Conform blogger-ului Brad Sams, Microsoft se gândește să lanseze o versiune mai arătoasă a consolei Xbox One, potrivit unor surse din cadrul Microsoft.
Acesta a spus:
“Am auzit de la mai multe surse din interiorul companiei că se ia în calcul planurile dezvoltării unui Xbox One nou mai ușor ce va fi destinat pentru jocurile din Windows Store și va concura direct cu Apple TV dar planurile nu sunt clare, încă.”
Dacă această versiune a Xbox One va fi lansată, nu va ajunge pe piețe în prima jumătate a anului. Este posibil ca aceasta să fie prezentată undeva prin toamnă pentru a întâmpina sezonul sărbătorilor. Sams notează că prețul țintă al consolei va fi mai mic decât al versiunii curente Xbox One, consolă ce este disponibilă la un preț de aproximativ 1700 de lei conform eMag.
Microsoft nu a comentat această informație dar, din câte cunoaștem, un astfel de răspuns este dat atunci când o companie nu vrea să ofere informații oficiale referitoare la zvonurile prezente în presă.
În luna August a anului trecut, un blog din China a publicat un articol interesant ce vorbea despre faptul că Microsoft lucrează la lansarea unei console Xbox One mai subțire ce o va lansa în toamnă. Chiar și așa, toate informațiile prezente sunt pure speculații iar până la o informație oficială putem alege să nu le luăm în calcul.