de planete în univers. Telescopul a permis primilor oameni de știință să studieze stelele și să se gândească mai clar cât de asemănătoare erau cu soarele nostru. Și, dacă soarele nostru are atât de multe planete, poate că și alte stele le-ar putea avea. Când am început să înțelegem dimensiunea galaxiei noastre și numărul imens de stele care se află în ea, numărul posibilelor alte planete a crescut exponențial. Astronomii au înțeles faptul că numărul planetelor din galaxia noastră ar putea fi de ordinul nu a milioanelor, ci a sutelor de milioane.În 1995, oamenii de știință au început, în sfârșit, să vadă aceste planete.
Privind cum se schimbă frecvența luminii venită de la stele, ei și-aui dat seama cum să spună dacă o anumită stea era atrasă de planetele care orbitează în jurul ei – ceea ce înseamnă că planetele puteau fi verificate fără a fi nevoie să fie văzute direct, ceea ce este greu de făcut. În 2002, a fost descoperit un mod și mai inteligent de a detecta planetele: dacă o stea are o planetă care orbitează în jurul ei și dacă acea planetă ajunge între noi și acea stea, putem vedea lumina stelei scăzând în timp ce planeta o ascunde vederii noastre. Asta este ceea ce a făcut, de fapt, telescopul Kepler în ultimii ani: face fotografii la mii de stele și caută descreșteri ale luminii care ne spun care dintre ele au planete. Așadar, am putea crede că avem o mulțime de alte opțiuni în afara sistemului nostru solar pentru care să optăm. Totuși, care sunt șansele ca oricare dintre ele să ne pună la dispoziție toate aceste caracteristicile pe care ni le oferă Pământul pentru a putea susține viața? Pentru a putea trăi pe o planetă, există câteva lucruri pe care aceasta trebuie, în mod vital, să ni le asigure. Iată care sunt câteva dintre ele:
Proximitate și disponibilitate
Se crede faptul că, în medie, stelele au în jur de zece planete, ceea ce înseamnă că există un număr extraordinar de mare în univers (trilioane de trilioane). Și, dacă universul este infinit (din câte se crede), atunci chiar există un număr infinit de planete. Însă, în mod realist, la câte dintre ele am putea ajunge? Cea mai aproape galaxie de noi (Andromeda) se află la aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină distanță. Ceea ce nu doar că este deosebit de îndepărtat, dar, practic vorbind, imposibil de parcurs într-o viață de om. Calea Lactee, galaxia în care trăim noi, are o lățime de aproximativ 100.000 de ani lumină, ceea ce este la fel de greu de parcurs în condițiile în care am vrea să găsim „o altă planetă”. Totuși, cine știe ce ne rezervă viitorul.
Necesitatea reliefului stâncos
S-a observat faptul că, principal, planetele se concretizează în două forme de relief: cu și fără pietre. Planetele stâncoase sunt în mare parte stâncă și au tot felul de avantaje, cum ar fi faptul că te poți plimba pe ele și poți sta. Celălalt tip de planetă este gazoasă, ceea ce presupune furtuni violente, vechi de o sută de ani și de dimensiunea Pământului, și nu are facilități de bază. Din fericire, există multe planete stâncoase. Oamenii de știință au aflat că majoritatea stelelor din galaxie au, în medie, cel puțin o planetă stâncoasă. Să zicem, spre exemplu, că îți oferă un teren solid pe care poți construi – și există cel puțin o sută de miliarde de planete stâncoase chiar în galaxia Calea Lactee. Ele variază în mărime de la dimensiunea Pământului la dimensiunea unui „super-Pământ” (de până la cincisprezece ori mai mari decât planeta noastră).
Zona Goldilocks și temperatura potrivită
Spre exemplu, unele dintre planetele stâncoase ar putea fi prea aproape de stelele lor, ceea ce înseamnă că te vor izbi radiațiile solare și, ca pe Mercur, am fi prăjiți instant. De asemenea, s-ar putea să orbiteze atât de departe, încât dacă am sta pe ele și am privi în sus, soarele ar arăta ca orice altă stea, strălucind peste o minge înghețată de stâncă fără viață. Dacă ar fi să căutăm o planetă pe care să trăim, trebuie să nu fie nici prea aproape și nici prea departe de soare, astfel încât planeta să nu devine prea caldă, respectiv prea rece – oamenii de știință numesc zona care întrunește acest echilibru, „Zona Goldilocks”. Zona Goldilocks nu este aceeași pentru fiecare stea. Pentru o stea uriașă, foarte fierbinte, o distanță confortabilă ar fi foarte departe de ea. Iar pentru o stea rece și slabă, o distanță apropiată este mult mai în regulă pentru a evita înghețul. Majoritatea stelelor din galaxie (aproximativ 70%) sunt din varietatea mai mică (numite stele pitice M) și, de obicei, sunt mult mai stinse decât soarele.
Atmosfera este absolut esențială
Pe Pământ, suntem atât de obișnuiți să respirăm aerul încât nici nu ne dăm seama de importanța absolut vitală a acestuia. Nu orice planetă are un strat de gaz care face, astfel, posibilă viața. Asta pentru că atmosferele sunt rare și, mai mult decât atât, extrem de ușor de pierdut. Cea mai mare parte a atmosferei Pământului nostru a fost creată de erupțiile vulcanice din primele zile ale planetei noastre, un fel de rezultat al „indigestiei geologice”. Dar nu toate planetele au trecut și trec prin acest proces. Și chiar dacă o fac, radiația din spațiu (de obicei soarele) încearcă, în mod constant, „să arunce” atmosfera de pe o planetă, așa cum vântul, spre exemplu, spulberă nisipul. Dar cum am putea spune ce planete stâncoase dintr-o zonă Goldilocks au și atmosferă? Oamenii de știință au descoperit și cum să verifice atmosfera planetelor îndepărtate, fără a fi nevoie să călătorească până acolo. Este uimitor cât de mult a evoluat știința în ultimele decenii.
Când o planetă se află în fața stelei sale, blochează o parte din lumina stelei. Dar o mică fărâmă de lumină trece prin atmosfera planetei, ceea ce schimbă culoarea luminii. Cum, spre exemplu, un apus sau un răsărit de Soare pe Pământ face ca lumina să pară mai roșie, apusurile, respectiv răsăriturile de soare pe planetele din jurul altor stele ne dau indicii dacă atmosferele lor sunt compuse din gaze care ar putea asigura viața sau ne vor topi, instantaneu, plămânii, compuse fiind dintr-o serie de alte gaze. De fapt, chiar se poate spune și care este vremea pe unele planete îndepărtate. Privind cum se schimbă atmosfera pe măsură ce planeta se învârte în jurul stelei sale, oamenii de știință pot deduce lucruri precum curenții de aer și temperatura. Spre exemplu, oamenii de știință au descoperit un „mini-Neptun” la aproximativ 120 de ani-lumină distanță cu semnătura luminoasă caracteristică a vaporilor de apă. Apa din atmosferă înseamnă că ar putea exista apă și pe suprafață și chiar în oceane. Desigur, nu ne este necesară doar pătura caldă a unei atmosfere, ci și posibilitatea de a respira cu ajutorul acesteia.
Este vital ca atmosfera din „noua noastră casă” să aibă toate componentele de aer proaspăt care definesc atmosfera de pe Pământ. Din păcate, oxigenul în forma sa respirabilă, de O2, pare să fie foarte rar în univers. Pe pământ, îl avem doar pentru că un număr mare de microbi fac ceea ce se numește „fotosinteză”, obținând oxigen gazos drept produs secundar. Acest proces a durat miliarde de ani pe Pământ, ceea ce este mai mult decât am dori să așteptăm pentru a ne muta pe o altă planetă. Deci, dacă vrem să găsim o nouă casă, trebuie să găsim o planetă unde acest proces – fotosinteza – a început, deja, acum un miliard de ani, ceea ce înseamnă că trebuie să găsim o planetă pe care există deja viață (microbiană). Pe scurt, dacă vrem să găsim o planetă pe care am putea trăi – „un plan de rezervă” – este necesar să fim mult mai pretențioși decât Goldilocks. Știm că există miliarde și miliarde de planete stâncoase în locuri „confortabile” din galaxia noastră, dar câte dintre ele au atmosferă protectoare și bacterii care pot produce oxigen gazos, respirabil, care să susțină viața și procesele care stau la baza acesteia ?
Știința de a găsi atmosfere și viață în galaxia noastră (și dincolo de ea) este încă prea nouă pentru a oferi estimări corecte ale numărului de planete cu aceste atribuite. Dar faptul că s-au găsit deja planete cu atmosferă (și chiar unele cu posibile semne de viață) ne spune că, poate, acest lucru nu este într-adevăr imposibil. Deși ar putea exista planete confortabile, ce seamănă cu Pământul, rămâne totuși întrebarea dacă am putea ajunge la ele, nu? Chiar dacă găsim un alt Pământ perfect de cealaltă parte a galaxiei, tot trebuie să parcurgem drumul până acolo, care este de aproximativ 100.000 de ani-lumină. În momentul de față, nu putem face o călătorie atât de lungă și nici nu știm dacă putem supraviețui, în spațiu, atât de mult. Pământul pe care îl avem acum ar putea fi singurul Pământ pe care îl vom avea vreodată, iar acesta este motivul pentru care ar trebui să avem mult mai multă grijă de el.
