Free cookie consent management tool by TermsFeed

Conform unei investigații demarate de VICE News, s-au strâns date și dovezi conform cărora creatorii de conținut ruși, în special cei influenți și cu zeci de mii de urmăritori, ar fi fost plătiți pentru a partaja și distribui videoclipuri care promovează propaganda pro-rusă și poveștile false ale guvernului lui Putin privitoare la dinamica militară din Ucraina. Analiza înaintată de VICE News a scos la iveală faptul că acești creatori de conținut erau în legătură cu un operator anonim prin intermediul unui canal Telegram, operatorul transmițându-le creatorilor de conținut ce să posteze, când să posteze și care sunt obiectivele pe care trebuie să le urmărească.

Cu alte cuvinte, pentru o bună perioadă de timp, conținutul creat și distribuit de către aceștia a fost în totalitate dictat de acest operator cu care ei erau în legătură. Influența lor era una destul de majoră, din moment ce mulți dintre ei aveau peste un milion de urmăritori, iar videoclipurile postate au fost distribuite în masă, la dispoziția utilizatorilor de TikTok din întreaga lume.

Cu doar câteva zile înainte ca TikTok să anunțe suspendarea tuturor transmisiunilor live și crearea de conținut pe teritoriul Rusiei, pe internet au circulat numeroase videoclipuri cu influenceri ruși care susțineau vehement războiul din Ucraina. În videoclipurile postate, aceștia menționau, fără fundamentare istorică și dovezi reale, genocidul comis de poporul ucrainean în regiunile Donețk și Luhansk, pentru care nu există niciun fel de dovadă raportată. Astfel, influencerii de pe TikTok promovau propaganda pro-rusă, însă s-a observat, încetul cu încetul, ceva bizar: luat unul câte unul, cam fiecare creator de conținut părea să aibă același discurs, cu aceleași cuvinte, în care era condamnată Ucraina pentru uciderea copiilor și alte atrocități pe care ei susțineau că țara le-a comis.

„Nu putem permite moartea unor copii nevinovați, iar Rusia vrea să oprească genocidul din Donbas, început acum mai bine de opt ani, și să le redea copiilor libertatea și liniștea de care au nevoie”, susțineau aceștia în tandem. De altfel, cu toții țineau morțiș să reamintească de „Aleea Îngerilor” din Donețk, care este un memorial ridicat pentru copiii uciși în timpul războiului din Donbas, la intrarea căruia se află un arc din trandafiri forjați, împletiți cu carcase de muniție pentru mitraliere, simbol al războiului, și porumbei, simbol al păcii; acest memorial, conform ideilor promovate, ar fi trebuit să reamintească rușilor atrocitățile comise de ucrainieni în perioada respectivă, ceea ce ar fi justificat astfel acțiunile militare înaintate de Putin. Adică ideea de a pune capăt, odată pentru totdeauna, situațiilor oribile care ar avea loc în Ucraina.

Campania în care s-ar fi angajat creatorii de conținut ruși purta mărcile unor hashtag-uri precum “Come on World” and “We don’t abandon our people”, iar printre influencerii care au luat parte la campania s-au numărat Roldozzer și Kirill Felix (1,4 milioane de urmăritori fiecare), Fentazi90 (1,2 milioane de urmăritori), Viktoriya Fomina (1,8 milioane de urmăritori) și mulți alții. Cu toate acestea, nu este tocmai clar cât de mult au fost plătiți fiecare dintre aceștia pentru a distribui și crea propagandă pro-rusă, însă cu siguranță este vorba de sume mari. În momentul de față, cele mai multe dintre videoclipuri au fost retrase, asta chiar sub îndemnul celor care au orchestrat campania, după ce lucrurile au început să devină bizare și să iasă la iveală adevăratele interese. Cu toate acestea, multe dintre ele încă sunt vehiculate pe internet și încă disponibile, adunând deja sute de mii, chiar milioane de vizualizări.

Este foarte probabil ca aceste videoclipuri să fi fost dictate de către cineva, deci propagandă-rusă, având în vedere asemănarea izbitoare dintre discursurile propagandiste ale creatorilor de conținut. Mulți dintre utilizatorii TikTok, și chiar nume oficiale, susțin că guvernul rus a mituit și atras influencerii în această campanie de a posta videoclipuri spre a convinge adolescenții și tinerii din Rusia de faptul că „operațiunea militară specială” înaintată de Rusia este total justificată și, mai mult decât atât, necesară.

În cele din urmă, este clar faptul că platformele sociale, și poate în special TikTok, joacă un rol crucial drept mecanism de dezinformare de a cărui influență a abuzat Rusia. Până acum acu existat numeroase știri și postări virale care au încercat să scoată în evidență impactul pe care dezinformarea via TikTok îl are asupra persoanelor. TikTok nu a făcut încă nicio declarație oficială și nici nu a împărtășit, public, detalii despre eventualele măsuri pe care le-ar putea lua privitor la atenuarea modului în care platforma lor este folosită abuziv pentru a denatura realitatea conflictului dintre Rusia și Ucraina. În orice caz, TikTok chiar a intrat în atenția autorităților de ceva vreme, de când se confruntă cu o anchetă privind impactul pe care îl are asupra sănătății mintale a tinerilor utilizatori – poate că, astfel, ar trebui să ia în sfârșit atitudine și să revizuiască anumite aspecte privitoare la modul de funcționare.

Share.
Avatar of Catalin

Fondator al site-ului TechX.ro, ce a fuzionat ulterior cu TechCafe.ro și pasionat încă de mic copil de tot ce ține de tehnologie. Master în Information Systems for e-Business și absolvent al secției de calculatoare cu predare în limba engleză la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.