Free cookie consent management tool by TermsFeed

În cadrul MWC 2016, Sony a lansat ceea ce denumește ca fiind “o evoluție a brand-ului Xperia”. Compania a lansat trei noi telefoane performante din seria X și anume Xperia X, Xperia X Performance și Xperia XA.

Noile telefoane includ cea mai nouă tehnologie foto de la Sony denumită “Predictive Hybrid Autofocus”. Aceasta a fost dezvoltată în colaborare cu inginerii din cadrul departamentului de camere foto ai companiei și permite selectarea unui subiecte putând astfel să îi prezică mișcarea pentru a putea captura imaginea cu un focus perfect, fără nici un fel de blur. Pe lângă o nouă tehnologie a camerei foto, seria X include și o nouă tehnologie pentru baterie alături de administrarea inteligentă a bateriei de la Sony – noua tehnologie va oferi utilizatorilor până la două zile de autonomie în regim normal de utilizare.

Specificații Xperia X

  • ecran: 5″ Full HD 1080p
  • procesor: Qualcomm Snapdragon 650
  • memorie RAM: 3GB
  • spațiu de stocare: 32GB, extensibil cu până la 200GB folosind un card microSD
  • camera foto principală: 23MP 1/2.3” Exmor RS with Predictive Hybrid AF
  • camera foto secundară: 13MP 1/3” Exmor RS, 22mm Wide Angle Lens F2.0
  • capacitate baterie: 2620 mAh
  • sistem de operare: Android M

Specificații Xperia X Performance

  • ecran: 5″ Full HD 1080p
  • procesor: Qualcomm Snapdragon 820
  • memorie RAM: 3GB
  • spațiu de stocare: 32GB, extensibil cu până la 200GB folosind un card microSD
  • camera foto principală: 23MP 1/2.3” Exmor RS with Predictive Hybrid AF
  • camera foto secundară: 13MP 1/3” Exmor RS, 22mm Wide Angle Lens F2.0
  • capacitate baterie: 2700 mAh
  • sistem de operare: Android M

Specificații Xperia XA

  • ecran: 5″ HD 720p
  • procesor: MediaTek MT6755
  • memorie RAM: 2GB
  • spațiu de stocare: 16GB, extensibil cu până la 200GB folosind un card microSD
  • camera foto principală: 13MP 1/3” Exmor RS with Hybrid AF
  • camera foto secundară: 8MP Exmor R
  • capacitate baterie: 2300 mAh
  • sistem de operare: Android M

Toate cele trei modele de mai sus includ un senzor pentru citirea amprentei iar designul acestora include colțuri rotunjite. Pentru a fi în top cu ceilalți producători, Sony a mai lansat și cîteva accesorii dedicate noilor modele de top lansate.

Accesoriile lansate alături de noile telefoane de la Sony includ Xperia Ear, Xperia Eye, Xperia Projector și Xperia Agent. Xperia Ear este un dispozitiv hands-free ce se poate conecta la telefon prin NFC sau Bluetooth, Xperia Eye este o cameră wide-angle ce folosește lentile sferice de 360 de grade, Xperia Projector este un proiector portabil iar Xperia agent este un asistent personal.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.