Free cookie consent management tool by TermsFeed

Dacă te întrebi când apare filmul The Flash, atunci ai ajuns unde trebuie. În articolul de față nu doar că am încercat să documentăm ceea ce știm despre viitorul proiect marca DC, dar îți vom oferi mai multe detalii despre cum au stat, de fapt, lucrurile, de s-a ajuns la o întârziere atât de mare, deși filmul a fost anunțat încă din 2014. Însă, de data aceasta lucrurile sunt clare: Miller Ezra va putea în sfârșit să joace rolul așteptatului erou, asta după mai multe controverse pe care producția filmului le-a întâmpinat de-a lungul timpului. Chiar dacă multe lucruri rămân în mare parte ascunse publicului, știm că Barry Allen va fi interpretat de Ezra Miller, al cărui unic vis este acela de a se întoarce în trecut pentru a schimba soarta mamei sale. Însă lucrurile nu au cum să decurgă, bineînțeles, așa cum și-a propus – motiv pentru care se trezește captiv într-un „multivers”, incapabil să găsească o cale de întoarcere în lumea reală. O parte din trailer a fost făcută publică în cadrul evenimentului CinemaCon de anul trecut, înfățișându-l pe actorul care îl interpretează pe Barry Allen în timp ce plânge și face următoarea afirmație: „Timpul are un anumit model”. Același trailer, potrivit Deadline, ni-i înfățișează și pe Michael Keaton, dar într-o versiune mult adaptată a lui Batman, precum și imagini cu Supergirl (Sasha Calle), alături de Zod (Michael Shannon). În aceeași măsură, Ben Affleck va fi parte din distribuție, iar asta va aduce un fel de omagiu rolului său din Justice League (2017).

Mulți fani ai universului DC au fost extrem de încântați să audă că actori de renume, pe care îi iubesc și cu care s-au obișnuit, și care de altfel au fundamentat istoria cinematografică a acestui univers, se vor întoarce pe marile ecrane. Brandon Routh (Superman) a declarat că ideea îi sună foarte bine și că ar fi „întotdeauna o posibilitate, iar faptul că îl aduc pe Michael Keaton chiar mă încântă. Plus celelalte personaje din proiectele DC anterioare. Iar asta mi se pare interesant. Plus că, în trecut, această abordare s-a dovedit funcțională [făcând referire la serialul Crisis on Infinite Earths] – iar eu am fost extrem de mândru să îmi pun din nou costumul de Superman. Poți face absolut orice – în acest gen de situații, toată lumea trăiește și moare tot timpul”. Prin urmare, s-ar putea să fie doar începutul unor noi serii de filme DC care să îi readucă pe actorii (respectiv, supereroii) noștri preferați în viitoare filme – inspirate sau nu din benzile desenate. Până atunci, descoperă în continuare tot ce știm despre viitorul film The Flash, care va ajunge cu „viteza luminii” în cinematografe, după ce a fost așteptat de către fani mai bine de 9 ani. În cele din urmă, ne bucurăm că lucrurile s-au așezat și vom putea în sfârșit să îl vizionăm.

Când apare filmul The Flash?

Este oficial: filmul The Flash va apărea în cinematografe pe data de 16 iunie 2023. Inițial, acum câteva luni, data oficială de lansare a fost anunțată ca fiind 23 iunie, însă a fost devansată. Mulți consideră că adevăratul motiv a fost pentru a nu interfera cu lansarea altul film așteptat: Indiana Jones and the Dial of Destiny, care va apărea pe data de 30 iunie. Totuși, The Flash ar fi trebuit să apară în cinematografe încă de anul trecut, în luna noiembrie. Filmările au avut loc încă din luna aprilie a anului 2021, însă Warner Bros a mai întâmpinat câteva probleme neașteptate, iar condițiile epidemiologice de acum câțiva ani nu au facilitat sub nicio formă lucrurile.

Există vreun trailer pentru filmul The Flash?

Din fericire a apărut trailer-ul oficial „The Flash” ieri pe data de 12 februarie 2023, unde îl puteți urmări mai jos, la sfârșitul acestui paragraf. Singurele informații oficiale circulate în mass-media până la difuzarea trailer-ului de ieri au fost legate de clipul rulat în timpul CinemaCon 2022, iar atunci fanii au avut ocazia de a vedea primele imagini cu Ezra Miller în rolul legendarului supererou.

Trailer oficial „The Flash”

Cine face parte din distribuția filmului The Flash?

Așa cum am spus și mai sus, Ezra Miller va interpreta rolul protagonistului Barry Allen (adică supereroul, The Flash). Tatăl lui Barry nu va mai fi interpretat de către Billy Crudup, întrucât acesta s-a confruntat cu niște probleme, iar rolul său i-a fost redistribuit lui Ron Livingston. În rolul mamei lui Barry va juca Maribel Verdú. Iris West, cea după care lui Barry i s-au „aprins călcâiele” va fi interpretată de Kiersey Clemons. De asemenea, Ben Affleck, alături de Michael Keaton, vor fi o importantă parte a distribuției. Regizorul argentinian Andy Muschietti afirmă că rolul lui Affleck este „o parte substanțială din impactul emoțional pe care îl va avea filmul, deoarece interacțiunea dintre Barry și Wayne va duce filmul la un nivel emoțional pe care, după părerea noastră, nimeni nu l-a mai văzut până acum”. Michael Keaton va reveni în rolul acelui supererou pe care îl știm cu toții – Batman – despre care regizorul a adăugat că va avea un rol extrem de important. Keaton a declarat că a fost „ciudat și ironic de ușor” să îți reia vechiul rol, dar și „un pic emoționant (…), o avalanșă de amintiri, amintind, într-o oarecare măsură, de Tim Burton” (aluzie la filmele lui Tim Burton din 1989 și 1992). De altfel, se pare că The Flash va avea foarte mulți supereroi în distribuție, ceea ce confirmă lucrurile afirmate mai sus. Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce ne-au pregătit regizorii și dacă The Flash va reuși să ne convingă!

Actorii prezenți în filmul The Flash
Distribuția filmului „The Flash”

Despre ce va fi vorba în filmul The Flash?

Din câte știm, filmul va încerca să rămână fidel benzilor desenate Flashpoint, în care povestea se concentrează în jurul lui Barry Allen și a încercării supereroului de a schimba soarta mamei sale. Totuși, când lucrurile nu decurg conform așteptărilor, el ajunge să rămână blocat într-un fel de multivers. Conform lui Ezra Miller, „prețiosul nostru univers DC va fi inevitabil rupt în mai multe bucăți, rezultând o țesătură nesfârșită de multiversalitate care vă va provoca enorm de multe dureri de cap”. Așadar, acest concept de „multivers” urmează să fie explorat de către Andy Muschietti, care dorește să prezinte „o poveste care implică un univers unificat în absolut toate iterațiile cinematografice pe care le-am văzut înainte (și care vor fi valabile și acum)”. De asemenea, el a mai adăugat și faptul că filmul The Flash va încerca să dezvolte mai mult relația dintre The Flash și Batman, chiar dacă: „Este filmul lui Barry, este povestea lui Barry, dar cele două personaje sunt mult mai legate decât am putea crede. Amândoi și-au pierdut mamele după ce acestea au fost ucise, iar acesta reprezintă unul dintre punctele emoționante ale filmului. Și aici intervine Batman-ul lui Affleck. Mă bucur să colaborez cu cineva care a fost și el de ambele părți ale camerei de filmat – el sigur va înțelege cum stă treaba”. Dat fiind acest aspect, destul de probabil este ca filmul The Flash să ducă universul DC într-o cu totul altă direcție, una care ori se va dovedi de succes, ori nu va prinde la public.

Mai știm și faptul că filmările s-au realizat în mai multe locuri, iar cele din ficționalul Gotham City au fost filmate în Edinburgh și Glasgow. Conform lui Paul Machliss, cel care se ocupă de mare parte din etapa de post-producție a filmului, „noile tehnologii utilizate reprezintă un foarte important motiv pentru care proiectul nostru a durat atât de mult (…). Suntem primul film care utilizează o tehnologie relativ nouă când vine vorba de a obține mai multe versiuni ale aceluiași actor pe ecran, în același timp. Sunt foarte încântat că suntem primii – mai ales la un film de o asemenea anvergură – care utilizează această tehnologie. Probabil de aceea durat atât de mult până să fie finalizat, de fapt. Dar, credeți-ne, chiar a meritat așteptarea, pentru că arată absolut fantastic”. În 2022, Ezra Miller, după cum unii s-ar putea să știe, a fost implicat în situații destul de neașteptate – acuzații de tâlhărie, arestări, ordin de restricție, dar lucrurile au fost soluționate destul de rapid. Keaton, după ce a citit scenariul, ar fi afirmat următoarele: „A trebuit să citesc [scenariul] de mai multe ori pentru a-mi da seama de cum funcționează lucrurile. De fapt, chiar am și întrebat: «Stai, cum funcționează asta?», și a trebuit să mi se explice – nu doar o dată, ci de mai multe ori. Doar atunci am reușit să înțeleg, și nici atunci în totalitate, cum stă treaba cu toată acțiunea”.

Michael Keaton în rolul lui Batman
Michael Keaton va interpreta în rolul lui Batman în „The Flash”. Sursa fotografiei: polygon.com

Unde pot vedea filmul The Flash?

Warner Bros. obișnuia, cu câțiva ani în urmă, să-și lanseze filmele și pe platforma de streaming HBO Max, imediat ce le lansa și în cinematografe. Cu toate acestea, a renunțat la idee, iar acum filmele se lansează în cinematografe întâi, iar apoi, după aproximativ 45 de zile, ajung (dacă se dovedesc a fi de succes) și pe HBO Max. Totuși, în general durează 2-3 luni până când filmul ajunge și pe platforma de streaming (doar aici, nu pe alta), și prin urmare s-ar putea ca viitorul film The Flash să fie disponibil pe HBO Max undeva prin jurul lunii septembrie-octombrie. De altfel, îl vei putea vedea și în cinematografe, atunci când va apărea (16 iunie 2023). În cazul în care nu reușești să ajungi, atunci nu îți mai rămâne decât să aștepți până când va apărea online.

Cam asta este tot ce știm despre viitorul film The Flash când vine vorba de data apariției, trailer, distribuție și poveste. Lucrurile sunt destul de bine puse la punct, după atâția ani de așteptare, și nu lipsesc informații esențiale. După cum am spus, vom adăuga și trailer-ul în articol atunci când acesta va fi disponibil. Chiar sperăm că The Flash se va dovedi a fi de succes și că această așteptare extrem de lungă a meritat.

Share.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.