Free cookie consent management tool by TermsFeed

S-au împlinit 160 de ani de la inaugurarea primului metrou din lume. Întreaga revoluție a transportului de persoane a început în Marea Britanie, la Londra. În acea perioadă, Londra era cel mai populat oraș din lume și avea nevoie de o soluție nouă pentru a evita aglomerația tot mai sufocantă.

Ideile de la acel moment au fost numeroase. Printre variantele propuse a fost și construcția unei căi ferate pe piloni, însă în cele din urmă s-a ajuns la construcția unei rețele de tunele prin care să circule trenuri trase de locomotive cu aburi.

Construcția primei rețele de metrou a început în 1860, iar trei ani mai târziu s-a inaugurat și prima secțiune dintre Paddington și Farringdon. A doua linie a fost inaugurată cinci ani mai târziu. A fost o revoluție în transporturi, dar exista și un dezavantaj: locomotivele erau pe aburi, astfel că în stații și în tunel era întotdeauna multă poluare de la funingine.

Oricum, vremurile nu erau deloc prietenoase. Populația din Londra se triplase într-un secol și se apropia de 4 milioane. Bolile făceau ravagii în acea perioadă, era multă mizerie și aglomerație. În jur de 250 de mii de oameni tranzitau gările zilnic, ceea ce însemna foarte mult pentru acea perioadă.

Chiar și așa, totul a meritat. În prezent, metroul din Londra are 272 de stații și se întinde pe 402 kilometri. În fiecare zi, 5 milioane de oameni folosesc metroul din Londra, iar la orele de vârf 543 de trenuri rulează în același timp. Metroul londonez este preferat și de numeroșii turiști care vizitează metropola britanică.

Cum s-a construit prima linie de metrou din istorie

Britanicii au folosit tehnica numită „cut and cover” pentru a construi prima linie de metrou din istorie. Aceasta presupunea săparea unui șanț uriaș, montarea liniilor de cale ferată, construcția tunelului și astuparea până la nivelul original al solului. Pentru a mai diminua din poluare, anumite zone nu erau astupate în așa fel încât aburul locomotivelor să poată fi evacuat.

Pentru construcția primei linii au lucrat în jur de 2.000 de oameni timp de doi ani. Pe atunci nu existau mașini de săpat tunele, astfel că munca a fost titanică. Iar o altă problemă a fost că a fost nevoie să se demoleze numeroase clădiri, iar mulți oameni au fost relocați către periferii. Costurile de construcție pentru prima linie de metrou s-au ridicat la 1 milion de lire sterline, echivalentul a 50 de milioane de lire sterline din zilele noastre.

În prima zi de la inaugurare, 30 de mii de oameni au folosit metroul. O călătorie dura 18 minute de la un capăt la celălalt, iar trenurile circulau la 10 minute în timpul orelor de vârf și la 20 de minute când numărul călătorilor era mai scăzut.

The Tube, mai mult decât un metrou

Metroul londonez nu este doar un metrou. Unele zone au devenit atracții turistice, mai ales că aici au fost filmate scene din producții cunoscute precum Skyfall, Harry Potter and the Order of the Phoenix, About Time, Love Actually, The Imitation Game și multe altele.

Metroul din Londra a inspirat și apariția unui joc de pacanele online creat de compania Red Tiger. În jocul London Tube misiunea „călătorilor” este de aceea de a găsi calea către premii de până la 6.000x.

Mai mult decât atât, numeroși artiști au realizat videoclipuri aici, cel mai elocvent exemplu fiind cel al lui Paul McCartney, care a filmat aici clipul melodiei Press din 1986. În același an, poezia lui Marin Sorescu ”Perseverență” a fost afișată în metroul londonez, ca parte a unui proiect de popularizare a literaturii.

Sursă foto: canva.com

Share.
Avatar of Catalin

Fondator al site-ului TechX.ro, ce a fuzionat ulterior cu TechCafe.ro și pasionat încă de mic copil de tot ce ține de tehnologie. Master în Information Systems for e-Business și absolvent al secției de calculatoare cu predare în limba engleză la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.