Free cookie consent management tool by TermsFeed

Dacă te întrebi cine transmite Campionatul Mondial de Fotbal 2022, cea de-a 22-a ediție și cea importantă competiție de fotbal, atunci ai ajuns unde trebuie. Anul acesta, Cupa Mondială 2022 va fi găzduită de Qatar și, în premieră, o țară din Orientul Mijlociu, majoritar musulmană, va fi gazda competiției. În total participă 32 de echipe naționale, și va fi ultimul turneu la care vor participa atâtea echipe – următorul din 2026, care se va ține în SUA, Mexic și Canada, va reuni 48 de echipe de renume mondial care vor concura pentru Cupa Mondială. Primele meciuri vor avea loc pe data de 20 noiembrie, urmând ca finala să aibă loc pe 18 decembrie, zi în care este celebrată și Ziua Națională a țării gazdă. Sub sloganul ”Now is All”, Campionatul Mondial din acest an se anunță a aduce împreună, în fața televizoarelor, toți microbiștii înfocați. Tocmai din aceste motive, descoperă în continuare cine transmite, anul acesta, Campionatul Mondial 2022.

Cine transmite Campionatul Mondial de Fotbal 2022 în România?

Nu este neobișnuit faptul că televiziunea română (TVR) va transmite, și anul acesta, meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar. Postul de televiziune a achiziționat drepturile de transmisiune, cum face de zeci de ani încoace cu cele mai multe competiții sportive de talie mondială, printre care și Jocurile Olimpice. TVR 1 și TVR 2 vor transmite, în direct, meciurile (64 la număr), atât la televizor, cât și prin serviciul de streaming online. Chiar și în faza a treia a grupelor, atunci când unele meciuri au loc în același timp, unul dintre cele două posturi TVR va transmite un alt meci. De obicei, pe TVR 1 vor fi transmise mai toate, iar pe TVR meciurile care nu presupun atât de mult interes din partea telespectatorilor.

Unde pot urmări online Cupa Mondială de Fotbal 2022?

Cu siguranță în momentul începerii meciului vor exista multe persoane care vor face streaming live, însă pentru a accesa conținut de calitate, îți recomandăm să urmărești online meciurile de la Cupa Mondială 2022 pe serviciul de streaming pus la dispoziție de site-ul oficial TVR, adică pe tvrplus.ro – doar aici vei putea urmări meciurile fără întreruperi, la calitate bună, cu singura mențiune că nu poți face asta decât dacă te afli în România. Folosind un serviciu VPN, poți în schimb să configurezi IP-ul pentru a accesa și conținutul de pe acest site.

Pot urmări de pe telefon Cupa Mondială de Fotbal 2022?

Dacă vrei să urmărești meciurile de pe mobil , soluția este aceeași prezentată mai sus. Pentru ca totul să funcționeze corespunzător, îți recomandăm în schimb să ai o conexiune permanentă la internet, pentru a te bucura de meciuri fără întreruperi sau alte impedimente. Tot ce ai de făcut este să accesezi site-ul oficial TVR folosind browser-ul telefonului. Precum în cazul anterior, acest lucru este posibil doar pentru persoanele care stau în România, întrucât nu este permis accesul celor care stau în altă țară.

Televiziunea Română
Foto: Televiziunea Română. Sursa: Investigative

Cum pot urmări Cupa Mondială de Fotbal 2022 dacă stau în afara țării?

Pentru persoanele care locuiesc în străinătate și poate chiar nu au un televizor, există alternative online de a urmări meciurile din cadrul Cupei Mondiale de Fotbal din Qatar. După cum am mai spus, s-ar putea ca foarte multe canale de YouTube, pagini de Facebook sau persoane să ofere streaming live al meciurilor, însă calitatea acestora poate fi pusă la îndoială. Era de așteptat ca un anumit post de televiziune din fiecare țară să achiziționeze drepturile de transmisie, live, ale Cupei Mondiale 2022. Prin urmare, cea mai la îndemână soluție este să urmărești meciurile pe postul de televiziune respectiv. Cu siguranță există și versiuni online, live, ale posturilor TV și, prin urmare, poți urmări online, în funcție de caz, transmisia meciurilor.

Stadionul Al Bayt, Qatar. Aici va avea loc deschiderea Cupei Mondiale 2022

Posturi TV străine care transmit Cupa Mondială 2022

Cum drepturile pentru transmisia Cupei Mondiale de anul acesta au fost achiziționate de TVR, același lucru a fost făcut și de anumite posturi de televiziune (de obicei naționale, de stat) din anumite țări de pe teritoriul Europei, și nu numai. Dacă te afli într-una dintre acestea, vei putea urmări meciurile pe următoarele posturi de televiziune, în funcție de țară:

  1. Albania – pe postul de televiziune RTSH;
  2. Armenia – pe postul de televiziune AMPTV;
  3. Austria – pe postul de televiziune ORF;
  4. Australia – pe postul de televiziune SBS;
  5. Azerbaidjan – pe postul de televiziune İTV;
  6. Belarus – pe postul de televiziune Belteleradio;
  7. Belgia – pe postul de televiziune RTBF;
  8. Bosnia și Herțegovina – pe postul de televiziune BHRT;
  9. Bulgaria – pe postul de televiziune BNT;
  10. Brazilia – pe postul de televiziune Rede Globo, SporTV;
  11. Croația – pe postul de televiziune HRT;
  12. Cipru – pe postul de televiziune CyBC;
  13. Cehia – pe postul de televiziune  ČT;
  14. Caraibe – International Media Content, SportsMax;
  15. Danemarca – pe postul de televiziune DR;
  16. Estonia – pe postul de televiziune ERR;
  17. Finlanda – pe postul de televiziune Yle
  18. Franța – pe postul de televiziune beIN Sports;
  19. Georgia – pe postul de televiziune GPB;
  20. Germania – pe postul de televiziune ZDF;
  21. Grecia – pe postul de televiziune ANT1;
  22. Ungaria – pe postul de televiziune MTVA;
  23. Islanda – pe postul de televiziune RÚV;
  24. Irlanda – pe postul de televiziune RTE;
  25. Israel – pe postul de televiziune IPBC;
  26. Italia – pe postul de televiziune RAI;
  27. India – pe postul de televiziune Sony SIX
  28. Kosovo – pe postul de televiziune RTK;
  29. Letonia – pe postul de televiziune LTV;
  30. Liechtenstein – pe postul de televiziune SRG SSR;
  31. Lituania – pe postul de televiziune LRT;
  32. Malta – pe postul de televiziune PBS;
  33. Republica Moldova – pe postul de televiziune TRM;
  34. Muntenegru – pe postul de televiziune RTCG;
  35. Orientul Mijlociu – pe postul de televiziune beIN Sports;
  36. Olanda – pe postul de televiziune NOS;
  37. Macedonia de Nord – pe postul de televiziune MRT;
  38. Norvegia – pe postul de televiziune NRK;
  39. Polonia – pe postul de televiziune TVP;
  40. Portugalia – pe postul de televiziune RTP;
  41. România – pe postul de televiziune TVR (1 și 2);
  42. Rusia – pe postul de televiziune Match TV;
  43. Serbia – pe postul de televiziune RTS;
  44. Slovacia – pe postul de televiziune RTVS;
  45. Slovenia – pe postul de televiziune RTV;
  46. Spania – pe postul de televiziune Mediapro;
  47. Suedia – pe postul de televiziune SVT;
  48. Statele Unite – pe postul de televiziune Fox Sports, Telemundo Deportes;
  49. Elveția – pe postul de televiziune SRG SSR;
  50. Turcia – pe postul de televiziune TRT;
  51. Ucraina – pe postul de televiziune Suspilne;
  52. Regatul Unit – pe postul de televiziune BBC.

După cum am menționat, majoritatea sunt posturile naționale de televiziune, importante, motiv pentru care nu este surprinzător că au achiziționat drepturile de transmisie ale meciurilor ce vor avea loc de-a lungul unei luni întregi. În cazul în care te întrebi unde poți vedea online meciurile din cadrul competiției, soluția cea mai simplă (și de încredere) este să accesezi site-ul oficial al televiziunii TVR – tvrplus.ro. Nu vei avea parte de reclame sau întreruperi, iar calitatea oferită cu siguranță va fi mult mai bună decât cea a anumitor streaming-uri care se țin pe site-uri bizare și necunoscute. Persoanele care vor să urmărească meciurile de pe tabletă sau telefon, pot face asta accesând același site, doar că de pe dispozitivul folosit. O altă opțiune practică este aceea de a descărca aplicația Digi Online (gratuită), dar doar dacă ești abonat Digi.

Pentru persoanele care nu se află în România, dar vor să urmărească meciurile în limba română, lucrurile s-ar putea să fie puțin mai complicate, dar nu imposibile. În esență, nu vor avea acces la versiunea online a postului TVR, și nici aplicația Digi Online nu va fi disponibilă. Lista pusă la dispoziție mai sus oferă detalii privitoare la posturile de televiziune care vor transmite Cupa Mondială 2022, dar bineînțeles că limba vorbită va fi cea a țării respective. Mai mult decât atât, s-ar putea ca unele persoane să nu aibă acces la televiziune sau TV în țara respectivă. În această situație, poți opta pentru versiunea online a postului respectiv de televiziune, dacă există. Pe de altă parte, cu siguranță vei găsi și pe YouTube anumite canale care vor face streaming live, dar ilegal, ale meciurilor ce vor avea loc la Cupa Mondială 2022.

Întrebări frecvente privitoare la televizarea Cupei Mondiale de Fotbal 2022

Cine va transmite Cupa Mondială 2022 în România?

Drepturile de transmisie au fost achiziționate de Televiziunea Română, TVR 1 și TVR 2, și vei putea vedea toate meciurile pe aceste două posturi de televiziune.

Pe ce posturi de televiziune, în străinătate, pot urmări Cupa Mondială 2022?

Mai sus ți-am pus la dispoziție o listă cu toate aceste posturi de televiziune. Multe dintre acestea sunt posturi TV de stat, așa cum era de așteptat.

Care este programul meciurilor de la Cupa Mondială 2022?

Programul meciurilor a fost documentat în acest articol publicat pe blog, unde am surprins mai multe informații privitoare la dinamica și etapele jocului.

Pot viziona online Cupa Mondială 2022?

Da, acest lucru este posibil, fie pe tvrplus.ro, fie folosind aplicația Digi Online (dacă îți propui să urmărești meciurile de pe telefon sau tabletă). Pe de altă parte, cu siguranță Campionatul de Fotbal de anul acesta va fi transmis și în multe restaurante, terase, așa cum ne-am obișnuit. Un moment grozav pentru a ieși cu prietenii pasionați de fotbal și a petrece clipe intense împreună, în așteptarea ultimului meci, cel decisiv, al Cupei Mondiale din Qatar.

Unde poti paria pe meciurile de la Cupa Mondiala 2022

Aproape toate agentiile de pariuri si cazinourile de top din Romania au in oferta meciurile de la Cupa Mondiala. In Romania cele mai apreciate case de pariuri la care poti paria la mondiale sunt: Superbet, 888, Unibet, Betano. Poti consulta o lista a operatorilor recomanati aici.

Share.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.