Free cookie consent management tool by TermsFeed

Este bine cunoscut faptul că în lumea Marvel personajele au obiceiul de se intersecta în  filmele rulate pe ecranele din cinematografe. Avem coliziuni de Universuri atât în renumitul Avengers, unde chiar toți supereroii se unesc pentru salvarea planetei, dar și în multiversul lui Miles Morales, unde și ceilalți SpiderMeni au simțit nevoie să adauge puțină sare și piper filmului. 

Despre Deadpool 2 nici nu mai e necesar să vorbim, protagonistul specificând clar că moartea sa este de fapt doar o plagiere din lucrarea lui Wolverine. „You die, I die”- referință Titanic ce a  trebuit adaptată în format Marvel.

Așadar, nici Flash nu ne putea fi privat de experiența aparițiilor surpriză ale supereroilor din lumi paralele, dar totuși diferite. Dacă la început un singur super erou era de ajuns, fie el pentru Gotham, New York sau chiar toată planeta, ei bine, acum problemele și situațiile limită se întețesc, astfel că doi sau mai mulți supereroi sunt imperios necesari a interveni. Clauză contractuală.

Flash? Batman? Sau Superman? Pariurile sunt deschise

Vom avea așadar unu la mână, un supererou asupra căreia marea majoritate a atenției este focusată, și anume Flash, cu toate acestea acest aspect neprivându-ne de apariții surpriză, chiar dacă nu la fel de impunătoare ca a fulgerului de energie Barry Allen. Batman deci își va face apariția în scenă, portretizat tocmai de renumitul actor Ben Affleck. Deși, dacă la început acesta menționa că nu a avut prea mare idee despre cum să interpreteze personajul Cavalerului Negru, acum acesta declară că și-a intrat în mână și va aduce pentru Flash o interpretare prestigioasă asupra personajului.

 Notăm: „Experiența cu Justice League, faptul că aceste povești au devenit pentru mine cumva repetitive și prea puțin interesante… se poate face o conferință despre toate motivele cum nu se face un film.”

Nici alți actori de renume nu sunt „scutiți” de apariția în lung metraj. Vom avea parte de colaborări cu Michael Keaton, o altă versiune Batman, mult mai de început, dar și Nicolas Cage va avea o apariție surpriză, interpretând rolul lui Superman. Știm foarte bine că actorul este foarte atașat de acest personaj și la nivel personal, numindu-și chiar propriul fiu Kal- El, referință la denumirea pe care Superman a primit-o pe planeta lui mamă, Krypton.

Nu cred că mai este pus la îndoială faptului că privirile multor admiratori vor fi ațintite asupra ecranelor de cinema și premiere vor apărea asupra filmului, atât locale cât și la nivel mondial.

Nu știm însă încă dacă Flash va fi nominalizat la Oscar, sondaje făcându-se în acest sens cu rate de succes de până la 41%. Speculări cu denumirea „oare va câștiga filmul un Oscar pentru cea mai bună imagine” apar și ele. Cert este că filmul nu are nevoie de o titulatură pentru a știi că noi, ca și consumatori de artă cinematografică îl vom aprecia.

Dacă și tu simți că știrea faptului că noul film Flash va rula pe ecrane a reușit să te marcheze în vreun fel, nu ezita să ne povestești printr-un comentariu modul cum acesta  a reușit să te impacteze. Ne-ar plăcea să auzim opinia ta!

Sursă: Variety.com

Share.
Avatar of Sorana

Absolventă a facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova, secțiunea engleză-germană. Pasionată de tot ce înseamnă nou, frumos și dezvoltare personală.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.