Free cookie consent management tool by TermsFeed

WordPress este cel mai simplu și popular CMS (content management system) de pe piață, fiind oferit în mod gratuit, sub licența GPLv2. Într-o statistică oferită de site-ul oficial WordPress în anul 2019, aflăm că 14.7 % din cele mai vizitate site-uri la nivel mondial folosesc această platformă, iar ca aproximație peste 39.5 % din site-urile la nivel global folosesc acest CMS. Astfel că, pe piața autohtonă de găzduire au apărut soluții dedicate de hosting WordPress, ce folosesc servere dedicate, special optimizate pentru a rula codul sursă al site-urilor dar și sisteme avansate de tip cache, ce sporesc viteza de încărcare a paginilor. În urma analizei ofertelor disponibile, am putut stabili care este cel mai bun hosting pentru WordPress din România, pe baza unor criterii ce țin de viteză, uptime și nu în ultimul rând de suportul dedicat oferit clienților.

Fără alte introduceri, te invit să citești gidul detaliat realizat de noi cu privire la cele mai bune oferte de hosting WordPress de pe piață românească, la ora actuală:

1. THC.RO – Cel mai bun hosting WordPress din România

thc.ro cea mai bună găzduire pentru WordPress din România
THC.RO Găzduire WordPress cu SSD – Cel mai bun hosting pentru WordPress

Încep prin a spune că își merită pe deplin titlul de cel mai bun hosting din România. Site-ul pe care citești această recenzie este găzduit la ei, pe planul WordPress Basic, având și un ip dedicat asignat acestui domeniu. Acest lucru ii conferă site-ului o mai bună optimizare SEO și o viteză de încarcare mult mai mică. Serverele dedicate folosite pentru găzduriea WordPress folosesc tehnologii moderne precum Litespeed + LSCache, reușind astfel să ofere o încarcare a paginilor de 4x mai rapidă față de un site găzduit pe o platformă de găzduire normală (shared). Stocarea de tip SSD, uptime-ul garantat de 99.99 %, backup-ul zilnic automat, migrarea gratuită și firewall-ul activ, fac ca THC cea mai bună opțiune atunci când vorbim de cel mai bun hosting pentru WordPress din România. Pachetul de bază pleacă de la 3.49 € pe lună și oferă următoarele caracteristici:

  • 5 GB SSD spațiu de stocare
  • Trafic necontorizat
  • 1 domeniu găzduit
  • Certificat SSL gratuit
  • 5 conturi email
  • Litespeed + LSCache
  • Protecție anti DDoS
  • 99.99 % uptime
  • Migrare gratuită

Atunci când vine vorba de suportul dedicat, echipa THC este disponibilă 24 din 24, 7 zile din 7, fiind mereu la dispoziția ta pentru a vă ajuta cu orice problemă întimpinați la site-ul dumneavoastră. Modalitățile de contact sunt diverse: live chat cu un timp de răspuns mediu de 2 minute, sistemul dedicat de tichete cu un răspuns mediu de 2 minute, prin email având un răspuns mediu de 10 minute. Există inclusiv o zonă dedicată a site-ului unde puteți găsi răspunsul la cele mai uzuale probleme, fără a fi nevoie de intervenția directă a unui membru din echipă.

2. HostX – Găzduire WordPress Premium

HostX.ro găzduire WordPress cu mentenanță gratuită
HostX.ro – Hosting WordPress cu mentenanță gratuită

Servicul de găzduire optimizată WordPress oferit de către HostX vine cu o ofertă de nerefuzat pentru utilizatorii mai puțin experimentați cu platforma WordPress, prin oferirea unei mentenanțe gratuite a site-ului pentru pachetele superioare de găzduire. Pe lângă tehnologiile LiteSpeed WS + LSCache, ce sunt esențiale unui plan dedicat WordPress, site-ul găzduit la ei beneficiază și de o protecție antimalware prin intermediul soluției complete de securitate Imunify360. Pachetul de bază optimizat pentru WordPress costă 11,99 € pe lună și include:

  • 50 GB NVMe spațiu de stocare
  • Trafic necontorizat
  • Certificat SSL gratuit
  • Staging & Website cloning
  • Litespeed + LSCache
  • Protecție Imunify360
  • 99.9 % uptime
  • Migrare gratuită

Pe lângă serviciul de migrare gratuită și Staging & Website cloning, echipa de suport vă stă la dispoziție 24 din 24 ore, 7 zile din 7 prin intermediul sistemului de tichete și printr-o secțiune a site-ului dedicată celor mai frecvente întrebări (FAQ).

3. cyber_Folks – Găzduire dedicată WordPress

cyber_Folks Găzduire dedicată WordPress cu IP dedicat
cyber_Folks Găzduire dedicată WordPress cu IP dedicat

Unul din pionierii webhostingului românesc MxHost care a s-a rebrenduit în cyber_Folks la începutul anului 2023, oferă 3 pachete de servicii de găzduire dedicată WordPress, în funcție de nevoie fiecărui client. Fiecare plan de găzduire WordPress beneficiază de migrare gratuită fără perioadă de downtime, siguranță deplină, cât și de unelte și facilități pentru o mai bună optimizare în motoarele de căutare precum adresă IP dedicată, certificat SSL gratuit cât și un instrument consiliere SEO dedicat. Planul de bază, wp_IN!, costă în prima lună doar 3,99€ /lună (în momentul scrierii acestui articol, redus de la 9.99€/lună). Acest pachet include:

  • 10 GB SSD spațiu de stocare
  • Trafic necontorizat
  • 1 domeniu găzduit
  • Certificat SSL gratuit
  • WordPress Toolkit
  • SEO Toolkit
  • Litespeed + LSCache
  • Protecție anti DDoS
  • 99.9 % uptime
  • Migrare gratuită
  • CPU 200%
  • 4 GB RAM

Există o varietate de modalități prin care se poate lua legătura cu echipa de suport a celor de la cyber_Folks. De fiecare dată când intri pe site-ul lor de prezentare, ești întâmpinat de echipa de live chat. În cazul în care problema ta este una mai complicată, există atât varianta în care un membru al echipei se poate conecta la calculatorul dumneavoastră prin TeamViewer, cât și varianta de a deschide un tichet de suport. Numărul de telefon afișat poate fi utilizat de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 23:00.

4. Hostinger – Performanță excelentă și suport de top

Hostinger - Performanță excelentă și suport de top
Hostinger – Performanță excelentă și suport de top

O altă alternativă eficientă, practică, accesibilă de găzduire WordPress o reprezintă ofertele și planurile puse la dispoziție de cei de la Hostinger. Aceștia oferă patru pachete de servicii și planuri dedicate obiectivelor tale, la prețuri diferite și cu facilități diferite. De asemenea, există reduceri semnificative pentru cei care optează pentru planul de hosting plătit pe 2 ani, iar caracteristicile oferite se aliniază necesităților de funcționalitate, SEO, tehnice și practice care sunt necesare asigurării unei experiențe plăcute de navigare a vizitatorilor. WordPress Starter, 2,99€ în prima lună și 5,99€ la reînoire, fiind cel mai popular plan de găzduire WordPress pus la dispoziție, include:

  • 100 site-uri web
  • 100 GB Stocare SSD
  • Lățime de bandă nelimitată
  • Domeniu gratuit (valoare: 7.49€)
  • SSL nelimitat gratuit
  • Copii de rezervă săptămânale
  • Nameservere protejate Cloudflare
  • Scanner Malware
  • Email gratuit
  • Migrare gratuită
  • 99.9% uptime

Dacă nu ești mulțumit de serviciile oferite, poți primi în termen de 30 de zile banii înapoi. De asemenea, beneficiezi de asistență permanentă din partea serviciului suport, disponibil 24/7, prin apel sau e-mail. Pe lângă acestea, beneficiezi și de numeroase instrumente necesare pentru ca site-ul tău să funcționeze cum trebuie, precum și de îndrumare din partea echipei tehnice în cazul în care există o astfel de problemă.

5. Sitebunker – Hosting WordPress adaptat nevoilor tale

Sitebunker - Hosting WordPress adaptat nevoilor tale
Sitebunker – Hosting WordPress adaptat nevoilor tale

Dacă ești în căutare de găzduire WordPress premium, cei de la Sitebunker îți pun la dispoziție o gamă de 5 pachete din care poți alege pentru a-ți consolida prezența în mediul online. Cu facilități și prețuri diferite, poți opta pentru planul de abonament care se va potrivi cel mai bine cu așteptările pe care le ai. Pachetul Start costă doar 3,99 €/lună, fiind astfel potrivit și celor care vor să facă primii pași în lumea digitală. Acest pachet include următoarele caracteristici și facilități:

  • Spațiu 10 GB SSD NVMe
  • CPU 12.8 GHz = 4 CPU
  • RAM4 GB
  • 2 domenii găzduite
  • Nelimitat adrese de e-mail
  • cPanel inclus
  • Certificat SSL Gratuit
  • Securitate prin Imunify360
  • Backup inclus
  • Acces SSH
  • LiteSpeed WP Cache
  • Protecție DDoS
  • Redis IconRedis Cache
  • 99.9% uptime

Serviciul Suport 24/7, prin e-mail și tichet tehnic, este pregătit să te îndrume și să îți răspundă la întrebările pe care le ai. Când la accesezi site-ul, ești întâmpinat de căsuța de live chat pentru a fi îndrumat astfel încât să alegi planul de abonament care se potrivește cel mai bine obiectivelor și planurilor tale. Cu numeroase oferte de găzduire WordPress, cei de la Sitebunker pot fi niște aliați de nădejde în ceea ce privește prezență și vizibilitatea în mediul online.

6. Namebox – Găzduire WordPress cu stocare de tip SSD

Namebox - Găzduire WordPress cu stocare SSD
Namebox – Găzduire WordPress cu stocare SSD

Nimebox este o altă firmă care îți pune la dispoziție planuri găzduire WordPress, putând alege din 4 pachete, cu prețuri, caracteristici și facilități diferite. Fiecare plan de abonament WordPress reprezintă o alternativă fiabilă pentru a-ți asigura prezență în mediul online, în funcție de obiectivele și visurile tale, dar și de domeniul de activitate. Ușor de utilizat, cu doar două click-uri, direct din cPanel, ofertele de găzduire WordPress sunt atât accesibile, cât și practice și la îndemână. Pachetul clasic costă 6,99 €/lună și îți oferă uneltele de bază pentru un business care este la început de drum:

  • 32GB SSD
  • Trafic necontorizat
  • Migrare gratuită
  • 1GB RAM
  • 100% vCPU
  • 1 domeniu
  • Backup zilnic
  • domeniu .ro inclus
  • Imunify360
  • Wp Toolkit
  • LiteSpeed
  • Protecție DDoS, Flood    
  • Email IMAP, POP3, SMTP

Serviciul suport este disponibil prin e-mail și apel telefonic. De asemenea, în secțiunea Helpdesk de pe site există o gamă variată de articole, întrebări și răspunsuri și tutoriale pe care le poți consulta în caz că ai întrebări și nu știi cum să abordezi anumite aspecte tehnice ale viitorului tău site.

7. Hosterion.ro

Hosterion - Găzduire WordPress Pro
Hosterion – Găzduire WordPress Pro

Cei de la Hosterion vin cu oferte de găzduire WordPress de nerefuzat, 6 la număr, cu caracteristici și prețuri diferite, pentru a se alinia nevoilor tale. Chiar și cu cel mai accesibil abonament pe care îl poți achiziționat, WordPress Pro, la prețul de 10 €/lună, beneficiezi de facilitățile de care orice site are nevoie pentru a funcționa optim, fără probleme, pentru a asigura o experiență sigură și plăcută de navigare. Pachetul de Găzduire WordPress Pro 4G îți pune la dispoziție următoarele:

  • 30 GB stocare NVMe
  • 4 GB RAM
  • 5 GHz CPU
  • 1 domeniu găzduit
  • WordPress Toolkit
  • Serviciu Redis privat
  • PHP X-Ray
  • Protecție DDOS Voxility 1 Tbps+
  • Certificate SSL incluse
  • IPv6 dedicat
  • Backup zilnic
  • DNS premium
  • Server web LiteSpeed
  • Website securizat cu BitNinja
  • CloudLinux OS Shared Pro

Serviciul Suport este disponibil în permanență (mai ales prin e-mail), dar poate fi contactat și telefonic, dacă este necesar. Cei de la Hosterion îți stau la dispoziție pentru eventualele întrebări și nelămuriri, îndrumându-te de-a lungul întregului proces de construire a website-ului pe care ți-l dorești.

Cum să alegi cea mai bună găzduire dedicată WordPress pentru site-ul tău?

Din ofertă de planuri de găzduire WordPress disponibilă, trebuie să o alegi strict pe cea care îți oferă nu doar caracteristici extinse și complexe, ci și caracteristicile de care ai nevoie astfel încât să îți administrezi site-ul eficient, sigur și fără probleme. Pe de altă parte, trebuie să alegi planul care îți pune la dispoziție acele caracteristici pe care le consideri vitale pentru tipul de afacere pe care o ai și pentru obiectivele pe care ți le propui. Iată câteva criterii de luat în considerare în alegerea planului de găzduire WordPress.

Performanța pachetului de găzduire WordPress

Înainte de toate, performanța joacă un rol vital pentru orice tip de site, inclusiv unul creat pe platforma WordPress. Viteza de tranasfer este esențială pentru a transmite rapid, fără probleme, conținutul tău vizitatorilor. Asigură-te că planul de găzduire pe care îl alegi îți pune la dispoziție timpi relativ mici de transfer ai datelor (planuri cu RAM și CPU mari). Din acest punct de vedere, găzduirea administrată este de dorit, deoarece nu trebuie să îți mai faci griji în ceea ce privește performanța și viteza pe care site-ul tău le va înregistra. .

Viteza și timpul de încărcare a site-ului

În cele din urmă, experiența utilizatorului este cea mai importantă și primează. Chiar dacă deții un website funcțional, cu numeroase plugin-uri și cu un server puternic unde este găzduit, toate sunt inutile dacă acesta nu are timpi de funcționare (încărcare/descărcare) optimi. Un site lent, care se încarcă greu, nu va afecta doar clienții care vizitează în mod direct site-ul, ci are repercursiuni și asupra clasamentului Google sau a orcărui alt motor de căutare folosit. Dacă site-ul se oprește frecvent, se întrerupe sau chiar nu se încarcă de loc, vizitatorii probabil nici nu îl vor mai accesa a doua oară. Prin urmare, alege întotdeauna o găzduire WordPress care îți asigură cel puțin 99.9% uptime.

Copii de rezervă (back up)

În general, furnizorii de servicii găzduire WordPress oferă și posibilitatea de backup. Unii pot solicita taxe suplimentare, pe când alții o oferă în mod gratuit. Backup-ul este necesar pentru a-ți asigura copii de rezervă/urgență ale site-ului tău. Chiar dacă mulți furnizori garantează securitate maximă, întotdeauna pot exista breșe în sistem care pot duce la atacuri cibernetice și pagube nedorite. Ia în considerare alegerea unui furnizor de găzduire WordPress care îți pune la dispoziție un serviciu premium de backup, fie el unul oferit în mod gratuit.

Posibilitatea de migrare gratuită

De cele mai multe ori, dacă ai deja un website și vrei să îți schimbi furnizorul, s-ar putea să te confrunți cu o muncă destul de grea. Migrarea unui website WordPress între furnizori diferiți nu doar că este o operațiune foarte complexă, ci presupune investirea unui volum mare de timp și atenție sporită. De obicei, serviciile de găzduire WordPress îți oferă posibilitatea de migrare gratuită, convenabilă și cu efort minimal, indiferent de tipul de server pe care deja este găzduit website-ul tău.

Serviciul de suport și asistență pentru clienți

Când ești în căutarea unui serviciu de găzduire WordPress, acordă atenție sporită modului în care furnizorii comunică (sau nu) cu potențialii clienți. Asistența este necesară în orice domeniu, chiar și pentru cei mai experimentați. Un furnizor care are grijă de clienți și de nevoile acestora, care oferă asistență clară, imediată, cu siguranță este de încredere. Un lucru esențial pe care ar trebui să îl iei în considerare este și metoda de comunicare: chat live (printr-o fereastră pop-up care apare în momentul în care accesezi website-ul lor), e-mail sau chiar apel telefonic. Dacă de la bun început oferă asistență clienților, sigur o vor face și pe parcursul perioadei de găzduire a site-ului tău.

Securitatea website-ului

De asemenea, securitatea website-ului este esențială. În general, fiecare furnizor de găzduire WordPress îți pune la dispoziție și un certificat SSL în mod gratuit, ceea ce îți permite să îți publici website-ul în siguranță pe HTTPS, fiind marcat ca sigur în browser. Verifică întotdeauna recenziile pe care furnizorul de astfel de servicii le are și cât de verosimile sunt acestea. Certificatul SSL este o cerință pe care Google o impune pentru a oferi credibilitate unui website.

Prețul

În cele din urmă, prețul este foarte important. De fapt, s-ar putea să fie factorul decisiv pe care multe persoane îl iau în considerare. Nu uita că, prețurile sunt raportate strict la ceea ce îți oferă un anumit serviciu. Cu alte cuvinte, o ofertă cu prețuri semnificativ mai mici s-ar putea să nu îți satisfacă toate cerințele, fie ele cele de bază. Da, bugetul este esențial, însă nu ar trebui să reprezinte principala variabilă luată în calcul. Dacă îți dorești un website care să funcționeze optim, care să dispună de integritate tehnică, care să se încarce rapid și, în general, să ofere o experiență plăcută de navigare utilizatorilor, ar trebui să optezi pentru abonamente cu caracteristici mai complexe – implicit, abonamente puțin mai scumpe. În cazul în care ești la început de drum, poți opta pentru un abonament de bază. Ulterior, după ce te dezvolți și îți asiguri o oarecare vizibilitate în mediul online, poți opta pentru un abonament mai complex.

Întrebări frecvente

Ce este WordPress?

WordPress este cel mai simplu și popular CMS (content management system) de pe piață, fiind oferit în mod gratuit, sub licența GPLv2. Într-o statistică oferită de site-ul oficial WordPress în anul 2019, aflăm că 14.7 % din cele mai vizitate site-uri la nivel mondial folosesc această platformă, iar ca aproximație peste 39.5 % din site-urile la nivel global folosesc acest CMS.

De ce am nevoie de găzduire dedicată pentru WordPress?

Datorită serverelor special configurate pentru acest CMS, fie că vorbim de un blog, un site de prezentare sau de ce nu un magazin online, timpii de încărcare și numărul de utilizatori conectați simultan pe site se vor îmbunătății considerabil.

Care este cel mai bun hosting pentru WordPress?

Nu putem spune cu exactitate care este cel mai bun hosting pentru WordPress din România pentru că asta ar însemna să fim subiectivi. Toate cele trei firme prezentate în acest articol pot fi o alegere bună pentru viitorul tău site.

Ce fac în cazul în care am o problemă?

În cazul în care aveți o problemă cu furnizorul de găzduire WordPress cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să contactați cât mai rapid echipa de suport.

Acesta a fost topul nostru cu privire la cel mai bun hosting pentru WordPress din România. Sperăm că informațiile oferite în acest articol v-au fost de folos.

Share.
Avatar of Catalin Calugaru

Fondator al site-ului TechX.ro, ce a fuzionat ulterior cu TechCafe.ro și pasionat încă de mic copil de tot ce ține de tehnologie. Master în Information Systems for e-Business și absolvent al secției de calculatoare cu predare în limba engleză la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.