Free cookie consent management tool by TermsFeed

Mulți fani ai acestui serial extraordinar se întreabă când apare The Crown sezonul 6, care, după cum bine știm, va fi și ultimul. În acest articol am documentat tot ce știm despre data apariției, trailer, distribuție și poveste The Crown sezonul 6. Din informațiile pe care le avem, știm că în momentul de față producția ultimului sezon este în plină desfășurare, iar recent, actrițele Viola Prettejohn și Beau Gadson au fost văzute filmând o scenă în care joacă rolul Prințesei Elisabeta (tânără, viitoare Regină Elisabeta) și al Prințesei Margaret în 1945, în așa-numita”VE-Day”, „Ziua Victoriei în Europa”, celebrată în Statele Unite, Marea Britaniei și majoritatea țărilor din Europa de Vest (sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial). Prin urmare, Violeta Prettejohn se alături lui Claire Foy, Oliviei Colman și Imeldei Saunton în interpretarea Reginei Elisabeta. Chiar dacă nu avem o dată oficială de lansare The Crown sezonul 6, putem specula că va apărea cât mai curând, probabil undeva de-a lungul anului viitor.

The Crown sezonul 6
Sursă fotografie: people.com

Scena filmată se bazează pe o poveste adevărată a surorilor regale care pleacă, braț la braț, din Palatul Buckingham în VE-Day. Ele au mers să sărbătorească alături de public, cu permisiunea tatălui lor, regele. În acea zi, Prințesa Elisabeta a purtat uniforma Auxiliaty Transport Service, deoarece în timpul războiului, ea a servit drept șofer și mecanic în cadrul ATS. „I-am aclamat pe rege și pe regină la balcon, apoi am mers kilometri întregi pe stradă. Îmi amintesc enorm de multe șiruri de oameni necunoscuți care se țineau braț la braț și mergeau pe Whitehall, cu toții pur și simplu purtați de un val de fericire, și ușurare”, își va aminti Regina Elisabeta mai târziu. Regina a spus că ea și Prințesa Margaret „au fost îngrozite” de faptul că vor fi recunoscute, dar că seara a fost „una dintre cele mai memorabile din viața mea”. Chiar dacă nu există fotografii ale călătoriei celor două în afara Palatului, sezonul 6 The Crown va recrea scena.

Va exista The Crown sezonul 6?

„Domnia” serialului The Crown pe platforma de streaming Netflix este aproape de sfârșit, asta pentru că The Crown sezonul 6 va fi ultimul capitol al premiatei și minunatei drame care îi are în centru pe membrii familiei regale. Deși biografica epică a fost ficționalizată, a urmărit, chiar în mare măsură, realitatea istorică. Creat de Peter Morgan, devorat de telespectatori din întreaga lume încă de la premiera serialului (2016), franciza se va încheia după viitorul sezon 6. Netflix a anunțat în luna iulie a anului 2020 faptul că The Crown se va încheia după șase sezoane, deși durata a fost, pentru scurt timp, pusă sub semnul întrebării. Deși Morgan, inițial, a prezentat că serialul va avea o durată de șase sezoane, la începutul aceluiași an el a decis „să încheie serialul după doar cinci sezoane”. Ulterior, a revenit la planul inițial (cel de 6 sezoane), „pentru a face dreptate bogăției și complexității poveștii”.

Când apare The Crown sezonul 6?

Din păcate, nu știm încă, dar știm că, în momentul de față, serialul se află în plină producție și, prin urmare, s-ar putea să nu-l vedem prea curând. Netflix nu a dezvăluit data de lansare, și nici nu ar putea-o face, dar o putem specula, bazându-ne pe istoria serialului: 4 dintre cele 5 sezoane ale serialul serialului au avut premiera în luna noiembrie (doar sezonul 2 a fost lansat cu o lună mai târziu, în decembrie). Așadar, este aproape sigur faptul că sezonul 6 The Crown va urmări aceeași dinamică, având premiera în luna noiembrie (sau decembrie). Marea întrebare, de fapt, este: în ce an? Sezoanele 4 și 5 au apărut la un interval de doi ani, dar celelalte au apărut fiecare, mai mult sau mai puțin, la doar un an distanță. Așadar, 2023 ar putea fi o posibilitate, mai ales că filmările au început, din câte știm, din august 2022, deși au fost sistate, doar pentru o scurtă perioadă, în vederea onorării funerariilor reginei. 

Există vreun trailer pentru The Crown sezonul 6?

Tot ce știm până acum despre sezonul 6 din The Crown

Nu, încă nu există un trailer oficial pentru sezonul 6 din The Crown, și nici măcar un teaser pus la dispoziția publicului. Când acesta va fi disponibil, vom reveni în completarea articolului de față, adăugându-l. Ne așteptăm, în orice caz, ca un trailer oficial să fie disponibil doar cu câteva luni înainte ca filmul să fie lansat, și la câteva luni după ce se face anunțul privitor la data când sezonul 6 din The Crown va fi lansat. În timp ce fanii ar putea dori să vadă o reprezentare fidelă a unor evenimente recente creatorul Peter Morgan a declarat, clar și fără echivoc, că sezonul 6 din The Crown este sfârșitul unuia dintre cele mai bune seriale care au fost vreodată pe Netflix.

Cine face parte din distribuția The Crown sezonul 6?

Serialul The Crown și-a schimbat distribuția le fiecare două sezoane. Înaintea sezonului 5, mare parte din schimbare a adus noi actori – iar aceștia vor rămâne, din câte știm, și în sezonul 6 din The Crown. Prin urmare, printre membrii distribuției care se întorc se numără Imelda Staunton, în rolul Reginei Elisabeta a II-a, Jonathan Pryce (Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta), Olivia Williams, în rolul Camillei Parker-Bowles (partenera lui Charles), Elizabeth Debicki, în rolul Dianei, Prințesa de Wales, Dominic West în rolul Prințului Chales (moștenitorul tronului și cel mai mare copil al Elisabetei), Khalid Abdall în rolul lui Dodi Fayed. Kate Middleton, din câte știm momentan, a fost distribuită, Meg Bellamy urmând să-i preia rolul.

distribuția serialului The Crown sezonul 6
Sursă fotografie: usmagazine.com

Lesley Manville în rolul Prințesei Margaret, sora mai mică a Elisabetei, Claudia Harrison în rolul Prințesei Anne, unica fiică a Elisabetei și al doilea cel mai mare copil, Theo Freaser Steele, în rolul lui Timothy, cel de-al doilea soț al Annei, Marcia Warren în rolul Reginei Elisabeta (Regina Mamă), Natascha McElhone (Penny Knatchbull, Lady Romsey), Bertie Carvel în rolul lui Tony Blair (în perioada 1997-2007, el a fost prim-ministru) și Lydia Leonard, în rolul lui Cherie Blair (soția sa). Știm și faptul că, în momentul de față, casting-ul încă mai caută actori care să joace rolul Prințului Harry. Rolul Prințului William se va schimba, Rufus Kampa fiind cel care îl va interpreta pe Prințul William în vârstă de 15 ani, iar Ed McVey ca adult.

Care va fi povestea din The Crown sezonul 6?

Sezonul 6 al serialul The Crown ar trebuia să reia evenimentele imediată după cele prezentate în sezonul 5. Luându-ne o marjă de eroare de 2 ani, ar trebui să acopere cel puțin următorii 5 ani ai istoriei familiei regale, acoperind, probabil, trecerea în neființă a altor doi membri cheie ai acestei familii. Este aproape certă și sigură cronologia sezonului 6: istoria va fi reluată înainte sau în timpul consecințelor morții prințesei Diana, de pe data de 31 august 1997. Finalul celui de-al cincilea sezon se încheie cu câteva săptămâni înainte, cu o scenă sinistru de premonitorie în care Diana se află într-o mașină, și fuge de paparazzi. Moartea Dianei a provocat un doliu la nivel mondial – aparenta lipsă de reacție a familiei regale a generat un val de critici pe care, de altfel, Peter Morgan l-a tratat în detaliu în scenariul filmului The Queen (2006). Așadar, destul de probabil este să vedem o parte din funerariile Dianei, inclusiv procesiunea în care au defilat tinerii ei fii – prințul William și prințul Harry.

10 evenimente pe care probabil le vom vedea în sezonul 6 din The Crown

Ulterior, ne așteptăm ca sezonul 6 din The Crown să-și poarte acțiunea până în anul 2002, când au murit Regina Mamă și Prințesa Margaret. A fost, de asemenea, anul jubileului de aur. Știm că se va ajunge cel puțin până în anul 2001 – anul în care Prințul William intră la Universitatea St. Andrews, unde o întâlnește pe viitoarea sa soție, Kate Middleton. Întrucât Morgan a declarat că serialul „nu va acoperi evenimente recente”, este puțin probabil să avem parte de o descriere ficționalizată a nunții dintre Prințul Harry și Meghan Markle, a părăsirii familiei regale, a morții Prințului Philip sau a morții reginei. Prin alte evenimente majore, sezonul 6 ar putea înfățișa și nunta dintre prințul Edward și Sophie Rhys-Jones, panica de la începutul mileniului, protestele legate de combustibil din Marea Britanie, invazia din Afganistan, jocurile Olimpice (2000) din Australia, precum și impactul mondial al evenimentelor ce au avut loc pe data de 11.09.2001.

Următorul sezon va continua de unde s-a oprit sezonul 5 – moartea prințesei Diana urmând fără niciun dubiu să fie unul dintre evenimentele majore care vor fi prezentate. Imaginile online nu doar confirmă acest lucru, dar arată că se filmează scena accidentului din mașină, deși nu știm cum vor trata această scenă. Indiferent dacă vor arăta cum a murit sau vor decide să arate doar urmările morții ei, aceasta va fi o parte importantă a sezonului, întrucât moartea Prințesei Diana a provocat doliu în întreaga lume. Când s-a întâmplat acest eveniment, un număr extraordinar de mare de oameni au participat la ceremonia de la Westminster Abbey, audiența televiziunii înregistrând 32,1 milioane de telespectatori, una dintre cele mai mari cifre de audiență pe care le-a cunoscut, vreodată, Marea Britanie. În plus, se estimează că peste 2,5 miliarde de oameni din întreaga lume au urmărit evenimentul, ceea ce îl face unul dintre cele mai mari și de imensă anvergură evenimente televizate din istoria mondială.

Asta este tot ce știm despre The Crown sezonul 6. Cert este doar faptul că acesta va fi ultimul, deși nu ne-ar surprinde, de fapt, ca sezonul 7 să fie extins astfel încât să acopere și evenimente mai actuale, cum ar fi moartea Reginei Elisabeta a II-a. Cu toate acestea, este precoce să putem menționa ceva, motiv pentru care, pe măsură ce informațiile din mediul online vor fi publice, vom reveni în completarea acestui articol cu informațiile necesare. Tu aștepți cu nerăbdare The Crown sezonul 6? Acum, știind că serialul este pe sfârșite, ce părere ai de modul în care, de-a lungul timpului, au decurs lucrurile? Îl găsești ca fiind viabil din punct de vedere istoric, așadar o formă valabilă de a înțelege familia regală și dinamica relațională, politică dintre aceștia?

Share.
Avatar of Catalin Calugaru

Fondator al site-ului TechX.ro, ce a fuzionat ulterior cu TechCafe.ro și pasionat încă de mic copil de tot ce ține de tehnologie. Master în Information Systems for e-Business și absolvent al secției de calculatoare cu predare în limba engleză la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.